Gunoi de oraș

Îi privesc mereu cu admirație pe bucureștenii care își răpesc din timp și confort pentru a arunca gunoiul în bidoanele acelea uriașe, colorate diferit, amplasate strategic pe marginea străzii, pentru a putea fi colectate ușor de serviciul de salubritate. Ei vin cu sacoșele și aruncă, pe rînd, în tomberonul dedicat, borcane care cad cu zgomot și se sparg ori ambalaje din plastic. Sînt oameni care au înțeles că schimbarea începe de la fiecare dintre noi, asta dacă ne dorim, cu adevărat, schimbare. Apoi vine seara și văd mașina de gunoi cum varsă containerele în aceeași remorcă, amestecînd totul într-o pastă care merge la groapa ecologică. Cum de se întîmplă așa ceva, cînd, în Vest – în Italia, de exemplu –, situația este diametral opusă?

Acolo gunoierii nu amestecă nimic și au aspectul unor funcționari zeloși care salvează, cu rîvnă, planeta. Strictețea lor îi înfricoșează pe orășeni, iar amenzile date pentru colectarea improprie a gunoiului curg în valuri. Plătești amendă dacă pui gunoiul în tomberon la ore nepotrivite, dacă pui un sac în tomberonul greșit, dacă se rupe sacul, dacă nu ai legat sacul, dacă sacul nu este cel recomandat, dacă aduci tomberonul cu gunoaie nediferențiate pe jumătate plin și nu plin ochi, dacă uiți și nu îl recuperezi din stradă la timp. De fapt, este mult mai greu să nu iei amendă decît să o iei, iar abilitatea gunoierilor de a identifica infractorii colectării diferențiate, cu sprijinul poliției locale, descurajează orice neatenție. În Veneția, toți cei 15 locatari ai unui imobil respectabil din cartierul Academiei au trebuit să întîmpine colindul poliției pentru a face dovada că nu au în perete un smart-TV Panasonic cu diagonala de 152 cm, așa cum indica ambalajul stocat necorespunzător, adică nelegat fedeleș, lîngă tomberoane.

Iar asta este nimic pe lîngă efortul de a colecta, corect și diferențiat, gunoiul. Pentru un ochi superficial, nedeprins cu chițibușurile mizeriei, a avea cinci categorii de gunoi nu e mare lucru, așa cum se întîmplă în sudul Italiei, unde „meridionalii”, disprețuiți încă de mulți lombarzi, friulani și venețieni, deprind ABC-ul curățeniei. La Brindisi și Napoli, bunăoară, nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că deșeurile umede organice se depun în tomberonul maron, în sac alb, reziduurile uscate în bidonul gri, hîrtia și cartonul în sacul albastru, plasticul în sacul galben, iar sticla și metalul în tomberonul verde. Atenția trebuie să se îndrepte spre excepții, căci carcasele de CD nu merg la plastic, așa cum hîrtia plastifiată sau bonurile de casă de marcat nu merg la sacul albastru. Nici jucăriile din plastic nu trag la galben, ca să nu mai vorbim de substanțele inflamabile care trebuie duse în puncte speciale de colectare, asemenea bateriilor. Mai greu este să colectezi corect în nordul super-civilizat italian, acolo unde manuale, care te învață cum să sortezi corect gunoiul, se află în orice bucătărie, deasupra cărții de bucate. În cele 20-100 de pagini scrise mărunt, se află Cunoașterea însăși, pentru că doar de acolo poți afla unde este corect să arunci ambalajele compozite, acelea dubioase, gîndite de fabricanți anume ca să îi încurce pe oameni: hîrtia plasticată, tetrapack-ul, tăvițele din carton și metal, dopurile cu tablă și cauciuc ș.a.m.d. Numărul categoriilor de colectare crește pe măsură ce ne apropiem de Austria, astfel încît ele ajung în Trentino să inspire un respect pios oricui le citește: uscat nediferențiat, umed nediferențiat, sticlă, hîrtie, carton, ambalaje din plastic, cutii de conserve, bidonașe din aluminiu sau fier (goale și curate!), tetrapack, nylon, gunoaie cu periculozitate orășenească, ulei prăjit, gunoaie voluminoase, fier, bidoane de plastic, lemn, plastic dur, navete și coșuri, paie și crengi mici, deșeuri inerte, electrocasnice și telefoane celulare, țesături curate.

Gospodinele italiene cu o certă experiență de viață, așa cum sînt numite, foarte politicos, băbuțele, trăiesc cu teroarea că ar putea greși încadrarea și adesea ezită să le facă vizite nepoților din altă provincie, pentru că acolo manualul gunoiului este altul, iar viața este, totuși, prea scurtă ca să înveți două-trei feluri diferite și foarte eficace de a separa ambalaje. Culpabilizați de gunoieri și municipalități pentru consumul lor nesăbuit, în urma căruia rezultă prea mult gunoi, italienii muncesc jumătate de normă ca să facă curat după ei înșiși, avînd convingerea că, în acest fel, aerul pe care îl respiră este mai curat.

Și, într-adevăr, chiar așa și este, în ciuda faptului că în Italia, ca și în România, gunoaiele sortate cu minuție și stres de italieni conștiincioși ajung la centrele de reciclare, unde sînt vîrîte cu stivuitoarele în TIR-uri frigorifice ce iau calea României, pentru că este mult mai convenabil să exporți gunoi în România decît să reciclezi gunoi în Italia. Ideea este să scapi de el, să nu mai fie acolo și să rămîi și cu bani, mulți, la sfîrșitul zilei. Per total, clima rămîne la fel, nesalvată, căci aerului cristalin din Trentino îi corespunde, ca într-o oglindă cu deformări grotești, miasma puturoasă azvîrlită peste București de gropile de gunoi din jurul capitalei Românei, unde sute de TIR-uri descarcă zilnic mizerie adusă de la mii de kilometri, din Franța, Italia, Germania, ba chiar și din îndepărtata și izolata Anglie. Din cînd în cînd, prin mirosul de plastic și haine arse își croiește drum, parșiv, și mai ales noaptea, miasma de organe umane extirpate, deșeuri biologice și alte scîrnăvii transformate în cenușă și trimise direct în plămînii locuitorilor tristei urbe a lui Bucur ciobanul.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: adevarul.ro