Grătare şi utopii
Grătarul de 1 Mai a devenit, zice-se, „tradiţional“ – cuvînt mult îndrăgit şi ades folosit în situaţii care de care mai nepotrivite. S-a instituit un soi de obligaţie a socializării în aer liber: o combinaţie între statul, desigur, în natură, pe de o parte, şi exploatarea ei (căci nu ştiu altfel cum să-i zic), pe de altă parte. Cu un ochi admirăm căprioarele zvelte ce se perindă, cînd şi cînd, prin poieni, cu altul – friptura dintr-o altă erbivoră ce sfîrîie pe grătar...
Nu am fost niciodată o fană reală a grătarului. De altfel, mai singurul grătar adevărat pe care l-am cunoscut a fost cel de pe vremea lui Ceauşescu, cu o tavă de metal, o grilă şi un capac metalic pe deasupra, pe care se făceau fripturile în copilăria mea.
Grătarul ăsta, evident, nu avea nimic festiv. Era pur şi simplu grătarul pe care ne făceam mîncarea de toate zilele. Mîncarea consta, uneori, în muşchi de vacă luat cu greu, de mama mea, pe sub mînă, de la măcelăria de pe şoseaua Giurgiului. Muşchi de vacă şi salată. Mîncare, acum, în topul regimurilor de slăbit, şi deloc ieftină. Dar care, mie una, pe vremea aceea, mi se părea plicticoasă şi standard, un soi de pastile de hrană sănătoasă (e adevărat că, de la începutul anilor ’80 încolo, s-a terminat cu ea...).
După grătarul ăsta de toate zilele, de interior, nu prea am avut parte de cel despre care atîţia alţii vorbesc cu poftă şi voluptate: cel afară, în jurul căruia se adună mulţi, aţîţă jarul, beau o bere tot învîrtind la mici, schimbă glume între ei şi-mpărtăşesc un mic hedonism asumat. Odată, am încercat să facem unul în curtea bunicului meu. Curtea era mică, înghesuită şi întunecoasă. Cei prezenţi erau membrii familiei, obişnuiţi ca la aniversări, precum cea în cauză, să se ciondănească pe o temă sau alta. Micii au ieşit, dar atmosfera a fost aceeaşi, doar mai afumată...
De-a lungul timpului, am mai participat şi la alte grătare. Îndeobşte, gazda şi, eventual, încă unul sau doi voluntari, învîrteau carnea pe jăratic, în timp ce restul beau şi trăncăneau vesel, departe de orice griji. Desigur, împărtăşirea avea loc în final, cînd se ghiftuiau cu toţii din cărnuri...
Din fericire, de ultimul 1 Mai am fost la două grătare atipice, care mi-au reabilitat părerea despre asemenea evenimente. Primul a fost într-un grup feminin, cu foarte puţini reprezentanţi ai sexului tare de faţă. De fapt, doar unul adult. Caz în care repartiţia rolurilor a fost cît se poate de clară: bărbatul a învîrtit friptanele, în timp ce doamnele şi copiii au rezolvat celelalte treburi minore, precum pusul mesei, şi au povestit.
Cel de-al doilea grătar a fost şi mai atipic: afară era urît, aşa că majoritatea invitaţilor au stat înăuntru. Gazda ieşea din cînd în cînd, discret, şi se ocupa de grătar. Între timp, invitaţii vorbeau cîte-n lună şi-n stele, folosindu-şi imaginaţia. Nu eram chiar ca-n
în sensul că puteam ieşi din încăpere, ne puteam ridica de la respectiva masă bogată, dar nu voiam. Nu voiam pentru că ni se părea cît se poate de plăcut că, de 1 Mai, în loc să ne afumăm în aer liber şi să ne întîlnim cu cerbul ori cu ursul la o bere (conform arhicunoscutelor reclame), puteam improviza.
În faţa unor bucăţi de vită în sînge (ce măcel, aş fi tentată să spun, deşi nu pot zice că nu m-am bucurat de ele), am bătut cîmpii făcînd planuri. Făcînd planuri pentru o aniversare pe care, probabil, o vom serba cîndva. Unul dintre prietenii mei, organizator de evenimente, ne-a spus cîte ceva despre ultimele trend-uri în domeniu: pene de struţ şi fluturi din Singapore. Am aflat că poţi avea la evenimente un tub cu fluturi vii, care să-ţi zburătăcească deasupra capului în momentele-cheie, precum şi uriaşe pene de struţ pentru aranjamentele de pe mese. Toate la preţuri indecente.
Am glumit aşa, închipuindu-ne echivalentul mai din topor al unui asemenea eveniment de anvergură, cu moliile din dotarea mai fiecăruia, în loc de fluturi, scuturate la momentul oportun dintr-o haină veche, cu iz de naftalină, şi cu cîteva pene de găină din ogrăzile rudelor de la ţară. Şi a mai trecut încă un 1 Mai, cu obligaţia grătarului cu tot.