Goana

Mă uit la ultimul videoclip lansat de Björk („The Gate“, parte a noului album Utopia, de cumpărat prin noiembrie) și islandeza pe care o iubesc de prin anii ’90 e tot acolo. Habar n-am cum o părea celor care judecă cu un creier profesionist, dar afecțiunea mea pentru ea e atît de veche și de adîncă, încît (aproape) nimic din ce face nu mă lasă indiferentă. Văd totuși în imaginile halucinante, super-high-tech, susținute de bîntuiala aia de muzică, îi văd, zic, ridurile de sub ochi. Björk a îmbătrînit. A sărit de 50 de ani și face chestii.

Sînt oare cam aceleași pe care le știe a face din devremiorii ani ’90? Nu sînt eu în măsură să judec, îmi pun doar o întrebare care mă bîntuie de ceva vreme. N-are legătură directă cu Björk, are legătură directă cu nevoia de a sta în prezent, în acum, în ce se întîmplă și în ce se poate întîmpla. Cît de mult trece lumea pe lîngă mine? Cît de inserată sînt în realitățile astea? Cam care e diferența – dacă e – între mine și un american de pe Coasta de Est cu aceleași preocupări? Sau între mine și un bulgar de la Ruse? (Dincolo de context și de accidente regretabile gen Dragnea, Trump sau Tzvetan Todorov – ultimul mi-e drag, l-am pus aici fiindcă e un bulgar de care m-am împiedicat des în facultate.) Citim cu toții și pe Kindle, și pe hîrtie? Om fi citit cu toții, măcar de curiozitate și pentru a vedea spre ce se mai îndreaptă lumea asta, ce face și ce poate noul iPhone X?

Păi, face și realitate augmentată. Adică îți inserează niște personaje animate în spațiul real din jur, pe care-l vezi, așa îmbogățit, prin ecranul telefonului. Mare chestie? Habar n-am. Linia între realul real și realul augmentat e blurată, se disipează și probabil că așa trebuie să fie. Ce valoare are chestia asta? Nu știu dacă îi trebuie anume valori asumate. N-am de gînd să îmbătrînesc privind cîș absolut orice invenție – bună, stupidă, nefolositoare – care-mi taie calea.

Evident că toate eforturile de a sta în prezent au un preț. Sînt momente în care mă simt hăituită. În care realitatea îmi varsă în cap – clipă de clipă – cisterne de informație. Și nu e vorba de ultima metodă de calcul în identificarea particulei dumnezeirii din bosonul lui Higgs și nici de analiza matematică dusă la granița cu filozofia, că astea sar binișor de nivelul meu de înțelegere. Pot să înțeleg conceptul și la ce folosește el, dar, în rest, pot la fel de bine să rămîn uimită, cu mîna la gură ca o bunică la gard. Nu, e vorba de chestii care mă interesează. Ce se mai scrie, cum se scrie, tehnici de management cultural, jurnalism și de ce îl facem cu titluri recapitulative, spre ce ne ducem, care-s gusturile generației ăsteia, cum trăim și importanța unor cursuri despre Victoria Beckham la departamentele de antropologie. Ce mîncăm, ce bem și ce ne face oameni.

Mă simt hăituită cînd văd că pierd timp în fiecare zi cu Netflix. Între timp, pun deoparte, cu semne de carte digitale, articole pe care tot amîn să le citesc, pe masă se strîng mormane de cărți noi pe care nu apuc să le citesc, vreau să scriu ceva despre o istorie de familie, dar referințele pop din Narcos îmi sînt mai la îndemînă, un articol mai lung de trei-patru pagini îmi cere un efort de voință pentru că pe ecranul telefonului bipăie și blincăne CNN alert, uraganele Irma, Maria și populația Rohingya din Birmania, bipăie și blincăne Messenger-ul de Facebook, WhatsApp-ul și tata care mă sună că a văzut că l-am sunat, dar de fapt eu îl sunasem acu’ o săptămînă.

Mă mai uit la conferințe TED motivaționale sau antimotivaționale, că și hater-ii fac un soi de rezistență hipsterească sub brand-ul ăsta, mă mai uită Dumnezeu pe cîte un site de parenting din care înțeleg că a crește un copil a devenit un soi de mega-știință în care se umblă pe muchie de cuțit și mă bucur că n-am pe cine să parentuiesc pentru că aș eșua spectaculos, mă uit la clipul nou cu Björk.

În care trece islandeza asta mică, luminoasă, dintr-o poartă în alta, e o prismă, adună și aruncă lumină sau suflet, sau așa ceva. Imaginile sînt frumoase, versurile simple, Björk are cincizeci și ceva de ani. Fii ca Björk! 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.