Franţa, bolnavul politic al Europei

27 noiembrie 2013   Societate

Brignoles nu mai e, de cîteva săptămîni, un simplu orăşel din sudul Franţei. După alegerile cantonale parţiale de la începutul lui octombrie, cîştigate de Frontul Naţional (FN), Brignoles e strigătul de panică al partidelor tradiţionale şi îndemnul la luptă al lui Marine Le Pen. Lidera FN a proclamat, în seara victoriei, „moartea frontului republican“, convocat de socialişti pentru a-l susţine în turul secund pe reprezentantul Uniunii pentru Mişcarea Populară (UMP).

Sondajele confirmă că Marine Le Pen a reuşit, în doi ani, ce n-a putut tatăl ei, în aproape patru decenii în fruntea Frontului. Pentru prima dată, FN e pe locul întîi în opţiunile francezilor, cu 24% – la două procente peste UMP şi 5% în faţa socialiştilor. Mai mult, 46% din francezi consideră că Marine Le Pen este principala opozantă a executivului socialist Hollande-Ayrault.

Dintr-un partid mult timp nefrecventabil, Frontul Naţional a devenit centru de atracţie. „De ani de zile, Le Pen, tatăl şi fiica, se bat, dar s-au luptat de unii singuri. Acum, pentru prima oară, nu mai sînt singuri, îi au pe francezi de partea lor“, a declarat Alain Delon, într-atît de categoric în simpatia faţă de Frontul Naţional, încît a renunţat la preşedinţia pe viaţă a juriului Miss France, iritat de explicaţiile pe care comitetul de organizare al acestuia i le-a cerut.

În timp ce Marine Le Pen îşi intensifică marşul asupra Franţei şi campania de dediabolizare a partidului său, ameninţînd cu justiţia pe cei care mai recurg la eticheta de extremă dreapta, reacţiile stîngii şi ale dreptei tradiţionale trădează derută şi incapacitatea unei reacţii coerente.

Ministrul socialist de interne a plusat pe cartea sa preferată, anti-imigraţie, chiar dacă tabăra socialistă a luat foc după recentul scandal „Leonarda“. Hollande şi-a dat iar în petic, intervenind inoportun, în favoarea dreptului elevei kosovare de a reveni la studii în Franţa, dar fără familie. A reuşit să-i scandalizeze pe partizanii ideilor umaniste şi să-i enerveze pe adepţii fermităţii. Liceana de 15 ani a devenit simbolul trădării principiilor umaniste, atît de clamate de socialişti cînd Sarkozy îşi croia drum spre Élysée, răfuindu-se cu imigranţii ilegali. Preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone, a atras atenţia asupra pericolului: „Există valori cu care stînga nu poate face compromis, altfel riscă să-şi piardă sufletul.“

În acest timp, sondajele confirmă creşterea cotei de simpatie pentru Manuel Valls: 74% din populaţie aprobă poziţia sa în acest scandal, iar doi din trei francezi susţin expulzarea familiei rome a Leonardei Dibrani şi se opun întoarcerii ei. Stilul direct şi ferm îl plasează, acum, pe ministrul de interne în fruntea opţiunilor socialiste pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. În vreme ce Hollande şi-a consolidat imaginea de indecis, doborîndu-şi propriile recorduri de impopularitate, Valls, noul om forte al guvernării socialiste, a ajuns să-l eclipseze total pe şeful guvernului şi să aibă o cotă de simpatie triplă faţă de cea a preşedintelui Republicii, cîştigînd tot mai multă apreciere în rîndul alegătorilor de dreapta. Se vorbeşte, deja, de o posibilă confruntare Valls – Le Pen la viitoarele alegeri prezidenţiale. Cei doi ocupă primele locuri într-un sondaj privind personalităţile capabile să reformeze Franţa, clasament în care, la capitolul partide, Frontul Naţional conduce detaşat, mai mult de 4 din 10 francezi avînd încredere că acesta poate să reformeze ţara în profunzime.

Divizaţi, în derivă ideologică şi compromişi de sterilul exerciţiu guvernamental în vreme de criză, socialiştii şi popularii încearcă să contreze Frontul Naţional, intrînd pe terenul preferat al acestuia: imigraţie şi insecuritate. Unii se întreabă dacă FN pune întrebările corecte, alţii sînt convinşi că partidul lui Le Pen formulează răspunsurile corecte. Ce păţesc cei care se încăpăţînează să fie consecvenţi unor principii se vede în cazul ecologiştilor, care au susţinut protestele de stradă ale liceenilor, pentru întoarcerea elevei rome din Kosovo: mai mult de jumătate din francezi cred că Europe Ecologie – Les Verts – trebuie să părăsească guvernul în care formaţiunea are doi miniştri.

La rîndul său, o parte din UMP e tentată de „lepenizare“, fiind în pană de idei şi sub presiunea propriilor simpatizanţi: sondajele arată că 53% vor o alianţă cu FN în perspectiva alegerilor municipale din martie 2014. Drept urmare, UMP a pus în discuţie unul din fundamentele „pactului republican“: dreptul locului de naştere. Preşedintele fostului partid sarkozyst, Jean-François Copé, a anunţat că, pînă la sfîrşitul anului, UMP va prezenta un proiect de lege vizînd restrîngerea accesului la naţionalitatea franceză – care e dobîndită, conform legii actuale, la majorat, de copiii născuţi din părinţi străini în Franţa, dacă au trăit minim cinci ani pe teritoriul francez. Abolirea acestui drept e cerută, de 25 de ani, de Frontul Naţional. Dar nici măcar Sarkozy nu l-a pus pînă acum sub semnul întrebării: Le droit du sol, c’est la France, declara, între cele două tururi ale prezidenţialelor de anul trecut, cel care se prezentase, în 2007, ca fiind „un mic francez cu sînge mixt“.

Unii lideri ai dreptei se împotrivesc, însă, amintind că un sfert din francezi au cel puţin un bunic de origine străină. Dar 7 francezi din 10 susţin propunerea lui Copé. UMP lucrează şi la alte proiecte de legi menite să vină în întîmpinarea aşteptărilor unui electorat tot mai radicalizat la dreapta: controlul mai sever al frontierelor, măsuri împotriva imigraţiei ilegale şi un sistem de sănătate şi asigurări sociale neatractiv pentru imigranţi.

Dar avertismentul bătrînului Le Pen e de luat în seamă: alegătorii preferă originalul, nu copia. Şi e valabil de la un capăt la altul al unei Europe chinuite de criza economică, identitară şi de încredere a cetăţenilor în partidele clasice. Franţa pare bolnavul politic al Uniunii Europene care reuneşte toate simptomele ce riscă să iasă la suprafaţă, în multe din statele membre, la alegerile europarlamentare din mai 2014. Se conturează tot mai clar la orizont era populiştilor, ameninţînd nu doar ritmul construcţiei europene, ci şi proiectul UE în sine. 

Foto: L. Muntean

Mai multe