Filmele mele cu Robin Williams

27 august 2014   Societate

S-a spus despre Robin Williams, după ce s-a petrecut tragicul eveniment, că a fost un clovn trist. Departe de mine, însă, de a-l considera aşa ceva. O fi avut el şi unele roluri de un comic duios, dar cred că era semnificativ mai mult de atît.  

În ce mă priveşte, sînt cel puţin trei filme importante pentru mine, din topul meu personal, în care Robin Williams a avut roluri principale. Acestea sînt Fisher King (Regele pescar, Terry Gilliam, 1991), Dead Poets Society (Cercul poeţilor dispăruţi, Peter Weir, 1989) şi What Dreams May Come (O iubire fără sfîrşit, Vincent Ward, 1998). Toate cele trei au o dimensiune transcendentă şi una mitologică, iar personajele interpretate de Robin Williams nu sînt nicidecum clovni, ci mai curînd salvatori – fiinţe capabile, în general, să facă legătura cu „lumea cealaltă“ şi să ajute alte personaje în nevoie să-şi îndeplinească idealurile şi să iasă din criză.  

În Regele pescar, Robin Williams interpretează, într-adevăr, personajul nebunului. De fapt, el este un fost profesor de colegiu – un înţelept – care a înnebunit pentru că a fost martor la moartea nevestei lui într-un atentat dintr-un bar, unde un nebun adevărat a intrat şi a împuşcat, pur şi simplu, oameni. Gestul acestuia a fost provocat de refuzul unui realizator de emisiuni radio în vogă, dar macho şi teribilist, Jack Lucas (Jeff Bridges), de a-l încuraja pe ascultătorul său într-o poveste de dragoste incipientă. Vinovăţia starului radio în urma atentatului îl face pe acesta să se lase de meserie şi să devină alcoolic. Parry (probabil de la Perceval, descoperitorul Graalului), nebunul de fapt înţelept, este cel care îl ajută pe regele pescar Jack să-şi ispăşească păcatele, să-şi regăsească şi să retrăiască viaţa şi să înţeleagă valoarea altruismului. 

Chris Nielsen, personajul din uluitorul, în special imagistic (de altfel, a luat şi Oscarul pentru efecte vizuale în 1999) O iubire fără sfîrşit o ajută pe soţia sa Annie (Annabella Sciorra), sufletul său pereche, să urce din iadul în care ajunsese după moarte, în rai. După dispariţia celor doi copii, Chris Nielsen moare şi el, într-un accident de maşină. Filmul e construit din  perspectiva lui, aparent a celui tare, cel care a reuşit să-şi ţină nevasta pe linia de plutire după tragedia familială. Chris ajunge într-un fabulos rai, zugrăvit în îmbinări îndrăzneţe de culori într-o lume picturală, precum cea a tablourilor nevestei sale. Annie, rămasă singura supravieţuitoare din familia sa, se sinucide. Sinucigaşii, evident, ajung în iad, uitîndu-şi viaţa anterioară. Chris coboară, într-o escapadă à la Orfeu şi Dante, în infernul de tip Bosch, pentru  a o salva pe Annie. Ceea ce reuşeşte să facă, recunocîndu-şi propriile limite în înţelegerea tragediei familiei sale, renunţînd la egoism şi dovedind acelaşi altruism într-o formulă memorabilă: uneori, cînd cîştigi, de fapt pierzi.  

În sfîrşit, cel de-al treilea personaj antologic al lui Robin Williams, profesorul Keating, din Cercul poeţilor dispăruţi, nu are atîtea legături cu fantasticul şi lumea cealaltă în sensul ei propriu (deşi Neil Perry – Robert Sean Leonard –, elevul cel mai înzestrat, se sinucide ajungînd în această lume, dar cu siguranţă nu din vina profesorului...). Ci cu o altă lume în sens figurat, una neguvernată de convenţii, în care oamenii, chiar cei foarte tineri, îşi pot afirma ideile, care, la rîndul lor, pot schimba lumea...

Am pe listă şi un al patrulea film, poate, nu chiar alături de primele trei, dar pe care îl găsesc remarcabil în genul lui (cel al filmelor de Crăciun): Noel (Chazz Palminteri, 2004). Acolo, Robin Williams e un muribund care iese din corp pentru ultima oară, ajutînd-o pe Rose (Susan Sarandon) să nu mai fie singură. Care la sfîrşit moare, dar împăcat pentru că nici el nu a fost singur în momentul respectiv şi pentru că, astfel, şi-a recuperat credinţa pierdută.

Toate personaje fermecătoare şi alinătoare, pentru sine şi pentru alţii, în relaţii dacă nu învingătoare, măcar paşnice cu moartea. Ironic, veţi spune. Sau poate că nu. Oricum, în ipostazele astea mi-l voi aminti eu, cu drag, pe Robin Williams.  

Mai multe