Facerea de bine
Pe la finele anilor ’90 habar n-aveam cine e Jeffrey Sachs, care-i treaba cu cel care a fost cel mai tînăr profesor de economie de la Harvard, şi cum s-a gîndit el să scoată Africa din sărăcie. End of Poverty nu apăruse încă, pe mine mă interesa doar să ascult toată muzica pe care n-o putusem asculta şi să visez cu ochii deschişi la cai verzi pe pereţi.
Pe la finele anilor ’90, abia începeam, la rîndul meu, să am ceva conştiinţă de sine şi să cred că lumea ar putea avea nevoie de ajutorul meu nepreţuit. Aşa că, atunci cînd am auzit pe undeva că ar fi nevoie de ceva voluntari în Ghana să-i înveţe pe oamenii de acolo cam ce-i democraţia şi cam care-i treaba cu media independentă, am mai luat un amic exaltat de mînă şi ne-am dus să „aplicăm“ la unul din birourile ONU de prin Bucureşti, la vremea aceea undeva pe una dintre străduţele care se învecinau cu Dumbrava Roşie. Sigur, penibilul situaţiei noastre era absolut, dar vă jur că am fost animaţi de cele mai sincere gînduri. Evident că nu ne-a sunat nimeni înapoi, aşa că am rămas să ne maturizăm într-un Bucureşti haotic precum minţile noastre.
Nu ştiu ce-mi imaginam că aş fi putut face eu acolo, aşa cum nu-mi pot clarifica nici acum cum poţi ajuta fără să jigneşti, să încurci, ba chiar să faci şi mai mult rău. Sigur, sînt cazurile simple în care ajuţi un om şi gata – îl împrumuţi cu bani că-ţi cere, îi dai un sfat, suni la 112, eşti acolo să-l asculţi atunci cînd are nevoie – tot ajutor se cheamă că este. Dar ce faci cînd te ia cumva valul şi ajuţi cu sila babe să treacă strada? Ce faci cînd ai o problemă iar cineva binevoitor te întreabă ce-i cu tine şi tu faci imprudenţa să-i spui ce te frămîntă iar acel cineva binevoitor te bombardează apoi cu sfaturi, mailuri, telefoane, idei creţe de nici nu te mai auzi gîndind şi nici soluţie la problema ta nu mai ai timp să cauţi? Ce faci cînd crezi că poţi ajuta şi te trezeşti a fi doar un închipuit cu aere de superioritate?
Jeffrey Sachs e un idealist care şi-a încasat cu vîrf şi îndesat porţia de critici. Una peste alta, prin proiectele pe care le-a coordonat în zone sărace din Africa, el spune că a schimbat în bine jumătate de milion de vieţi. Detractorii lui spun că se comportă deja ca un rockstar şi-i scot ochii cu prietenia pe care-a legat-o cu Bono şi Angelina Jolie – alţi călători africani care-şi cară în savană periuţele de dinţi şi schimburile de noapte în genţi Vuitton. O geantă cu care, la o adică, poţi cumpăra vreo trei sate sub-sahariene cu cămile cu tot.
Sachs a pus cap la cap un proiect prin care îşi propunea să ajute sate sărace din Africa să devină independente economic, autosustenabile. Proiectul presupunea şcoli, cabinete medicale, ajutoare agricole, consiliere şi altele asemenea. După cîţiva ani şi oarecare eşecuri, întîrzieri şi dezamăgiri, lucrurile par a o lua, încetul cu încetul, într-o oarecare direcţie. Mulţi i-au reproşat lui Sachs că s-a dus în Africa plin de suficienţa albului ignorant şi neştiutor în ale culturii locului. Omul a adus plase de ţînţari să nu se mai îmbolnăvească lumea de malarie, sătenii le-au fololsit să prindă peşti. Omul a organizat nişte tîrguri de animale mai aproape de satele oamenilor, dar n-a reuşit să le rupă acestora cutuma unei călătorii ritualice de trei zile prin deşert şi nici nu i-a făcut să-şi vîndă aşa uşor cămilele pe care le iubeau ca pe proprii copii. I-au reproşat că s-a dus nepregătit şi că a vrut să taie realităţile de acolo pe modelul lui, pe un pat al lui Procust prea scurt şi prea îngust.
Sachs a făcut totuşi enorm de multe. Pe lîngă ajutorul incontestabil oferit, ne-a făcut să ne punem cîteva întrebări. Cînd un ajutor nu-i ajutor cu adevărat? Unde începe şi unde se opreşte înţelegerea altfel a lumii şi de ce am măsura lucrurile doar cu ocaua noastră? Cînd vestul Africii a fost lovit de Ebola, două state de la limita de sus a civilizaţiei s-au gîndit să-i închidă graniţele în nas. De reţinut.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.