Extraordinara poveste a unui tablou urît

13 mai 2015   Societate

Ajunsese cu un mineralier sub pavilion românesc în portul Santos, în Brazilia, de vreo trei zile şi se plictisise deja doar la gîndul drumului de întoarcere. Aşezat pe Atlantic, portul scotea o limbă imensă printre mai multe canale destul de greu de desluşit pentru cineva care-l vedea pentru prima oară. Atmosfera era însă ca a oricărui port; niciodată dormind, murdar, zgomotos, porţionat de legourile colorate ale containe-relor dreptunghiulare de tablă. Acostaseră pe unul din terminalele care avea apoi să se privatizeze şi să se numească Tecon Imbituba şi mai aveau ceva de aşteptat. Nici în oraş n-a prea avut ce căuta că ploua ca naiba, mult şi des, iar căldura şi umezeala îţi lipeau hainele de corp şi simţeai cum începi să mucegăieşti încetişor. 

Pentru acasă a luat tainul de cafea tare, braziliană – era aur pe vremea aia, în România anilor ’70-’80 – şi a mai tîrguit de la un negustor din stradă un tablou cam cît un bloc de desen mare. Urît. Copios de urît. Lui, cu gusturile lui de marinar fără multe clase, i-a plăcut din prima şi a crezut o să-i placă şi nevesti-sii, la Constanţa. Omul era un soi de aventurier şi o figură bizară în familia extinsă. Cu părul negru şi creţ, pielea smeadă şi o pereche de ochi oblici catifelaţi, trebuie că rupsese ceva inimi prin porturile în care ajunsese. Purta la gît trei şiraguri de amulete: un ardei iute uscat, o inimă mică de agată şi un ochi stilizat, rotund, cu o privire halucinată – împotriva deochiului. Tabloul fusese meşterit de cineva care iubea marea şi lemnul. Din îngemănarea de preferinţe ieşise un peisaj cu o mare neverosimil de albastră, înspumată cu tempera albă, cu profunzimi din trăsături bleumarin de pensulă şi cu pescăruşi făcuţi din lemnişoare, zburătăciţi pe deasupra valurilor.  Lemnişoarele păreau a fi un soi de aşchii lucioase de bambus, iar mîinile răbdătoare ale creatorului încercaseră să facă aripile pană cu pană. Ba chiar pescăruşii aveau şi cîte un ochişor negru dintr-o mărgea minusculă pe o parte a capului. Zburau etern aşa, înţepeniţi de o sciatică a reprezentării, deasupra unui ocean turcoaz. 

Tabloul ăsta adus de unchiul meu, marinarul, a ajuns nu mai ştiu cum la noi, în apartamentul din Bucureşti. O fi fost cadou de nunta maică-mii şi nu s-a îndurat să-l arunce, habar n-am. Îl ştiu însă din copilărie şi i-aş putea reproduce detaliile cu ochii închişi, trezită brusc din somn în crucea nopţii. Tabloul ăsta îmi e pirogravat pe creier şi acolo a rămas, indiferent de cîte minunăţii am văzut apoi în viaţă şi de cîte întîmplări fantastice mi-au prăjit apoi sinapsele. 

L-am uitat complet cînd am plecat de acasă, în propria mea viaţă şi în restul caselor pe care le-am locuit. Pînă cînd o întîmplare povestită de taică-miu mi l-a readus în memorie. „Mai ştii“, zice tata, „tabloul ăla cu pescăruşi de la Lup-Babay (porecla unchiului)?“ „Care?“, zic, ascultînd pe jumătate. „Ăla cu albatroşi, sau ce erau, de bambus“, zice el. Îi arăt din ochi că mi-am adus aminte. „Să vezi“, zice. „Cînd am făcut curăţenia aia mare cu maică-ta acum două luni, am aruncat şi o grămadă de chestii. Tabloul ăsta… mi-a fost milă să-l arunc la gunoi aşa că l-am pus în nişte saci cu haine pe care urma să-i ia femeia de serviciu.“ Mă uit la taică-miu, el continuă: „În fine, am uitat cu totul de el pînă acum o săptămînă, cînd m-am dus La Distruşi (asta-i cîrciuma din piaţă unde se opreşte după ce-l trimite maică-mea să ia pătrunjel şi vine cu leuştean în loc). Intru să beau un pahar de vin, şi, ce să vezi… tabloul nostru era pe perete!!!“ „’Ai, nu mai spune“, îi zic tot din ochi, sincer mirată. „Da, zice, era fix sub o seceră cu un ciocan făcute, ştii, din seceră şi ciocan adevărate.“ (Cîrciuma pe care noi am poreclit-o „La Distruşi“ e un monument de stabiliment proletar în care beau doar bărbaţii.) „Era acolo tabloul nostru. Mi-a fost ruşine să-i întreb de unde îl au“, a mai zis tata. N-are nimic, o să mă duc eu să întreb. Povestea lui, care începe în anii ’70 în Santos, nu merită să moară aşa. Vă ţin la curent. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

Mai multe