Experiemente pedagogice
Site-ul didactic.ro găzduiește, printre nenumărate teme dedicate dascălilor, și Revista cadrelor didactice, o revistă electronică în care apar articole „de specialitate“ despre educație, metodologia predării, psihologie etc. Autorii sînt, firește, profesori. Dacă articolul este publicat, semnatarul lui primește o diplomă care consemnează acest fapt. Se înțelege, deci, că e vorba de o selecție, de criterii care decid dacă un text merită sau nu să fie răspîndit în comunitate. Citind materialele apărute – în orice caz, multe dintre ele –, ai parte de oarecari nedumeriri: nu pricepi nici în ruptul capului cum de au ajuns ele să facă parte dintr-o publicație cu o misiune atît de importantă.
Cîteva exemple, reproduse cu ortografia originalului.
Iată o însăilare de cuvinte ieșite de sub control despre importanța folosirii „metodelor active“ la ora de literatura română: „Aplicarea metodelor active implică o regîndire a întregului demers didactic, nu putem proceda fariseic (sic!) – o lecţie tradiţională, o lecţie modernă – fără să ne pierdem credibilitatea. (…) În cazul lecţiilor de literatură, utilizarea a mai mult de două metode active pe oră mi se pare dăunătoare, căci minimalizează mesajul, afectează comprehensiunea, simplifică prea mult şi prea dur textul, aruncă în ridicol atît elevii, cît şi profesorul. Nu este indicat să predai Luceafărul exclusiv prin metode active, căci s-ar diminua substanţa filozofică şi mistică a textului. A face lectură anticipativă în cazul acestui text mi se pare chiar periculos. Dar metoda pălăriilor gînditoare poate antrena elevii în dobîndirea deprinderilor de comunicare eficientă, argumentată, poate încuraja în dezvoltarea gîndirii critice şi speculative.“ Am reflectat serios la cele spuse de dascăl și nu am decît o singură concluzie: pălăriile gînditoare „sînt pe stoc“, nu le mai cumpără nimeni.
Un alt articol cuprinde instrucțiuni de folosire a televizorului. Din nou, răgazul atît de binefăcător dintre nașterea gîndului și trimiterea lui în lume e suspendat: „Este evident că televizorul oferă o stare de relaxare, de divertisment vizionatorului (sic!), însă această stare de bine poate produce dependență precum drogurile. Adulții, și mai ales copiii, trebuie să controleze această nevoie vicioasă de a viziona programele oferite de televizor. (…) Televizorul ajută la documentarea oamenilor și la relaxarea acestora. Acest lucru poate fi valabil și în cazul copiilor dacă părinții supraveghează atent ce vizionează și cît timp stau copiii lor în fața televizorului.“ Ce înțelegem de aici? Că micii telespectatori trebuie să lupte cot la cot cu adulții pentru a învinge viciul televiziunii și să nu piardă controlul asupra telecomenzii.
Alt text, altă temă: despre citit și despre cît de important este să pui mîna pe o carte. Un text intens, în care emoții dezlănțuite, de necenzurat, dau imaginea unei ore de literatură transformate într-un balamuc domestic: „Le-am oferit cartea şi au început s-o răsfoiască. Parcă prea aprig. Simţeam cum mă dor sunetele scoase de repeziciunea cu care se mişcau paginile. După asta mi-am dat seama că au citit doar finalul şi m-a durut şi mai mult. Esenţa cărţii consta în parcurgerea fiecărei litere şi înţelegerea ei! – le-am făcut eu morală… poate prea dură am fost fiindcă i-am simţit cum roşesc şi dau să plîngă. Şi eu simţeam durere. Era mila pentru carte, pentru ei, nici nu mai conta. Am încercat! Trebuia! Erau cuvintele care îmi străpungeau mintea. Aşa că am continuat să le citesc eu…“
Alt dascăl, aceeași temă (cititul), altă abordare. De data asta nimic sentimental, ba dimpotrivă, triumful rațiunii pure: „Citind, îți asumi un rol mai mare decît a fi un simplu spectator. Devii tu însuți personaj, trăind în cartea aceea o mulțime de proiecții, pe cînd în film, le iei de-a gata sau poate chiar le scapi. Depinde ce a simțit regizorul că trebuie să proiecteze el însuși. O frază dintr-un film te poate inspira. O frază dintr-o carte te poate revoluționa. Revelația nu e un eveniment, ci un proces, iar un proces cu efecte sigure nu apare în două ore, ci se coace la focul mocnit al inconștientului tău, zile sau poate luni în șir. O carte nu e doar creație, e și re-creație. Cu fiecare dintre noi. În concluzie, cititul este o hrană care te metamorfozează și scoate din tine tot ceea ce te reprezintă.“
Poate că e doar o exaltare în fața șansei de a fi publicat. Poate că la clasă, în fața elevilor, dascălii autori de mai sus își fac treaba cum se cuvine. În orice caz, preocuparea pentru citit este lăudabilă.
Maria Iordănescu este psiholog.