Este una ca Hitler

Trei chestii pe care le găseşti în orice casă şi pe care să le vinzi şi să iei doi lei. Vocea este impunătoare, parcă te osîndeşte. Moşul care este supus interogatorului nu are multe de spus. Spăsit că nu a văzut un profit de şase lei, se supune dictatoarei. Este un fel de sado maso radio. O ştiţi, este reclama la un site de vînzări. Este reclamă, cică. Ea vorbeşte, de fapt, cu un ton imperativ, despre felul în care trebuie să vindem orice pentru un oarecare beneficiu.

Orice, în reclamă, un moş vinde tablele, un fel de suflet al destinderii, al zilelor cu prietenii, sufletul, omul îşi vinde sufletul pentru şase lei. Reacţia mea este disproporţionată, nimic imoral în a vinde ca prostul, în a impune ca femeia autoritară. Cele două roluri le pot juca şi eu, aşa cum şi eu pot fi pradă unei fascinaţii de vînzare pentru doi lei. În regula jocului stau toate cîte sînt. Pot să scriu însă despre ideea aceea de a jumuli găina fără pene. Veţi spune – ne dă idei, nu ne omoară. De acord, aşa şi este. Nu ducem lipsă de ideosincrazii şi de ideologi, ceea ce lipseşte e echilibrul. Este acest tip violent de a intra în intimitate, prin a te obliga să vinzi tot ce este în jurul tău. Tot ce este în jurul tău, tot ce te leagă de locul şi rostul tău în univers. Probabil că nu de lucruri te legi, veţi spune, eu aş replica – şi de unele lucruri. Nu joc table, dar ştiu ce-nseamnă tablele tocite, sîmburii ăia de zar transpiraţi de speranţă şi pulurile negre şi alte în aşteptare.