Este România o „petardă” de țară?

Cu cîteva zile înainte de pleca din nou spre Albania, de data asta în vacanță, citeam pe Facebook postarea unui prieten virtual, care își zice influencer (eu nici acum nu înțeleg „meseria” asta, abia aștept să o înlocuiască AI cu ce vrea el sau ea), despre experiența lui albaneză. Mărturisea că nu a stat în Albania decît o zi și jumătate, deși își planificase o vacanță de șapte zile aici. Însă nu a rezistat psihic și a fugit peste graniță, în Muntenegru. Cum să nu-l lase nervii într-o țară „care arată ca România în urmă cu douăzeci de ani”? Așadar, concluzia lui a fost: Albania e „o petardă” de țară. Mi-am exprimat la rîndul meu mirarea – cum poți judeca o țară întreagă și un popor după doar o zi și jumătate de ședere în care nici măcar nu te dezmeticești bine?! Ce poți înțelege într-o zi și jumătate? Nu e o judecată pripită? Sau măcar superficială? I-aș mai fi zis prietenului meu influencer că, într-adevăr, în Albania simți uneori o atmosferă de anii ’90 românești (dar care se îmbină și cu un soi de inocență pe care noi am pierdut-o), vezi Mercedes-uri vechi în trafic, maidane cu gunoaie (de parcă la noi nu vezi!), cîini vagabonzi pe străzi și orașe într-o permanentă reconstrucție, însă România ar fi „arătat” exact ca Albania dacă în urmă cu 17 ani n-ar fi avut norocul de a fi acceptată în Uniunea Europeană. Un noroc nemeritat și conjunctural. Ei bine, albanezii nu au fost atît de norocoși, deși, spre deosebire de sîrbi, de exemplu, într-o proporție covîrșitoare își doresc aderarea despre care au convingerea că le va aduce o viață mai bună și afișează deja steagul UE alături de steagul albanez. Nu e vina lor că încă stau cuminți la coadă și că au fost blocați  – culmea! – de Bulgaria, care nu are nici o pată pusă pe albanezi, ci pe vecinii lor din Macedonia de Nord, însă cele două țări trebuie să intre în UE, în mod absurd, „la pachet”. Bulgaria care  –  să fim serioși! –  a avut același noroc porcesc ca România, am parcurs acum cu mașina șoseaua „europeană” dintre Ruse și Sofia, drumul pe care merg în fiecare an românii în concediu spre „paradisul” grecesc, e o rușine națională, arată ca după bombardament, nici măcar în România nu am văzut astfel de drumuri. Așadar de ce ar fi bulgarii sau românii mai cu moț decît albanezii? Din cîte știu, și ei au foști miniștri urmăriți penal sau primari în pușcărie, exact ca și noi. I-aș mai fi zis prietenului meu influencer că am devenit niște snobi, tot ce nu e „Occident” ne pute, nu ne place la bulgari și la albanezi, vrem doar la greci, nu ne place decît la Paris și la Viena, acolo e de noi, căci tot ce facem prin vacanțe e „o aroganță”, fițe. Există în popor o vorbă care exprimă cel mai bine acest tip de atitudine: capra rîioasă, cu coada în sus! Am o altă prietenă virtuală, o româncă ce trăiește de ceva timp în Austria, care de fiecare dată cînd postam despre țările balcanice pe care le-am vizitat și de care m-am îndrăgostit, făcea comentarii acide de tipul „și austriecii merg în vacanță în țări din astea din lumea a treia ca la întoarcere să aprecieze și mai mult ce au acasă”. În fine. Eu cred că merg pentru că sînt țări încă autentice, pentru că roșia are gust de roșie, dar și pentru că se simt bogați și își permit orice cu banii lor.   

Nu i-am mai zis nimic prietenului meu influencer pentru că mi-am dat seama că, indiferent ce argumente aș aduce, nu i-aș schimba opinia. Pentru el, Albania va rămîne „o petardă” de țară, și-a dat seama de asta doar într-o zi și jumătate. Și pentru amicul meu, care în fiecare an traversează Bulgaria doar pentru a ajunge în Grecia, Bulgaria e o „petardă” de țară pe care o desconsideră din principiu. S-a prins el în cîteva ore cum stă treaba cu Bulgaria, de la volanul Tuaregului, nu suportă alte mașini decît mașinile nemțești, se înțelege. 

Doar oare, pentru vreun neamț, francez, austriac, elvețian, România nu e tot o „petardă” de țară? Ce înțelege el din România într-o zi și jumătate? Hai să facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că aterizează pe Aeroportul Otopeni, un aeroport mic, care nu impresionează cu nimic, unde o apă sau o bere costă de trei ori mai scump ca la o cîrciumă din oraș. Să zicem că nu are proasta inspirație de a închiria o mașină de la aeroport cum a avut un prieten american care, atunci cînd a înapoiat-o după șapte zile, firma i-a reținut garanția, inventînd o zgîrietură imaginară, așa că închirierea unei mașini l-a costat cam cît o Dacie Logan ceva mai veche. Adică n-a avut de-a face din prima cu hoția românească. Turistul s-a documentat și a luat trenul spre centru, ca în orice oraș european civilizat, noroc că îl avem și p-ăla, în urmă cu cinci ani nu-l aveam și-l jecmăneau taximetriștii. Ajunge în Gara de Nord, cea mai mizerabilă gară pe care am văzut-o în vreo țară europeană. În continuare plină de bețivi, de cerșetori, de pet-uri și de mucuri de țigară. O gară care cade pe ea și care în continuare pute a pipi. De aici, se descurcă mai departe cu metroul, care pare cît de cît funcțional (deși dacă turistul are un handicap locomotor, nu poate să folosească metroul că nu are cum să ajungă la el) sau găsește în cele din urmă un taxi și își petrece o mare parte din zi blocat în traficul imposibil din București. Taximetristul îi pune o manea și îl întreabă prietenos de unde este. Dacă a reușit să schimbe bani, îi lasă cel puțin 100 de lei pînă la hotelul din centru. Dacă e mai tînăr și mai conectat, ia un Uber și plătește un preț corect. Se cazează și merge să mănînce ceva în Centrul Vechi, orice turist de pe lumea asta pînă la urmă tot acolo va ajunge. Aici descoperă trei străzi cu un aer „pitoresc”, cu zeci de cîrciumi cu prețuri de Viena și cu alte zeci de șandramale care se dărîmă, cu ceva etnici și coșuri de gunoi care se revarsă. Prietenul meu influencer ar zice deja că a ajuns într-o „petardă” de țară, după doar trei ore de la aterizare, dar neamțul (sau francezul etc.) e mai înțelegător. La restaurant, comandă o ciorbă, știe că e tradițională, s-a documentat. I se aduce ciorbă, dar nu înțelege de ce trebuie să plătească pîinea, ardeiul iute și smîntîna separat. Oare asta e ospitalitatea românească? În general, ospătarii îl privesc încruntați sau plictisiți și vin la masă într-o oră, iar dacă nu lasă bacșișul regulamentar de 10% îl fugăresc pe străzi. Berea, în schimb, e rece și e bună și costă doar 3-4 euro. Ca în Grecia pe malul mării, dacă stăm și ne gîndim bine. După masă, turistul se mai învîrte un pic pe cele trei străduțe, se înserează, niște băieți îi oferă ceva droguri, mai vede și ceva curve, dar să zicem că nu e genul. Vede de la distanță și Casa Poporului, o namilă de clădire, urîtă, vede un pic și din Centrul Civic ceaușist, se simte în Est, pe undeva e „exotic”. Merge la hotel să se culce, mașinile din trafic și claxoanele de pe străzi îl asurzesc pînă tîrziu în noapte. E cald, e posibil ca aerul condiționat să nu funcționeze. Dacă a închiriat un apartament prin airbnb, habar n-are că „blocul cochet, interbelic” unde s-a cazat, zguduit zdravăn în 1977, nu a fost consolidat și la primul cutremur mai măricel pică. Dar poate că are noroc să nu prindă cutremurul. A doua zi, dacă nu are cumva vreun amic din București, adică vreun local care să-l ducă în niște locuri mai acceptabile de tipul hidden gems, a ajuns deja la concluzia că e o „petardă” de oraș, așa că de ce să mai piardă timpul aici, să își mai cheltuiască euroii pe smîntînă și ardei iute, se gîndește să ia trenul spre Sibiu sau Sighișoara. Se întoarce în Gara de Nord, folosește automatul de bilete care nu vrea să-i dea bilet pentru că la trenul pe care vrea să-l ia nu mai sînt locuri decît în picioare. Informații în limba engleză nu prea găsește. Obține cu greu un bilet. Apoi află că trenul pleacă din stație cu o întîrziere de 70 de minute. Nu se știe de ce, poate pentru că nu are locomotivă. În sfîrșit, se urcă în tren și călătorește într-un picior, face 300 de kilometri pînă în Ardeal în vreo șase-șapte ore. La toaleta trenului, pute. Deja a trecut o zi și jumătate, nu are unde să fugă peste graniță, poate doar în Ungaria, dar granița e departe. Ce mai zici acum, dragul meu prieten influencer? Locuiești sau nu într-o „petardă” de țară? Și pe tine te-a speriat Albania...