Eroi americani (în filme de Oscar)

6 martie 2013   Societate

Anul acesta, la Oscaruri, s-au „purtat“ eroii... tipic americani (All-American heroes): atît Tony Mendez – personajul interpretat de Ben Affleck în Argo, filmul cîştigător al Premiului pentru Cel Mai Bun Film –, cît şi Lincoln, întrupat de premiatul Daniel Day-Lewis în filmul cu acelaşi nume, regizat de Steven Spielberg, se integrează în această categorie. Desigur, în subcategorii diferite.

Tony Mendez are drept model un... erou adevărat, un agent CIA pensionat, care chiar a participat la operaţiunea de salvare a celor şase funcţionari ai Ambasadei americane refugiaţi la reşedinţa ambasadorului Canadei din Teheran, în 1979. Iranul era în perioada ayatollahului Khomeini şi a Consiliului revoluţionar islamic, în timp ce şahul, fostul conducător, primise azil politic în SUA lui Jimmy Carter. De altfel, filmul porneşte şi de la cartea lui Tony Mendez, The Master of Disguise: My Secret Life in the CIA (2000).

Lincoln e, evident, un cu totul alt tip de erou: cel de-al Treisprezecelea Amendament, referitor la abolirea sclaviei, pe care a reuşit să-l „treacă“ în Parlament în 1865 (sfîrşindu-se şi Războiul civil american) reprezintă începutul democraţiei şi al Drepturilor omului în istoria americană. De altfel, la puţin timp după ce amendamentul a fost votat, Lincoln a plătit cu viaţa curajul şi vizionarismul său, fiind asasinat.

Modul în care Spielberg îşi creionează personajul, deloc convenţional, îl face şi mai interesant: inteligent şi moral, dar nedîndu-se înapoi de la „manipularea bună“ (dacă o fi existînd aşa ceva...), prin care reuşeşte să cîştige mai mulţi adepţi la cauza abolirii sclaviei. Lincoln nu se dă înapoi de la a promite avantaje (ce-i drept, slujbe nu prea importante...) pentru a-i face pe unii şi alţii să-şi schimbe părerile politice. De asemenea, prelungeşte durata războiului pînă la votarea celui de-al Treisprezecelea Amendament (pentru că mulţi îl votau fiindcă doreau pur şi simplu sfîrşitul războiului…).

Relaţiile lui cu membrii familiei sînt şi acestea interesante: cu soţia sa, Mary – una controversată, marcată de socoteli trecute rămase suspendate; la fel, cu fiul său cel mai mare, pentru care nu pare să aibă timp niciodată. În schimb, e partener adevărat cu fiul cel mai mic, pe care-l ia peste tot, inclusiv la discuţii politice, şi pentru care încalcă, într-un mod simpatic, afectuos şi uman, regulile.

Tony Mendez, cel întrupat de Ben Affleck, se doreşte şi el a fi un erou neconvenţional. Dar reuşeşte să fie doar un erou convenţional de neconvenţional. Adică eroul neconvenţional tipic, scuzaţi paradoxul: însingurat, plecat de acasă, în mizerie (momentană). Lonely ranger-ul pe care un telefon de la „centru“ îl pune imediat pe picioare şi care, precum mîrţoaga lui Făt-Frumos, renaşte chiar fără să mănînce jăratic, găsind cea mai bună soluţie pentru scoaterea refugiaţilor americani din Iran.

Ireproşabil în neconvenţionalitatea lui convenţională, Ben Affleck îl interpretează stăpînit, impasibil: de fapt, străbătut de probleme de conştiinţă, drept, corect, altruist. Din figura lui Ben Affleck cu greu poţi deduce toate astea, dar probabil tocmai aici rezidă frumuseţea şi veridicitatea filmului: nici pe feţele eroilor filmelor copilăriei mele, din anii ’70, nu puteai vedea mare lucru. Aşa cum nu poţi să-ţi dai seama cine ştie ce despre cum sînt, de fapt, cei şase refugiaţi ce urmează a fi scoşi din Iran (cu excepţia celui vorbitor de farsi, care la început e cel mai sceptic, apoi îi salvează pe toţi). Altfel, cei şase sînt bine aleşi, şi poate uneori prea în spiritul anilor ’70. Contrabalansaţi de cuplul mult mai colorat Alan Arkin – John Goodman, cei doi însărcinaţi cu producerea filmului fals, dar salvator.

Lincoln e, cu siguranţă – cel puţin după mine – un erou mai interesant şi mai subtil decît Tony Mendez. Şi totuşi, a fost ceva în Argo care m-a ţinut, poate tocmai întoarcerea nostalgică (?) la naivitatea eroilor anilor ’70. Binevenită într-o epocă în care sîntem (sau, oricum, eu sînt) saturaţi de eroi prea postmoderni.

Mai multe