Epitetul antepus şi alte fineţuri literare

Am mai scris despre subiectele date la bacaluareat. Dar exemplele găsite pe site-urile didactice sînt mereu și mereu aiuritoare. Avem analfabeți funcțional? Știu să citească, dar nu știu ce citesc? Da. Pentru că sînt „educați“ să nu fie funcțional. Exemple:

Subiect pentru bacalaureat: este prezentat un fragment din piesa de teatru Madona, scrisă de Tudor Mușatescu. Nu știu dacă face parte din bibliografia pentru liceu, dar m-am bucurat cînd am găsit-o inclusă în temele pentru examen: o poveste frumoasă de dragoste, numai bună pentru anii adolescenței. Revenim: este dat, deci, un fragment de dialog intens, emoționant, între două personaje ale piesei. Care sînt exercițiile pe care trebuie să le facă liceenii pornind de la acest text? Iată-le: „1. Numește cîte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor deodată și teamă. 2. Explică rolul cratimei în secvența n-am primit. 3. Construiește un enunț în care să folosești o locuțiune/expresie care să conțină substantivul viață. 4. Precizează o temă a discuției dintre personajele din textul dat. 5. Transcrie din textul dat două cuvinte/grupuri de cuvinte care sînt mărci ale adresării directe. 6. Menționează o modalitate de caracterizare a personajului feminin, exemplificînd-o cu o secvență din textul dat. 7. Prezintă rolul notațiilor autorului din textul dat. 8. Ilustrează, cu cîte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului dramatic. 9. Comentează în 60-100 de cuvinte următoarea secvență din text: «Sînt absolut convins. Și – dacă îmi dai voie să îți dau și eu un sfat în viața mea – iată-l: iubește, Dona. Chiar dacă ai suferi cum sufăr eu acuma, totuși să știi că dragostea e cel mai bun lucru din viață… E aroma ei.»“ Ce ar fi de spus în legătură cu aceste subiecte:

● Sensul cuvintelor deodată și teamă, în textul piesei, este cel comun, primul din explicațiile date în dicționar. Așa că primul exercițiu nu ar fi avut nevoie de o operă literară semnificativă pentru a fi rezolvat; ar fi putut avea ca suport și un articol de ziar sau o banală conversație în tren. La ce bun să irosești frumusețea unui text literar, supunîndu l unei astfel de „disecții“ absolut inutile? Același comentariu îl am de făcut și pentru exercițiile 2, 3 și 5.

● Exercițul 4 este plictiseala însăși: din moment ce într-un text de o pagină apare cuvîntul „iubire“ de vreo zece ori, în diverse forme, care ar putea fi tema dialogului?

● Fragmentul dat pentru a fi comentat, la exercițiul 9, așa scos din context cum e, pare o platitudine: da, iubirea e un lucru foarte mare, vorba lui Guță Popîndău. Exercițiul te invită practic să scrii 60-100 de rînduri roz-dulcege despre amor, năpaste și fericiri. Cuvintele personajului capătă un sens mai complex, mai profund dacă se știe subiectul piesei: cel care vorbește despre iubire cu orice preț, chiar și cel al suferinței, este, de fapt, un tînăr superficial, încă necopt, nereceptiv la sentimentele celor din jur.

Mai am și alte exemple: se dă un fragment din Ultima noapte de dragoste… a lui Camil Petrescu (un fragment în care personajul principal relatează începuturile poveștii lui de dragoste cu Ela, soția sa). Prima cerință este aceea de a identifica în text „un epitet antepus și o comparație“. A doua: „explică relația dintre instanțele comunicării narative în text“. La ce bun? La ce folosesc astfel de „sofisticate“ analize literare? Care este scopul unei astfel de evaluări? Nici Luceafărul nu a scăpat de astfel de „exigențe“ interpretative: pornind de la versurile lui Eminescu, li se cere elevilor să „identifice doi termeni din cîmpul semantic al naturii“, să „transcrie o imagine vizuală și un epitet antepus“ (examinatorii au o obsesie, pare-se, cu epitetul antepus!), să identifice „o imagine artistică și o interogație retorică“. Bun, și dacă le identifică, ce?!

Dar nu le identifică, asta e problema. Majoritatea liceenilor, conform statisticilor, nu înțeleg nici măcar „ce-a vrut să spună autorul“, darămite „rafinamentele“ de teorie literară. Vorbeam, la începutul articolului, despre analfabeți funcțional? Dar probabil că sînt așa doar dinaintea subiectelor de examen, și nu neapărat a textelor literare. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: E. Enea, adevarul.ro