Zgomotul curățeniei

5 octombrie 2022   EFECTUL DE ECOU

Bucureștiul are straturi de zgomote. Treburile cotidiene mă duc pe bulevarde mari cum sînt Ștefan cel Mare, Dacia, Regina Elisabeta sau Calea Crîngași. Zgomotul rutier, inclusiv poliție, ambulanțe, pompieri în misiune, este omniprezent, șantierele duduie mai ales că, de cele mai multe ori, nu sînt separate de trotuar prin protecții specifice, unii oameni se exprimă zgomotos și altele. În cartierele-dormitor se aude permanent cum meseriașii sparg pereți, taie faianță, în general cum remodelează apartamentele care și-au uitat structura originală. Este firesc să fie zgomotos, fiind un oraș mare. De fapt, nu este firesc și tocmai mi-am dat seama că această afirmație arată cît de bine m-am obișnuit cu zgomotele acestea.

Din aceste bulevarde ajungi destul de rapid în Grădina Cișmigiu, Parcul Crîngași sau Parcul Circului. În ultimii ani, am observat/auzit un zgomot cel puțin la fel de nociv, care se infiltrează în urechile rezidenților acestui oraș. Zgomotul curățeniei din parcuri. Puține și deseori înconjurate de bulevarde mari tranzitate de mii de mașini pe zi, parcurile, te-ai gîndi, sînt oaze de liniște și aer cît de cît mai curat. Spații de pauză de la iureșul vieții din Capitală. Însă permanent se aude o suflantă, o motocositoare, o drujbă, un vîjîit tehnologic. Deși iarba nu trebuie tunsă zilnic, praful-frunzele-apa nu trebuie suflate, din punctul meu de vedere, niciodată, copacii nu trebuie toaletați permanent, aceste lucruri se întîmplă deseori în parcurile bucureștene. Zgomotele enumerate te străpung prin nonritmicitatea lor, prin creșterea și descreșterea scrîșnetului care îți zgîrie timpanele. Sus-jos sus-jos, cineva joacă un joc crud prin care îți încearcă suportabilitatea, rezistența la tortură.

Deși reflectă modernul prin tehnologiile mai mult sau mai puțin recent inventate, sînt zgomote ale unei lumi conservatoare. Instrumentele respective sînt manevrate de bărbați, rareori de femei. Aceste zgomote au un sens existențial care le confirmă sau atribuie o identitate manevratorilor. Cel care manevrează ține aparatul cu picioarele înfipte bine în pămînt, căștile după gît – dacă există –, tricoul transpirat, cu o culoare incertă. Așa arată, atunci cînd este privită de o persoană abrutizată de zgomotul care îi macină bunul-simț, o persoană abrutizată de statul în soare, zgomot și gaze de benzină care trebuie să zîmbească și să arate că muncește cu spor și eficient cînd i se face poză pentru pagina de social media a instituției. Zgomotul este necesar pentru identitatea manevratorului, dar și pentru confirmarea activității pe care o desfășoară. Timpul nu trebuie irosit. Dacă șeful brigăzii nu face poză cu tăietorii aliniați trebuie să se audă că lucrează. Zgomotul marchează prezența instituției, a grijii nețărmurite față de cetățean. Zgomotul este grijă. E grija cuiva care știe cum e mai bine pentru noi toți, noi toți fiind la fel, apreciind intervenția și direcția. Zgomotul ne spune că cineva are grijă de noi, ne ține în curățenie și ordine cu orice preț, chiar și cu prețul sănătății noastre mintale și fizice. Sănătatea noastră mintală, în viziunea celor care administrează curățenia, nu este afectată de suprazgomotul zdrăngănitoarelor și vuruitoarelor utilaje de grădinărit. Sănătatea noastră fizică nu este afectată de noxele nefiltrate, dar infiltrate în spațiul care ar fi trebuit să purifice existența locuitorului urban. Parcul nu înseamnă verdeață, aer curat, răcoare, liniște, toate atribute ale unei oaze într-un oraș aglomerat. Parcul înseamnă curățenie și grijă. Este o afirmație sonică a grijii.

Cui îi folosește zgomotul? Zgomotul pare o decizie asumată de administratorii gospodari care ajută orașul să se curețe, să se purifice și să se dezvolte. Zgomotul pare mai intens în parcurile din cartierele-dormitor care li se par atractive clasei mijlocii pentru locuire, în zone unde se dezvoltă proiecte imobiliare semnificative, iar vechiul murdar este înlocuit de noulcurat. Xochitl Gonzales, povestind despre experiențele sale sonice din campusul unei universități importante din SUA și ale cartierului său gentrificat, vorbește despre liniște ca virtute, ca semnal pozitiv al poziției sociale de la mijlocul spre vîrful ierarhiei sociale. În cazul nostru, zgomotul este moral, arată virtutea curățeniei care va fi.

Cum se vorbește despre zgomot? Dacă dăm o căutare pe Internet, observăm că referirile din presă sînt, în general, la zgomotul generat de traficul rutier. Dacă ne uităm în Planul de acțiune pentru aglomerarea București disponibil pe versiunea veche a site-ului Primăriei Municipiului București, observăm că măsurile sînt direcționate către zgomotul generat de traficul rutier, feroviar (tren, tramvai), aeroportuar și industrial. Zgomotul curățeniei este un zgomot invizibil la nivel instituțional, ceea ce îl face și mai insidios. În ceea ce privește populația, două treimi din bucureșteni se declară nesatisfăcuți de zgomotul din oraș, doar în Istanbul fiind mai mulți rezidenți nesatisfăcuți. Dintre capitalele Uniunii Europene, Bucureștiul are cei mai puțini rezidenți satisfăcuți de zgomotul din oraș. Zgomotul curățeniei din parcuri, deci conotat pozitiv pentru un oraș perceput murdar (62% sînt nesatisfăcuți de curățenie, procent care ne pune în coada capitalelor UE, mai rău fiind în Lisabona, Atena, Sofia, Bratislava și Roma), probabil nu este, încă, în prim-planul mentalului colectiv. Există astfel riscul să ne obișnuim cu el așa cum am făcut și cu zgomotul traficului rutier, al șantierelor mici din apartamente, al șantierelor mari pentru viitoarele centre comerciale, rezidențiale și de birouri, al festivalurilor din parcuri și multe altele. Pentru că toate acestea au fost și sînt „semnele bune” ale progresului nu o să sesizăm că ne fac rău, că de fapt, pe termen lung, contribuie la degradarea sănătății noastre fizice și mintale. Cam cum se întîmplă cu încălzirea globală.

Marian Vasile este conferențiar dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București și autorul, printre altele, al volumului Introducere în SPSS pentru cercetarea socială și de piață. O perspectivă aplicată,Editura Polirom, 2014.

Foto: wikimedia commons 

Mai multe