Almost 40

20 octombrie 2021   EFECTUL DE ECOU

Varianta scurtă:

5,45 (trezirea) + 50 min. (jucat cu M.) + 10 min. (spălat pe dinți + mic dejun) + 2 min. (băut cafeaua) + 30 min. (drumul pînă la birou) + 8 ore (programul de lucru) + 60 min. (drumul pînă acasă) + 120 min. (ieșit cu M. în parc) + 10 min. (duș + cină) + 60 min. (jucat cu M.) + 20 min. (adormit M.) + 60 min. (Digi World) = 23,00 (culcare)

Varianta lungă:

5,45 (trezirea) – Întuneric beznă. M. trece în viteză pe lîngă pat. Se duce țintit la măsuța cu jucării. Pornește pianina electronică. Jingle Bells (în buclă). E plin de energie. Se învîrte, dansează. Îl privesc cu ochii lipiți de urdori. Se apropie de canapea. Închid ochii. Mă prefac că dorm. O mînuță umedă îmi deschide pleoapele.

45 min. (jucat cu M.) – R. prepară și încălzește mîncarea pentru toți trei. Eu și M. încălzim figurinele de plastic cu foehnul. Afară tot întuneric. Bag foehnul în priză, îl pornesc, mă întind cu spatele pe covor. Mi le aduce pe rînd: Donald, Mickey, Șoferul Mitică, Dinozaurul Rumblă și Girafa Luminița. Îmi place zgomotul foehnului. M. se așază pe burta mea ca pe o șa și se joacă cu figurinele pe pieptul meu. Din cînd în cînd îi îndrept jetul de aer cald spre față. Rîdem.

10 min. (spălat pe dinți + mic dejun) – Mi-au răsărit cîteva fire de păr alb în barbă. Mă gîndesc la tata în timp ce mă spăl pe dinți. E alb tot. Nu mai are nici un fir de păr negru. Îmi privesc burta. Trebuie să reîncep să alerg. Clătesc. Scuip apa rozalie în chiuvetă. Iar îmi sîngerează gingia.

2 min. (băut cafeaua) – Digi World – America văzută de sus. Episodul despre „The Great Plains”. L-am mai văzut de două ori. Beau cafeaua din picioare, la un metru de TV. Pe ecran se derulează un cadru aerian, filmat din dronă. Apare o fermă izolată în mijlocul unui cîmp. Vocea crainicului prezintă ferma ca fiind o atracție turistică: The Clutter Home, Holcomb, Kansas. Închid televizorul.

30 min. (drumul pînă la birou) – Stau în coloană pe Mărășești. Jmecherii mă depășeșc pe stînga, o iau pe linia de tramvai. Pun și eu semnal stînga, dar nu mă lasă nimeni să intru. Curg mașinile una după alta. Rămîn pe banda mea. Din boxe se aude chitara lui Tony Rice și-mi aduc aminte cum a rîs S. de mine și m-a făcut rablă cînd i-am spus că ascult bluegrass, deși tot încercam să-i legitimez doct – după multe beri – intersecția de stiluri scoțiano-irlandezo-blues din appalachian old-music. Ești o ra-blă! Rîdeam amîndoi isteric. Încerc să vizualizez harta Americii. Știu că statul Kansas e fix în mijloc, dar habar nu am cît e de departe de Munții Apalași. Sper să fie departe. Se pune verde. Fac stînga spre pasajul Unirii. Din nou ambuteiaj.

8 ore (programul de lucru) – Open space, 90 de persoane pe etaj, ședințe în cascadă, un milion de documentații tehnico-economice de analizat, teama de virus, aerul cald din mască, simt cum creierul îmi face entorsă. N-am pauză de masă, deci s-a terminat cu scrisul la birou. La fostul job am scris un roman exclusiv în pauzele de masă. Mi-a luat doi ani. Între ședințe îmi pun căștile pe urechi. Continui cu Tony Rice – live from Owensboro, Kentucky. Din cînd în cînd mă uit prin geam la colegii fumători de pe terasă și mă gîndesc să mă reapuc de fumat. Mulți fumează singuri. Rar vezi grupuri de cîte doi-trei. Nu-și vorbesc. Sînt atît de liniștiți. Îmi place să-i privesc. M-am lăsat de ani buni de țigări și alerg mai mult acum, la 37 de ani, ca la 30. Mi-aduc aminte de Lăcătuș, așa cum l-am văzut pe stadionul Farul cînd eram puști. La pauză s-a dus țintit spre banca de rezerve și a fumat o țigară. Din două fumuri a terminat-o. Încerc o inventariere a fotbaliștilor care au activat și după 37 de ani, dar în afară de Dorinel Munteanu nu-mi vine nici unul în minte. Deschid Google Maps și măsor distanța dintre Holcomb, Kansas și Owensboro, Kentucky: 1.358 km.

60 min. (drumul pînă acasă) – Trebuie să mă mut din București.

120 min. (ieșit cu M. în parc) – Mă trage de mînă spre căsuța-vapor. Intru cu greu și mă așez pe o băncuță minusculă. Ocup jumătate din interior. Stau cocoșat și ating tavanul cu capul. M. are tot spațiul din lume. E atît de mic, fragil și elastic. Învîrte cîrma, trage de manivele, iese pe geam și se îndreaptă spre un căluț cu arc. Rămîn o vreme în căsuță, cît să strivesc doi păianjeni ce mișună pe tavan. Două fetițe vor să intre și ele. Dau să ies, să le fac loc, dar mă blochez cumva în cadrul ușii, ca un căpcăun. Fetițele se sperie de mine și fug.

10 min. (duș + cină) – Elseve + babic cu Almette pe pîine.

60 min. (jucat cu M.) – Trei puzzle-uri, patru castele din cuburi, căluțu’ (purtat în cîrcă pînă în pragul scoliozei), a doua tură de încălzit figurinele cu foehnul, citit povești, povestit a mia oară despre cum a băgat el piciorul în ceaunul cu apă de la găini, v-ați ascunselea pe după perdele, făcut garaje la mașinuțe, stricat garaje la mașinuțe, dansul lui King Louie și încheiat cu 180 ml de lapte.

20 min. (adormit M.) – De obicei îl adoarme R., dar azi e una din zilele în care intru și eu în schemă. Se răsucește de pe o parte pe alta, se ridică în picioare, cade la loc pe saltea, se cuibărește cînd în mine, cînd în R. Dacă aș face mișcările lui dinainte de culcare aș fi extenuat fizic. Adoarme subit, cu un picior pe mine și o mînuță pe R. Are piciorul călduț și în jurul lui miroase a lapte și a mălai. Sînt fericit. Ne ridicăm în liniște și mergem în sufragerie ca niște somnambuli.

60 min. (Digi World) – Mi se închid ochii de somn. N-am mai citit o pagină de luni de zile și nu am de gînd să mă reapuc nici în seara asta. Sînt prea obosit. Nu pot să duc un film pînă la capăt, așa că dau din nou pe Digi World. Din nou documentarul despre Great Plains. Au înnebunit cu reluările! Vreau să schimb canalul, dar îmi dau seama că s-a trecut de casa Clutter din Kansas, așa că pun telecomanda jos. Drona filmează preria din Wyoming. O întindere nesfîrșită de iarbă galben-cenușie peste care bate vîntul, apoi un mic orășel pe nume Emblem, înființat de niște fermieri germani la începutul secolului. Cine ar fi crezut? Nemți în Wyoming. Dorinel Munteanu. Neamțul. Înainte să adorm pe canapea mi-l imaginez pe Dorinel în tricoul naționalei, fugind prin iarba înaltă din prerie. Fuge de mănîncă pămîntul, face cărări prin iarbă. 

Tudor Ganea este arhitect și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Cîntecul păsării de plajă, Editura Polirom, 2021.

Foto: flickr

Mai multe