Educaţie şi inocenţă

Revine în atenția publicului educația sexuală în școli. Zilele acestea a fost reintrodusă pe ordinea de zi a Parlamentului legea care prevede interzicerea educației sexuale în școli și pedeapsa cu închisoare pentru profesorii care furnizează elevilor informații din domeniul mai sus amintit, fără consimțămîntul părinților (asta nu se întîmpla nici măcar pe vremea comunismului: mi-aduc aminte de celebrele ore de anatomie în care, cu „arătătorul la planșă“, ni se vorbea despre cum se fac copiii și despre menstruație, fără ca nimeni să aibă impresia că se petrec astfel fapte subversive). Legea în discuție se numește „legea pentru inocența copilăriei“ și a fost inițiată de fostul deputat Ninel Peia.

Era evident că, după aproape o jumătate de secol de comunism, multe dintre temele care ar putea ajuta învățămîntul românesc să capete prospețimea și vigoarea modernității nu sînt ușor de abordat în public. Nu poți ajunge prompt la consens pe teme sensibile precum educația sexuală, educația religioasă, educația civică, educația pentru toleranță și pentru acceptarea diferenței etc. Sînt teme care au nevoie de timp să se coacă în mintea și sufletul noilor generații, teme pentru a căror dezbatere e nevoie de informare și de pregătire psihologică, de precauții și, mai ales, de dialog. Introducerea educației sexuale în școli este o temă fierbinte, care nu se rezolvă cu doar cîteva comentarii acide despre cei care nu o vor, ci cu planuri concrete, soluții verosimile, strategii inteligente. Avem nevoie de răspunsuri pertinente la întrebările celor care se opun. Cine va preda acest tip de educație? Un medic – care va avea nevoie, totuși, și de instrucție pedagogică? Un profesor de biologie de tip tradițional? Cum va arăta programa, astfel încît temele abordate să respecte vîrsta elevilor, dar și mediul socio-cultural din care provin? Cum iei în calcul diferența dintre nivelul de informație al unui elev și cel al părinților săi, părinți care provin, eventual, din medii sărace, fără acces la școală sau la alte tipuri de informare? Și așa mai departe. E nevoie, deci, de reflecție și dialog.

Dar dialogul pare, cel puțin azi, cvasi-imposibil: dezbaterile publice pe subiectele fierbinți ale educației au un nivel absolut dezamăgitor. Luăm ca exemplu pe chiar inițiatorul legii care propune închisoarea pentru profesorii care îndrăznesc să vorbească despre sexualitate, anume pe domnul Ninel Peia. Iată cum arată strigătul de bucurie al fostului demintar, după ce legea a fost aprobată de Senat: „Pe lîngă faptul că această lege vine, nu numai bine intenţionată, ci şi cu bune reglementări, aprobarea Senatului reprezintă şi prima mare înfrîngere a soldaţilor implementaţi de Soros pretutindeni în lumea românească de azi. Practic, nu a existat pînă acum o victorie mai mare în România împotriva acestei găşti cu pretenţii elitiste, dar gata dresată să ne facă rău nouă, tuturor. Aici este marea mea bucurie. Am demonstrat că, în strînsă colaborare cu adevărata societate civilă de la noi, Soros & Co pot fi puşi cu botul pe labe. Voinţa poporului, strînsă şi orientată spre binele ei, va putea oricînd alunga infiltraţii năimiţi să ne facă viaţa tot mai grea, sub un jug de plumb, gata să muşte precum viperele dacă le ieşi, bărbăteşte, în cale. Ştiţi deja că sînt unul dintre primii politicieni parlamentari care nu s-a sfiit să indice răul, pe numele său, fără s-o dau, vreodată, cotită. Ei bine, acum, cînd ştim că Soros şi sculele sale o pot lua peste bot, e vremea să le dăm picioare pînă vor înţelege că nu pot face ce vor din Poporul Român şi din Ţara lui, indiferent cîţi bani are şi cîţi neoameni poate cumpăra pe minut.“ Ei bine, acesta este domnul care se gîndește la inocența copiilor noștri. Acesta este cel care a inițiat o lege „de o mare importanță“ în educația tinerilor români. De aici, de la acest nivel, ni se propune să intrăm în dialog toți cei care sîntem gata să reflectăm la minusurile de informații din programele școlare. Căci legea domniei-sale, și nu alta, va fi din nou dezbătută în Parlamentul României, chiar dacă Ninel Peia nu se mai află în vreo funcție de demnitar.

Un lucru este clar: subiectul nu va putea fi evacuat cu una, cu două din spațiul public, mai ales într-o Românie unde pentru mii, zeci de mii de copii, modul cel mai la îndemînă de a se autoproteja împotriva abuzurilor de orice fel este asistența oferită de manualele și lecțiile școlare. Și atunci întrebările firești sînt: ne simțim reprezentați de afirmațiile domnului Peia? Putem crede cu adevărat că „argumentele“ expuse de el protejează inocența copiilor noștri? Sau, dimpotrivă, vom fi de acord să aducem în dialog argumente proprii, perfect legitime, de părinți iubitori și responsabili? De-abia acesta va fi cu adevărat un prim pas spre găsirea unor soluții rezonabile. 

Maria Iordănescu este psiholog.