Ecumenism gastronomic

O curte, la ţară undeva, pătată ici şi colo de albul unei zăpezi zgîrcite. Un grup surîde spre dumneavoastră, cititorule. La margini, de-a stînga şi de-a dreapta, două bătrîne mici cu basmale şi şorţuri negre, cu ochelari. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul grupului, vin femeile mai tinere şi, în centru, bărbaţii. Care cu o secure ridicată jucăuş-ameninţător, care cu un lung cîrnat (caltaboş?) proaspăt îndreptat spre gura vecinului de fotografie care rîde muteşte. Mai spre fundal, cam stînga-spate, aşa, un cuplu tînăr îmbrăcat orăşeneşte (fără veste de lînică tricotate) zîmbeşte stingher. Ea ţine delicat între două degete coada porcului înjunghiat, ale cărui părţi componente se ivesc dintr-un soi de copaie. Arată coada animalului spre cameră.

E o fotografie a unor şvabi bănăţeni pe care am descoperit-o într-o carte de bucate. Cartea a fost editată în Germania de fiica uneia dintre doamnele care apar în poză. Cartea de bucate a mamei mele. Delicii culinare din Banat. Memoriile unei bucătărese de nuntă îi spune cărţii. Pe lîngă reţete, apar şi o serie de fotografii, unele începînd din anii ’20. Plus picturi şi litografii care povestesc istoria celor ce se vor numi şvabi, debarcaţi odinioară în smîrcurile bănăţene. Bărbaţi cu tricornuri, femei cu fuste lungi. Fotografii de la început de secol XX cu mirese ţepene, din creştetul cărora curg în valuri dantele, brocarturi şi satinuri. Imagini ale anilor ’60-’70 în care şiruri de nuntaşi în pantaloni evazaţi trec la braţ cu doamne şi domnişoare în mini-uri şi tocuri pătrăţoase. Imagini blurate, alb-negru, de pe la nunţi, în care fotograful surprinde defilarea bucătăreselor (pe care le ghicim rumene), purtînd în braţe torte uriaşe. Fotografii din curţi de la tăierea porcului. Fotografii din cămări gemînd de afumături. Fotografii ale unor Hans und Fritz aspriţi de munci. Lotte und Grete în negru, cu pieptare şi şorţuri brodate.

Femeia, ale cărei reţete de-o viaţă ni le împărtăşeşte fiica ei, era aşadar bucătăreasă profesionistă pentru nunţi, comemorări şi alte evenimente asemenea. Reţetele – nişte minunăţii. Sigur, pentru stomacurile moderne, sensibile, agitate, vegetariene sau nu, ale contemporaneităţii noastre – adevărate încercări calorice. Cartea – cum spuneam – e ilustrată. După fotografiile de viaţă care o deschid, fiecare dintre reţete are o poză. Elaborate, bibilite, migălite rulade, fripturi, ciorbe, prăjituri; fiecare dintre ele mizanscenate pe cîte un milieu lucrat fin cu igliţa, întovărăşite de pahare pe care le ghicim din cristal greu, din care apleacă grele capete de trandafiri bătuţi. Ouă umplute care închipuie puişori de găină. Rulade de carne decorate cu ghirlande baroce de maioneză.

Inspirată de cartea asta, am făcut sarmale. Pentru prima oară în viaţă, asistată de prietena mea, şvăboaică, la rîndul ei, am rulat cilindrii de varză murată umpluţi cu o carne de altă provenienţă decît cea din reţetele tradiţionale turceşti. Treaba s-a dovedit a fi serioasă şi mîncătoare de timp. Cu dozaje atente de cimbru, mărar şi chimen. Cu sucul de roşii care se pune abia în nuştiuce etapă a gătelii. Cu nişte afumătură ca să fie treaba serioasă. Sarmalele creştineşti au fost însoţite de o supă dulce orientală, din fructe uscate, „aşure“ îi zice. Alăturarea, cu siguranţă i-ar fi ridicat o sprînceană bunică-mii. Tot aşa cum, nişte ani înainte, componenţa confesională a unui apartament bucureştean oarecare a lăsat fără cuvinte un preot ortodox venit cu Boboteaza. Din uşa deschisă cuviincios l-au privit o pereche de ochi de chinez budist, una de român papistaş, una de neamţ ateu şi una de tătar musulman. Bietul om n-a ştiut ce să facă cu pămătuful busuiocat. Eu m-am oferit a fi stropită, aşa cum, copil fiind, mă iveam de mai multe ori la rînd în faţa preotului care venea cu busuiocul prin blocuri. Evident că omul nu mă recunoştea din ceata de copii, dar eu, la final, trăsneam de sfinţenie. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la Ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.