După terminarea studiilor, îi legăm de glie sau nu?

Într-un document lansat la începutul acestui an („Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani“), Academia Română propunea o lege prin care tinerii care au absolvit universități de stat să fie obligați să muncească în țara natală o perioadă echivalentă cu durata studiilor superioare efectuate pe banii statului. Propunerea a revenit în dialogul public, după ce Guvernul a anunțat, zilele trecute, că se gîndește la o formulă prin care să fie pusă în practică, fără restricționarea dreptului de a munci și de a circula în Uniunea Europeană (mare ar fi mirarea să găsească o asemenea fericită formulă).

Pe de o parte, îngrijorarea statului este legitimă. Cine citește statisticile prezentate, numai în anul 2017, privind emigrarea românilor, împietrește în fața cifrelelor absolut descurajante: „Populația României scade cu 9 oameni pe oră. 85.000 de oameni au emigrat numai într-un singur an (2016). În diaspora sînt 3.700.000 de români, adică 17% din populația României. Peste 36.000 de absolvenți sînt înscriși într-o formă sau alta de învățămînt din străinătate.“ (sursa: Digi24). Pe site-ul curs-deguvernare.ro, găsim o altă statistică dezarmantă: procentul tinerilor slab calificați, cu vîrste cuprinse între 25 și 39 de ani, a urcat, în zece ani, de la 18% la 25%. Cu alte cuvinte, avem forță de muncă puțină, slab pregătită, din ce în ce mai slab pregătită.

Pe de altă parte:

● E de mirare că un for „luminat“, precum Academia Română, propune o soluție atît de sumbră la problema „migrărilor creierelor“. În realitate, e dreptul firesc al tuturor tinerilor să studieze oriunde au chef și oriunde găsesc o facultate dispusă să îi primească, și să muncească oriunde în afara țării, dacă găsesc locuri de muncă satisfăcătoare. Punct. În fond, CV-urile domnilor academicieni sînt pline de stagii de studiu în străinătate, care, oricît de mici și de neînsemnate ar fi, sînt trecute la loc de cinste. Că au ales să revină în țară, asta este strict o opțiune personală, pe care nu știu cîți dintre ei au avut-o neapărat dintr-un simț al datoriei față de glia străbună.

● În propunerea de Guvern este scris că acei tineri absolvenți care vor să muncească în străinătate fără nici un fel de „stagiu“ românesc trebuie să ramburseze valoarea studiilor făcute în România. Consecvent ar fi atunci, dacă tot ne gîndim la gratuitățile pe care statul român le oferă elevilor și studenților săi, să le cerem celor care vor să emigreze să restituie și banii pe abonamentele de tren, pe biletele (reduse) la teatru sau cinematograf, sau banii cheltuiți cu ei în spitale, banii folosiți pentru spectacolele gratuite oferite copiilor sau tinerilor, alocațiile lunare etc. În această ordine meschină propusă de Guvern și Academie, lucrurile o iau razna cu totul. În fapt, statul are obligația să acorde copiilor săi accesul gratuit la îngrijiri medicale, educație, locuri de muncă. Nu e nimic de negociat în această regulă constituțională.

● Dacă tot vorbim despre o reglare de conturi între cetățenii României și stat, atunci să nu uităm de ceea ce are statul de dat celor care nu au beneficiat de drepturile lor constituționale: să facă bine statul și să dea bani tuturor copiilor și tinerilor care s-au tratat în străinătate, fiindcă în țara natală nu au avut condiții omenești de spitalizare, să le dea banii înapoi părinților care și-au vaccinat copiii cu vaccinuri cumpărate din banii proprii, fiindcă Guvernul nu a reușit să facă rost de ele la timp, să îi recompenseze material pe toți elevii care nu au primit manuale cu anii, pe aceia care nu au văzut un profesor calificat în toată viața lor de școlar, sau pe aceia care nu au avut acces la învățămînt din cauza incapacității statului de a avea grijă de copiii aflați în marginile sărace ale țării. Și s-ar mai găsi, probabil, și alte motive pentru care statul e dator vîndut cetățenilor lui.

● Discuția pe tema banilor cheltuiți cu instruirea tinerilor ar avea o noimă dacă facultățile din România ar fi pe locurile fruntașe între cele ale Europei. Cînd cu greu doar una dintre universități intră în topul 500 al instituțiilor de învățămînt superior, supărarea statului că trimite în exterior specialiști este rizibilă: tinerii devin specialiști în afara țării, ca să nu mai spunem că școala românească nu mai ține pasul de mult cu cerințele pieței muncii moderne.

Avem, deci, o problemă: cum îi ținem pe tineri în România. Păi, soluțiile sînt sau ar trebui să fie prioritare în orice program de guvernare: locuri de muncă, investiții în educație și în facilități pentru inserție socială, școli profesionale care să asigure meseriași buni (inclusiv pentru firmele care vor să investească în țara noastră) etc. Orice, numai legatul de glie nu. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro