Dumnezeu şi taximetriştii

În ultimul timp mi se întîmplă un lucru ciudat: tot mai mulţi taximetrişti (păstrînd proporţiile – au fost doi pînă acum, dar mie mi s-au părut destui…) îmi mărturisesc că… au vorbit cu Dumnezeu. Să fie vremurile de vină (criza, bat-o vina…) sau meseria lor mai liberă, care îndeamnă la visare, filozofie sau, de ce nu, la experienţe transcendentale?

Cert e că, într-o seară, prin zona Pieţei Rosetti, mă urc într-un taxi aparent obişnuit. Dintr-una-ntr-alta, urmînd şirul banalităţilor obligatorii, mă trezesc că şoferul spune, deschis şi direct: „Ştiţi, eu vorbesc cu Dumnezeu.“

Prima reacţie a fost una de frică: am avut tentaţia să-i spun că m-am răzgîndit şi merg undeva mai aproape. După care, m-am gîndit că ar bate la ochi şi am rămas în maşină, adoptînd o altă tactică de supravieţuire cu persoane pe care nu ştii cum să le iei: tăcerea aprobativă. Omul vorbeşte şi tu mai dai din cap complezent, din cînd în cînd. Sună insensibil, dar nu e aşa în realitate: în timp ce el vorbeşte şi tu taci, începi să devii interesat şi complezent de-a binelea.

Înapoi la taximetristul „meu“: din poveştile lui reieşea că Dumnezeu îi spune direct ce să facă. Şi nu oricum, ci şi arătîndu-i-se. Vorbise despre aceasta cu mai mulţi preoţi, care îi certificaseră viziunile. Mai mult de atît, ce vedea lua în serios: de pildă, cunoscuse o fată, cu care ar fi vrut să se căsătorească. Dar în viziunile lui i se arătase că nu ar fi lucrul cel mai indicat. Aşa că acum era într-o mare dilemă: se înţelegea bine cu respectiva, păreau că se potrivesc. Şi totuşi…

Nu pot să nu îmi amintesc de filmul Stranger than Fiction (Marc Foster, 2006), în care eroul (Will Ferrell) auzea, în cap, mereu o voce care îi spunea ce urmează să facă. Desigur, în film s-a observat că, de fapt, nu era Dumnezeu (pe faţă…), ci scriitoarea (Emma Thompson) care compunea un roman al cărui erou era personajul interpretat de Will Ferrell.

Aşa şi taximetristul nostru: între vocea din minte şi instinctele sale, pe cine să urmeze? Dacă m-aş opri să-l psihanalizez populist, aş spune că vocea respectivă îi dădea siguranţa opţiunilor corecte, scutindu-l de povara dubiilor inutile. După ce am mai mers puţin cu el, am aflat că viziunile sale, sfinte sau nu, aveau o posibilă cauză omenească: problemele cu nevasta dintîi, de care se despărţise şi care îl terorizase…

Într-o altă seară, de la Romană, cred, mă sui într-alt taxi. Şoferul era tînăr şi tuns. La un moment dat, vorbeşte la telefon cu prietena, presupun, şi îi spune: „Iubi (constat că apelativul acesta nu e doar supralicitat, chiar se foloseşte…), ştii că azi mănînc de post. Vezi să-mi faci şi tu ceva fără carne, te rog.“

Ştiam că în perioada respectivă nu se ţinea, conform canoanelor, nici un post. De aceea, îl întreb pe şofer dacă e vreun post despre care eu nu ştiam. Îmi răspunde cît se poate de sincer: „Nu e nici unul. Eu ţin post. M-am eliberat acum două zile şi aşa mi-a spus Dumnezeu.“

Am fost din nou uluită. Să fie Dumnezeu atît de la îndemînă, şi eu să nu-mi dau seama? Să fie taximetriştii o categorie privilegiată? Sau – lumea în care trăim mai nebună decît mi-o închipuiam?

Tocmai cînd eram pe cale să mă opresc asupra ultimei variante, taximetristul spune ceva: „Ştiţi cît mi-am dorit să privesc ploaia cît eram acolo?“.

Perspectiva mi s-a schimbat, brusc. Omul stătuse un an şi ceva după gratii, şi acum voia, şi-şi asuma, după cum spun filmele americane standard în domeniu, „a fresh start“. Şi ce era rău în asta, atîta timp cît visa doar să se plimbe în ploaie şi să înceapă totul curat în faţa lui Dumnezeu. Aflu că fusese închis pentru trafic de droguri.

Îmi aduc aminte de un alt film, care m-a lăsat cu un gust amar, deşi nu era neinteresant: Eu cînd vreau să fluier, fluier (Florin Şerban, 2010): eroul de acolo îşi dorea doar să poată ieşi la o cafea cu o fată…

Nu voi încheia analizînd posibilitatea reală, din perspectivă teologică, psihologică sau patologică, a discuţiilor cu Dumnezeu. Atîta timp cît nu fac rău nimănui şi dau o motivaţie pozitivă celui care le „poartă“, nu e căderea mea să le judec. Ci doar să le semnalez.