Vrednicia unui savant
A murit, chiar de Rusaliile ortodoxe, Mihnea Berindei. Viața lui a avut sens nu doar pe plan umanist și academic – unde a strălucit ca istoric al Imperiului Otoman –, ci și la nivelul implicării civice anticomuniste. Savantul turcolog a fost mereu însoțit și omenește amplificat de veghetorul democratic. A fost o persoană cu simțul prieteniei, posedînd un vast capital social de relații, pe care a știut să le cultive nu pentru sine, ci pentru cauza binelui comun, a libertății și a demnității. Din Franța, țară parțial cotropită de marxism, mai ales în anii ’70, Mihnea Berindei a selectat partea aroniană a spectrului: partida celor care refuză să crediteze mitologia comunistă și înțeleg să-i denunțe crimele. Odată fixat la Paris, ar fi putut să-și vadă de studii, departe de tumultul Războiului Rece. A ales neodihna, acțiunea, protestul. Aceste ipostaze puteau surprinde în cazul lui, un om prin excelență discret și afabil. Iată însă că, dorind poate și expierea unor păcate din proximitatea lui familială, Mihnea Berindei nu s-a complăcut în inerția confortului de bibliotecă. A intrat, ca într-un „maquis“, în zona periculoasă a rezistenței active. Istoricilor comunismului și ai perioadei postcomuniste le revine de acum obligația morală de a situa în perspectivă opera civică a istoricului exilat. Fondator al Grupului pentru Dialog Social, Mihnea Berindei a fost și cel prin care au pătruns, în România eliberată de comunism, primele donații de computere, materiale redacționale și contacte occidentale care au permis, după ’90, structurarea unei alternative la noua-veche mafie roșie din România. Prezență caldă și generoasă, regretatul erudit otomanist a fost și un campion al faptei. Nu s-a scos niciodată în evidență: avea ceva de mandarin, de ins al penumbrei voite. Era așa temperamental, dar și din rațiuni tactice, știind prea bine că evoluează într un cîmp minat de Securitatea comunistă. Pasiunea lui pentru democrație și patriotismul său adevărat l au făcut să acționeze pentru o societate deschisă atît la București, cît și la Chișinău.
Pot mărturisi, direct, că avea o impresionantă agendă de legături în elita franceză. Cîtă vreme m am aflat în misiune ca ambasador al României în Franța, Mihnea Berindei a fost unul dintre cei mai eficienți hermeneuți ai culiselor politice din Hexagon. M-a introdus în multe medii politice și de presă interesate de România. Și a făcut-o cu simplitate, fără urmă de emfază inițiatică. Multe dintre proiectele franco-române efectuate sub umbrela parteneriatului strategic și a foii sale de parcurs se datorează acestor mișcări inteligente de lobby politico-diplomatic.
Mihnea Berindei a fost unul dintre cei mai dinamici și competenți membri ai Comisiei prezidențiale pentru studierea regimului comunist din România. Împreună cu prietenul și discipolul său, Armand Goșu, a petrecut luni întregi în arhivele CC al PCR, aducînd la lumina tiparului o serie corpolentă și științific editată de documente inedite, care spun totul despre „bucătăria“ întotdeauna infamă (și adesea ridicolă) a puterii comuniste din România. Aceste volume de documente sînt inconturnabile pentru toți specialiștii istoriei recente. Aș spune că în fibra morală a lui Mihnea Berindei se recicla ceva din eroismul camusian: a avea o conștiință înseamnă a mărturisi împotriva veacului tău pătat de sîngele dictaturilor și de fantatismul utopiilor ideologice.
În ultimii ani, retras într-un mic apartament venețian, istoricul s-a luptat cu o maladie gravă, pe care a trăit-o cu stoicism și uimitoare bună dispoziție laborioasă. La ultima noastră întîlnire, acest iubitor de covoare anatoliene și de single malt mi s-a înfățișat ca o emblemă a vechiului rafinament bizantin. A demonstrat că știe să iasă din scena lumească, fatalmente trecătoare, cu magnanimitate și înțelepciune. Dumnezeu să-l odihnească și să-i îngăduie, prin memoria recunoscătoare a noilor generații, posteritatea pe care, atît ca om bun, cît și ca intelectual eminent, o merită cu prisosință.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.