„Vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor“

28 noiembrie 2017   DIN POLUL PLUS

Descrierea amănunțită a semințiilor Israelului veterotestamentar în Apocalipsă 7, 4-8 permite o dublă lectură: pe de o parte că și Israelul acela este chemat chiar odată cu și prin Învierea lui Hristos să participe la Noul Ierusalim, fiind scos din Iad cu Adam și Eva, pe de altă parte el este o imagine a Noului Israel – nou în sensul în care și Hristos este Omul nou, iar prin El omenirea s-a înnoit – anume a acestei relații speciale dintre unitate și diversitate.

Dar Apocalipsa, pentru a descrie realitatea eshatologică, nu se oprește la Israelul veterotestementar și nici la virtuțile simbolice ale imaginii, ci dezvăluie conținutul acestei icoane:

Apoc. 7-9: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stînd înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi avînd în mînă ramuri de finic.“

Formula aceasta în care sînt folosite patru cuvinte sinonime precedate de prepoziția ex (= din) sugerează tocmai depășirea grupării pe neamuri în fața tronului de judecată. De altfel, sinonimia evocată poate fi o hiperbolă a varietății omenirii sau poate trimite și la grupări după criterii diferite: de origine comună (neamul, seminția = ethnos, phylè), de apartenență la o structură politică (poporul = laos), de folosință comună a unei limbi (glossa), de cultură, de prestigiu.

Alegerea a cîte douăsprezece mii din fiecare seminție a lui Israel, adică cei aleși dintr-acea seminție, cei pecetluiți, întărește ideea că judecata operează despărțiri prin mijlocul neamurilor și poate da un sens mai precis următorului pasaj din judecata neamurilor din Evanghelia de la Matei 25, 31-41: „Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre, și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvîntaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc… Atunci va zice şi celor de-a stînga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.“

Împărțirea neamurilor de-a dreapta și de-a stînga are astfel sensul unei alegeri dintre neamuri, adică din același neam unii merg de-a dreapta, iar alții merg de a stînga, deși în măsura în care un neam are dușmănia față de Dumnezeu ca principiu de agregare, precum Gog și Magog, situarea sa in corpore de-a stînga este posibilă. Aici se explică semnificația inițială a pluralului neamuri (ethne) în Evanghelie, acela de grupări de păgîni politeiști. De aceea găsim în Apocalipsă referința la amăgirea neamurilor de către Satana, fiindcă zeitățile păgîne sînt de fapt identificate fie de-a dreptul cu demoni, fie cu îngeri ai neamurilor cu statut spiritual incert. Israel e protejat de arhanghelul Mihail, dar atunci îngerii neamurilor care dușmănesc pe Israel ce statut spiritual au? Grupați în jurul unui demon și supuși lui, neamurile se poziționează antagonic și față de Hristos și refuză medierea Lui. Atitudinea aceasta este evocată în Evanghelii de episodul călătoriei lui Hristos în ținutul cetății elenistice Gadara, unde eliberează un demonizat prin izgonirea demonilor în turma de porci. Răspunsul cetățenilor din Gadara la această minune este ca Hristos să părăsească ținutul lor. Contractul lor cu demonii face să funcționeze cetatea, iar demonizatul era gajul acestui contract. Iisus îi eliberează de acest contract, dar în același timp îi lasă fără soluție comunitară, fără instrumentul de putere – malefică din punctul de vedere al lui Hristos – care regla relațiile dintre cetățeni. Contopirea demonilor cu porcii prin actul de exorcizare indică de fapt cauza și miza contractului cu demonii. Nu poți scăpa de demon fără să renunți la serviciile oferite de acesta. Poporul din Gadara funcționa numai intracomunitar și nu era pregătit să intre în dialog cu un sens al existenței supracomunitar, care să respecte individualitatea (adică demonizatul). Amăgirea de acest tip este suspendată pînă la sfîrșitul timpurilor de Înviererea lui Hristos:

Apoc. 20, 3: „Şi l-a aruncat în adînc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile (ethne), pînă ce se vor sfîrşi miile de ani.“ 20, 7: „Şi către sfîrşitul miilor de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui, și va ieşi să amăgească neamurile, care sînt în cele patru unghiuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării.“

Scena războiului din vremea de pe urmă, care coalizează neamurile „cît nisipul mării“, semnifică formarea unor comunități coagulate pe modelul contractului cu divinitatea poliadă, dar de data aceasta bazate pe fanatisme ideologice. Aceste neamuri sînt mai degrabă structuri politice decît unități etnice bazate pe o ascendență comună. Națiunile moderne se află însă la intersecția celor două criterii, cel natural etno-lingvistic și cel contractual-politic. Dispersia etno-politică de după turnul lui Babel capătă un nou criteriu de coagulare în vrăjmășia apocaliptică față de Iisus Hristos.

Cît despre imaginea cealaltă a intrării în Ierusalimul ceresc, semnificația trebuie să fie diferită, deși același termen, neamuri (ethne), este folosit și aici pentru a desemna mulțimea. Tocmai varietatea neamurilor care au fost găsite vrednice de Ierusalimul ceresc contează: „Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pămîntului vor aduce la ea mărirea lor. Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor. Şi în cetate nu va intra nimic pîngărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.“ (Apoc. 21, 24-27)

Dar asocierea neamurilor cu regii pămîntului, cei care precum Melchior, Gaspar și Balthazar își depun ofrandele la ieslea pruncului, lasă termenului ethnos deschiderea către semnificația de comunitate a cărei unitate nu este fundamentată pe o particularitate etnică propriu-zisă, ci pe o formă politică.

În orice caz, comparația cu profeția lui Isaia, sursă a acestor pasaje apocaliptice, susține ideea deschiderii Ierusalimului ceresc pentru întreaga omenire, care așa împrăștiată în neamuri cum se află, prin slujirea Ierusalimului își dobîndește mîntuirea: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că […] slava Domnului peste tine a răsărit! […] Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sînt aduse pe umeri. […] Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi. […] Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămîne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi.“ (Isaia 60, 1-12) 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

Mai multe