Vizibil, invizibil
În anii ’80, am urmat studii teologice într-o Românie aflată sub asediul comunismului terminal. Biserica Ortodoxă Română (BOR) era, deși larg majoritară, aproape la fel de greu detectabilă ca oricare altă expresie a creștinismului. După mai multe decenii de gîndire unică, exprimată în limba de lemn a marxism-leninismului, fenomenul religios se retrăsese în catacombe. Unica libertate încă acordată BOR – cea legată de cult – se pierdea într-o arenă publică unde numai mantrele național-comunismului răsunau în gol. Pe scurt, pînă în 1989, cultele religioase din România erau laolaltă marginalizate și ținute sub controlul strict al „organelor“. După prăbușirea vechiului regim, mai ales că la putere au rămas comuniștii, s-a schimbat radical statutul cultelor religioase. Din catacombe, ele au ocupat subit centrul atenției publice. Figurile odinioară neștiute ale ierarhilor au fost la un moment dat supraexpuse. Noul regim pretindea că are un comportament democratic, deși nu îl avea. Căuta un aliat, dar nu-l putea găsi în societatea civilă emergentă (care îi era, pe bună dreptate, ostilă). Aliatul de circumstanță a fost atunci BOR, alături de alte confesiuni. Toate suferiseră, așa cum toate făcuseră compromisuri jenante. A fost deci oarecum simplu ca „noua“ Românie să renască prin reactivarea modelului „bizantin“ de „armonie“ între puterea politică și cea spirituală: nu era această insolită logodnă dovada cea mai vie a despărțirii reale și profunde de comunism?
În toți anii ulteriori ai „tranziției“ (cînd ne căutam nu doar drumul geopolitic, găsit după 1997, ci și o altă fizionomie comunitară), cultele, începînd cu BOR, au devenit supervizibile într-o primă etapă și mult mai discrete în cea de a doua, cînd media au început practic să identifice „viața religioasă“ cu spațiul ortodox. În fond, aici doream să ajung. La faptul că, deși există și se bucură de o libertate necenzurată, restul celor 17 culte din România și-au pierdut treptat vizibilitatea. Au devenit microcosmosuri închise, care comunică intern, fără să mai apară ca subiect de presă națională.
Cum se explică această asimetrie între omniprezența ortodoxă și discreția autoreplierii celorlalte culte legale? În primul rînd, prin rezolvarea anumitor chestiuni litigioase: mai toate cultele și-au primit înapoi multe proprietăți confiscate de regimul comunist. După ce acaparase cronica primilor ani ’90, zgomotosul conflict patrimonial dintre BOR și Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) s-a stins odată cu atenția jurnaliștilor. Restul cultelor s-au dezvoltat nestingherit și fără tapaj, dezvoltîndu-și platforme media proprii. Treptat, BOR a rămas singura prezență, de altfel tot mai contestată, din coloanele unei prese care a făcut un loc tot mai amplu poncifelor scientiste, agnostice și anticlericale. Nu putem decît regreta faptul, incontestabil, că ocaziile de dialog inteligent dintre teologie și bio- sau neuro-științe s-au rărit considerabil, mai ales în ultimii ani.
Iată fundalul pe care chiar că m-a surprins cifra publicată recent de Guvern, care arată că sub 40% din noile lăcașuri de cult ridicate după 1989 aparțin BOR. Cu alte cuvinte, și luînd în calcul ponderea lor, cultele neortodoxe au ridicat de zeci de ori mai multe lăcașuri sacre decît BOR. Ideea contrară e doar una dintre iluziile statistice pe care proasta noastră informare le întreține. Nu vreau să victimizez BOR, deși am scris adesea că ea este, în multe privințe, prada propriului succes. E normal ca anticlericalismul să vizeze cu precădere confesiunea uriaș majoritară. Nu e însă normal să acredităm impresii false, precum cele legate de „gigantismul constructiv“ în care s-ar complace o BOR animată de ambiții triumfaliste. E onest să lucrăm mai curînd cu cifre decît cu percepții induse pe fondul unor ciocniri culturale în plină desfășurare. Clișeul „spitale, nu biserici“ înflorește tocmai pe acest teren tezist, care ignoră deopotrivă demografia confesională și echilibrul schimburilor simbolice din profunzimea corpului social.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.