Utopia lui Paul Gherasim
Deschiderea unei expoziții retrospective Paul Gherasim, începînd cu 6 aprilie, la Galeria Romană, este ocazia reluării reflecției asupra parti-pris-urilor metafizice ale gînditorului Paul Gherasim. El face parte din categoria de gînditori care nu se lasă citiți cu ușurință, cu atît mai mult oricine poate citi din el ceea ce caută. Gradul de libertate al hermeneutului este foarte mare, ceea ce înseamnă și că nici un hermeneut nu poate avansa argumente constrîngătoare în apărarea lecturii sale. Într-una din evocările recente, Paul Gherasim era perceput ca fiind modernist. Poate în sensul unei suprasofisticări, al unei construcții intelectuale erudite și meticuloase, în care aparatul critic și citatul îmbrățișează subiectul, pînă la contopirea cu el, Paul Gherasim este modern. Acest modernism al lui Paul Gherasim este rodul inteligenței sale clarvăzătoare, care l-a condus să se exprime cu virtuozitate în limbajul epocii sale.
Paul Gherasim însă se declara conservator. Și aici începe dificultatea hermeneutică. Întîi se pune întrebarea ce ar fi vrut Paul Gherasim să conserve. În al doilea rînd, cum să fii conservator cu instrumentele celei mai revoluționare dintre arte, pictura modernă, care a desăvîrșit iconoclasmul, închizînd privitorul recent în materialitatea pastei care se așază pe suportul de pînză? Acestea erau întrebările la care Paul Gherasim nu avea un răspuns ideologic, ci construit din atitudini, gesturi și inspirații circumstanțiale. De altfel, din registrul amintirilor mele cu Paul Gherasim, povestindu-i într-o zi vizita mea la Galeria Tretiakov, am surprins o tresărire de emoție cînd am evocat Pătratul negru pe fond alb al lui Kazimir Malevici. Paul Gherasim s-a format la școala modernismului.
Pentru a se putea raporta la o stare de lucruri sau chiar la o stare sufletească, Paul Gherasim și-a construit un univers țărănesc propriu, care avea ca punct de pornire interbelicul, adică propria sa copilărie la sat, care s-a încheiat însă la cincisprezece ani, cînd a plecat la liceu, iar ca obiectiv o utopie benignă, foarte aproape în ingrediente de ceea ce Serghei Bulgakov numea „utopia ortodoxă“. Satul lui Paul Gherasim este pe jumătate mînăstire, iar țăranul lui Paul Gherasim este un monah mărturisitor, din etimologia cuvîntului martir (de unde alegerea temei martirilor). Pentru a se conforma modelului său, Paul Gherasim a învățat să bată toaca, să țină isonul la strană. El exprima prin acestea nu o vocație clericală, ci un ethos. Acest univers țărănesc al lui Paul Gherasim face parte din ceea ce este filonul cel mai fecund al culturii române, de vreme ce cea mai spectaculoasă realizare culturală din post-comunism este Muzeul Țăranului Român, iar cea mai de succes dintre științele sociale românești, antropologia rurală. Paul Gherasim a fost el însuși un muzeu viu al țăranului. Astfel, Paul Gherasim și-a definit ceea ce voia să conserve. Universul lui este însă în mod evident o reacție la un univers, cel al modernității, pe care îl respingea cu toată energia.
Pentru a răspunde la a doua întrebare, el a aplicat succesive strategii de înfometare vizuală. Prima a fost prin geometrism (tema octogonului sau a stelei în opt colțuri, tema Hrismon-ului, sau a literelor Lambda, Alfa și Omega) care deschide prin încărcătura simbolică către ceea ce este dincolo de semnul material. A doua a fost prin diminuarea intensității culorii în diferitele teme abordate pînă la limita percepției.
Următoarea treaptă în această asceză intelectuală a fost să exceleze în efemer, și aici mă refer la opera sa curatorială. Nu numai că avea o ireproșabilă percepție a spațiului și a relației dintre obiecte, dar prin așezare în spațiu dădea glas obiectelor și imaginilor. Expozițiile semnate de Paul Gherasim erau discursuri despre lumea pe care voia s o conserve, de fapt să o proiecteze spre viitor. Nu găsim la Paul Gherasim nici pășunism, nici idilism, ci o confruntare tenace și polemică cu prezentul. În acest sens aș evoca o expoziție fotografică a lui Paul Gherasim organizată în centrul vechi al Bucureștiului, cu portrete de tineri monahi și de tineri – victime ale violențelor din zilele lui decembrie 1989 și de la mineriade. Și unii, și alții, prin alegerea lor, protestau împotriva unui univers urît, totalitar și ideologic. Idealismul tinerilor, pe care îl exalta Paul Gherasim, era însă fundamental neangajat. Acești tineri, spunea el, nu voiau să reorganizeze sau să schimbe societatea, ci doar să semnaleze, să dezvăluie răul care îi bîntuie pe oameni. Discreția cu care a procedat Paul Gherasim în acest domeniu este tocmai încercarea de a spune lucruri pe care, prin meditație, privitorul să și le asume și astfel să se schimbe lăuntric. El știa prea bine ce sînt angajamentul social și arta angajată social. Discursul lui era tocmai împotriva acestui tip de angajare și de aceea trebuia să opereze cu alte metode.
Ultima fază a ascezei sale a fost seria de albume fotografice pe marile teme ale meditației sale vizuale, a căror editare continuă și în prezent: Poezia locuirii, Urma Sfîntului Apostol Andrei, Străvezimea frumuseții, Om de treabă țăranul, Munții Buzăului. Locuri ale Sfințeniei, Casa țăranului român, Chipul țăranului român, Meșteșugul țăranului român, Biserica lui Hristos, Murmurul poeziei și Ștergerea urmelor, publicate la Doxologia, Editura Bizantină, Renașterea, Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, editura Predania. Prin acestea, Paul Gherasim încerca să dea un îndreptar pentru arta vederii, mai precis cum și ce trebuie să vezi din lumea aceasta, ca să ți se dezvăluie, ca un puzzle misterios ascuns în materie, lumea de dincolo.
Treptat, Paul Gherasim a dezvoltat o metodă duhovnicească în comunicarea sa cu lumea, de a nu răspunde decît la întrebarea care i se pune, de a spune doar celor care vor să știe. De aceea, de lucrările sale trebuie să ne apropiem cu întrebări șoptite în mintea noastră. Bucuria lui Paul Gherasim este ca opera sa să se compună din răspunsurile pe care le formulează fiecare privitor în parte.
Este inevitabilă percepția unei expoziții retrospective ca început al unei canonizări, în sensul larg, metaforic, al cuvîntului. Lunga lui viața a cunoscut mai multe etape de recunoaștere publică și asimilare culturală de către un cerc tot mai larg de consumatori culturali, dar lui Paul Gherasim i-a plăcut să fie underground, în catacombele rezistenței culturale. Dialogul pe care îl inițiază acum îl aruncă cu adevărat în arenă, însă cel care acceptă provocarea își asumă o imensă responsabilitate, fiindcă frumusețea este în ochiul privitorului.
Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.
Foto: wikimedia commons