Utilitatea inutilului

14 octombrie 2020   DIN POLUL PLUS

Filozoful & istoricul italian al ideilor Nuccio Ordine e deja cunoscut publicului din România. Cîteva dintre scrierile sale au fost traduse  (de pildă, Pragul umbrei, ICR, 2005, sau Cabala măgarului, Humanitas, 2014). În 2020, Editura Spandugino ne oferă, în tălmăcirea lui Vlad Russo, textul care l-a făcut celebru, grație caratelor sale pedagogice, mai mult chiar decît operele de erudiție academică, dedicate perioadei renascentiste și operelor lui Giordano Bruno: Utilitatea inutilului. Manifest (cu un eseu de Abraham Flexner). Autorul s-a născut în 1958, la Diamante, Calabria și a rămas fidel universității din zona sa de baștină, însă a făcut numeroase incursiuni, ca profesor invitat, cu precădere în SUA și în Franța vecină (unde conlucrează fertil cu legendară casă editorială Les Belles Lettres, specializată în ediții critice bilingve din scriitorii antichității grecești și latine). Dacă-l căutați pe YouTube, veți descoperi un sexagenar viril, cu o figură de puritatea efigiei, un ins vital și volubil, charismatic și perfect articulat, dispus să apere, cu un patos nelipsit de umor și accente satirice, patrimoniul clasic al Europei. În această logică se înscrie și oximoronicul său „manifest”: o pledoarie pentru răgaz, tihnă, studiu aplicat, bucurie inocentă, decantare intelectuală și transformare lăuntrică organică, mai presus de nebunia contemporană a comodificării artelor, din pricina căreia Cultura își pierde majuscula, devenind (cel mult) o marfă sau un prilej superficial de „evaziune”, sub tirania unei babilonice industrii a divertismentului.

S-ar putea crede că, asemenea oricui își propune să „conserve” vreo specie amenințată, Nuccio Ordine apără o cauză pierdută. Și totuși, solarul nostru autor italian e străin de sminteala ridicolă a unui Don Quijote. Șarja lui reparatorie vizează o negativă stare de fapt consolidată, fără a o socoti ireversibilă. Volumul nu devine necrologul elegiac al umanismului distrus de obsesia capitalistă a profitului, ci tribuna unei chemări la regăsirea autenticității și a meditației consolatoare, capabilă să salveze sensul existenței fiecăruia și al viețuirii laolaltă. Ideea centrală – bogat ilustrată cu judicioase citate din toate orizonturile reflecției (fără urmă de aplecare „ideologică”) – e aceea că tot ce a devenit mai tîrziu „profit” sau „utilitate” a fost mai întîi pură curiozitate mentală, de dragul cunoașterii ca atare. Adevăr lesne verificabil – atît în istoria descoperirilor științifice, ulterior aplicate în sfera tehnologiilor menite să amelioreze condiția umană, cît și în evoluția gîndirii de la simplu la complex, de la intuiția originară la cristalizarea sistemică și de la deducție la silogism. De vreme ce a fi precedă și surclasează valoric orice formă de posesie, viața culturii e viața însăși: darul inestimabil, care se cere protejat înaintea oricărei rațiuni practice. De-a lungul a doar 200 de pagini, sîntem purtați pe la curțile marilor gînditori (Platon, Aristotel, Montaigne, Locke, Kant, Heidegger) și prin grădinile literaturii universale (Vergiliu, Boccaccio, Ariosto, Shakespeare, Milton, Baudelaire, Gautier, Dickens, García Lorca, Okakura Kakuzo, Italo Calvino, E. Ionesco sau Cioran) pentru a umbla acrobatic pe firul roșu al gratuității contemplative, adică al meșteșugului de a descifra realitatea fără mize „concrete”.

Dignitas hominis nu rezidă în avuții și consumul orb de resurse, cît în noblețea incomparabilă a memoriei, admirației și iubirii, prin împărtășirea jubilatorie a ideilor și a frumosului. Adevărul nu încape în dogmatismul fanatic sau utopic (vinovat de alterarea religiei, politicii și vieții sociale), ci în căutarea lui febril existențială, sinceră și onestă, dedicată și plină de speranță: Ithaca e mai puțin importantă decît „odiseea” pe care o înlesnește... Sau, după cum scrie Lessing: „Dacă Dumnezeu ar ține în mîna dreaptă întregul adevăr, iar în stînga doar dorința vie de adevăr și mi-ar spune: «Alege!», fie și cu riscul de a greși pe vecie, m-aș apleca cu smerenie către mîna-i stîngă și i-aș spune: «Părinte, dă-mi-o pe aceasta». Adevărul absolut e numai pentru tine”.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Mai multe