Un referendum sănătos

Ştiu din experienţa mea portugheză că, în societăţile sufocate de sisteme totalitare, majoritatea cetăţenilor trece, aproape firesc, de la o extremă la cealaltă. Aşa s-a întîmplat cu verii noştri din partea occidentală a peninsulei iberice. După ce domnia lui Salazar s-a prăbuşit, în 1974, electoratul (debusolat de aerul democraţiei) a intrat pe dată sub magnetismul stîngismului extrem. Salazar nu fusese un dictator propriu-zis, ci doar un lider autoritar, fost "salvator" al economiei, care semăna mai mult cu De Gaulle decît cu Hitler. După marea eliberare, grăbită de toxica longevitate a Conducătorului, portughezii au avut două şanse: cea întrupată în Mario Soares (care a refuzat alianţa cu partidul comunist) şi cea oferită lor prin apartenenţa la blocul NATO. Fapt este că, după ce stînga comunistoidă a topit rezervele de aur acumulate sub vechiul regim, ţara s-a aflat la un pas de colaps. Numai că, pe durata nebuniilor populiste patronate de socialişti, ţara intrase deja pe orbita UE. În 1986, cînd Portugalia a fost admisă, împreună cu Spania, în "familia europeană", centrul-dreapta a cîştigat alegerile, rămînînd la putere pentru un deceniu. Abia atunci şi-a revenit societatea lusitană în fire. În acel interval s-au făcut delimitările cele mai raţionale faţă de moştenirea salazaristă, s-a pus la punct un mecanism de veritabil pluralism, iar dezvoltarea infrastructurilor a decolat, ridicînd standardele interne la circa trei sferturi din "media comunitară". Unde vreau să ajung cu această poveste? Vreau să ajung la o comparaţie. "Dictatorul" Salazar lăsase loc unei opoziţii bine hrănite de Moscova şi refugiate într-un exil călduţ. Cînd regimul, putred şi senil, s-a prăbuşit, această opoziţie - internă şi externă - s-a instalat imediat la guvernare, oferind o alternativă politică. Din păcate, la noi şi în Belarus, Rusia, Ucraina etc. - şurubul a fost atît de strîns, încît n-am putut recurge la "terapia de semn contrar". În loc să ne lecuim de comunism printr-un lung regim de centru-dreapta, care să recupereze memoria, identitatea şi resursele la care avem dreptul (şi de care am fi avut nevoie, pentru a ne "înzdrăveni" sub toate aspectele), am fost obligaţi să acceptăm, fără variante, reciclarea rezervei de cadre pregătite de PCR. Ştiţi prea bine ce a făcut această galerie coruptă, incompetentă şi şantajabilă. A tratat România ca pe moşia ei personală. A suspendat legile, valabile doar pentru cei exteriori nomenclaturii convertite la "capitalism". A izolat ţara în prima parte a stăpînirii pe care i-am dat-o, oricît de disperaţi, după care s-a pus pe şinele integrării euro-atlantice, dar numai atunci cînd furase îndeajuns pentru a fi convinsă că banii vor rămîne la ea şi după atingerea acestor "obiective de politică externă". După 17 ani de acumulări succesive, miracolul s-a produs. De la masa manipulată şi spălată pe creier a primilor ani ’90, societatea noastră s-a transformat suficient pentru a dezvălui, în premieră, o majoritate formată din cetăţeni informaţi, proeuropeni cu mentalitate naţionalist-moderată şi o larg asumată solidaritate "atlantică". Aceasta este România care a învins la referendum. Nu e nici erudită, dar nici ignorantă, nici prea tînără, dar nici prea vîrstnică, e oarecum "umblată" şi tot mai clar orientată spre un altceva radical, care nu se poate numi altfel decît "centru-dreapta", cu tot cu ethosul "burghez" al acestei opţiuni dominante. Şase milioane plus X dintre români vor obliga anumite partide politice să le culeagă de acum votul, cu singura condiţie de a nu ne mai întoarce, în nici un fel, spre rămăşiţele deplorabile ale comunismului, spre Estul postsovietic şi spre democraţia de faţadă, asortată cu jignitoare pomeni electorale. Nu contează deci dacă o iei spre stînga (după Salazar) sau spre dreapta (după Ceauşescu). Important e să te faci sănătos.