Un capitol tainic de Filocalie siriacă

„După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7,16). La capătul a șapte ani de trudă filologică, ieromonahul Agapie Corbu, stareț al schitului arădean Almașu, ne dăruiește, în ediție bilingvă, primul volum (I-XXX) din opera sfîntului Isaac Sirul, Cuvintele ascetice. Somptuosul tom apare la Editura Sfîntul Nectarie (2022), în colecția „Philocalica Syriaca“, pe temeiul textului critic grec stabilit de Marcel Picard (Universitatea din Louvain). Însă doctul, discretul și harnicul Avva Agapie Corbu și-a asumat celelalte dimensiuni editoriale – introducerea, traducerea (prin confruntarea versiunii eline cu textul siriac), notele și comentariile. Un detaliat și nuanțat glosar de termeni isaachieni completează acest polimatic efort, ajutîndu-ne să detectăm diferențele dintre sensibilitatea rațională a limbii grecești și poezia mistică de matrice semitică.  

Acelora ce tind să descopere Atlantida spiritualității siro-orientale (întinsă pînă în China, dar aproape stinsă, după veacuri de vicisitudine geopolitică) le recomand, cu titlu propedeutic, sinteza lui Raymond Le Coz, Istoria Bisericii Siro-Orientale. Creștinii din Irak, Iran și Turcia, apărută la aceeași editură, în 2021. Diverse trăsături frapează și generează melancolii atunci cînd ne familiarizăm cu pomenitele ramuri creștine acum ignorate, deși apostolice și implantate în cultura/limba originară a Domnului Iisus Hristos: vechimea, bogăția teologică, literară, exegetică & liturgică, succesul misionar inspirat de Apostolul Toma, imensa răspîndire geografică și nedreapta lor încadrare heterodoxă, meritînd o evaluare mai atentă a ingratului context în care asemenea etichete au fost odinioară aplicate. 

Vîrsta de aur a literaturii mistice siriace e cuprinsă între veacurile VI-VIII, cînd experiența filocalică a monahismului paterical, organizat deja în lavrele egiptene & palestiniene, s-a difuzat spre Răsărit, incluzînd – printr-o rețea de mînăstiri, centre episcopale și școli teologice – vechea Mesopotamia, Asia Centrală, sudul Indiei și fruntariile tibetane ale Chinei. Întrucît „gnoza” isihastă pretindea transmiterea inițiatică a regulilor de la un maestru către ucenicii săi, nu ne miră prezența sfîntului Isaac Sirul într-o constelație de autori – veritabilă dinastie spirituală – formată din Avraam de Kașkar, Sahdona, Dadișo Qatraya, Simon Taybuteh, Ioan Dalyatha, Iosif Hazzaya și alții, pe care erudiția modernă îi restituie progresiv, grație unui vast șantier de arheologie textuală. 

Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici. Important e că putem citi Cuvintele ascetice într-o tălmăcire de riguroasă finețe semantică, în care fiecare termen-cheie ne este tîlcuit cu migală, astfel încît facem priză intelectuală cu subtilitatea altminteri inaccesibilă a acestui dascăl al desăvîrșirii. Desigur, scrierile isaachiene se adresau unui public monahal, de „specialiști” ai ascezei, rugăciunii și iluminării, fără ca asta să le facă mai puțin folositoare duhovnicește pentru cititorul laic de azi, cucerit de parfumul inefabil al acestei psihologii abisale. 

Niciodată „sistematic”, la modul aristotelic, scrisul lui Isaac Sirul nu-i însă lipsit de coerența lăuntrică a unor noțiuni precum acelea de contemplație, cuget/cugetare, făptuire, înțeles, limpezime, meditație, minte, minunare/uimire, imbold, osteneală, simțire și viețuire, pe care glosele Părintelui Agapie Corbu ni le explică precis și dinamic, insistînd asupra detentei lor practice. Cele 30 de „Cuvinte” nu sînt aforistice, adică n-au tonul succint al „apoftegmelor” cu care ne-au obișnuit Părinții Pustiei, căci ocupă pagini întregi – atent lămuritoare la nivel tematic – și solicită o lectură răbdătoare, care alină sufletește și îți face periculos de antipatic zgomotul van al lumii profane. Pînă la urmă, Sf. Isaac Sirul rămîne episcopul care lasă fastul monden pentru a se adînci în experiența liniștirii (sublim „egoism” cu miză soteriologică!), dar și „victima” coliziunii dintre trei imperii rivale – cel sasanid, în declin, cel bizantin, deja matur, și cel arabo-musulman, in statu nascendi. Un om aflat sub vremuri și totuși deasupra lor, prin atemporala transparență a Duhului Sfînt.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.