Un an editorial Nicolaus Cusanus
Cum Tîrgul de carte s-a încheiat nu de mult, merită, cred, să amintesc că în 2008 Cusanus a intrat " şi încă din plin " în spaţiul cultural românesc prin traducerea unor texte importante, editate cu toată cuviinţa ştiinţifică. Printr-o fericită coincidenţă (însă nu a contrariilor), anul trecut au apărut patru volume de scrieri ale acestui gînditor (teolog, filozof, matematician, cosmolog) foarte special din secolul al XV-lea, "una dintre figurile cele mai complexe şi captivante din istoria creştinismului", cum îl califica Mircea Eliade, care a făcut un seminar Cusanus în anii de activitate universitară la Bucureşti. Între Evul Mediu şi Renaştere, cardinalul german a dat, într-adevăr, încă o dată relief puternic doctrinei care concepe realul prin prisma tensiunii unificatoare a opuselor, care concepe efortul cunoaşterii umane drept colaborare între toate facultăţile omului (sensibilitate, imaginaţie, raţiune, intelect) pentru a-şi atinge încununarea într-o cunoaştere participativă la divin. E o gîndire paradoxală, o gîndire foarte veche, pe care creştinismul o practică dintotdeauna (formulele calcedoniene stau dovadă). Dar personajul însuşi e paradoxal. De la Hermann Cohen şi Ernst Cassirer încoace, Nicolaus Cusanus (1401-1464) a fost privit drept "primul gînditor modern", precursor al individualismului în filozofie, precursor al ştiinţei moderne prin conceperea unui univers neierarhic, infinit; înaintaş al lui Leibniz în ce priveşte calculul infinitezimal, al lui Lessing în ce priveşte toleranţa religioasă. Avem astăzi în româneşte nu puţine dintre textele importante ale acestui autor. Editura Polirom a publicat o ediţie bilingvă a tratatului care cuprinde principiile gîndirii sale: De docta ignorantia (îngrijire de ediţie, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Andrei Bereschi), precum şi o culegere în două volume, publicată în colecţia "Tradiţia creştină" coordonată de Ioan-Florin Florescu şi de Adrian Muraru. Intitulată Coincidentia oppositorum, potrivit unuia dintre conceptele majore ale metodei cusane, culegerea cuprinde opt scrieri, printre care: "Despre căutarea lui Dumnezeu", "Despre geneză", "Neştiutorul despre înţelepciune", "Neştiutorul despre minte", "Despre jocul globului". E vorba tot despre o ediţie bilingvă, cu studiu introductiv, traducere, tabel cronologic şi note de Mihnea Moroianu (completate în ce priveşte tratatul De pace fidei cu notele lui Adrian Muraru). În sfîrşit, Humanitas a publicat în colecţia "Înţelepciune şi credinţă", două tratate legate de armonizarea diversităţii religioase, care se găsesc şi în culegerea de la Polirom: Pacea între religii, traducere şi note de Wilhelm Tauwinkl, note Wilhelm Tauwinkl şi Despre Dumnezeul ascuns, traducere şi note de Bogdan Tătaru-Cazaban. Mi se pare că momentul în care lucrările lui Cusanus intră în spaţiul cultural românesc e unul foarte potrivit. Şi asta pentru că, de pe la mijlocul secolului XX, a fost depăşită etapa abordării lui ca precursor, legitimator a diferite curente moderne de gîndire. El nu mai e citit după categoria "anunţului", ca prefigurînd conţinuturi de gîndire actuală. Dar nu e citit nici cu atitudinea anacronismului, care judecă o doctrină veche în funcţie de reperele mentale de azi şi, accentuînd diferenţele între cele două concepţii, o declară pe cea dintîi neinteresantă şi neavenită pentru timpul de faţă, incapabilă să ne interpeleze. În mod semnificativ, studiul introductiv al domnului Mihnea Moroianu include, alături de o amănunţită prezentare a figurii lui Cusanus (viaţă, activitate eclezială şi intelectuală), alături de marile teme sau marii termeni care domină în doctrina lui, şi repere privind receptarea lui Cusanus de-a lungul modernităţii. Or, de cîteva decenii, el a început să fie studiat pentru el însuşi, analizat în deosebita lui originalitate, repus în contextul spiritual, intelectual, politic al epocii sale. În acea epocă, două teme " cea a îngerilor şi cea a diplomaţiei " se îmbinau, căpătînd un relief deosebit. Atenţia faţă de funcţia verticală a mesagerului angelic se întîlnea cu preocuparea pentru arta umană a transmiterii. Ne-o amintesc, printre alţii, Andrei Pleşu în Despre îngeri, Daniel Ménager, cu frumosul volum Théologie et diplomatie