Traumă şi discernămînt

Din ziua cînd Hamas a comis valul de atrocităţi programate asupra unor civili israelieni, am urmărit cu atenţie ştirile. Am aşteptat reacţia oficialilor din ţările musulmane, reacţia autorităţilor, a organizaţiilor, a comunităţilor, a personalităţilor musulmane. Am aşteptat condamnări, critici, judecată – din perspectiva valorilor islamului – ale acelor acte inumane. Cu cîteva excepţii, după ştiinţa mea, nu a apărut nici o declaraţie de respingere – de sursă musulmană – a atacului Hamas. Valorile religiei musulmane, devotamentul faţă de Allah multmilostivul, modelarea islamică a umanului, toate acestea cum stau în faţa barbariei din 7 octombrie? Oare cum a privit Dumnezeu uciderile bestiale, răpirile, atacul asupra unor copii şi bătrîni fără apărare? El, „Cunoscătorul a ceea ce faceţi” care spune: „Fiţi drepţi ca martori în faţa lui Dumnezeu, arătînd dreptatea. Ura faţă de un popor să nu vă împingă la nedreptăţi” (Coranul V, 8, trad. George Grigore), El cum le-a judecat? 

Într-o declaraţie din Le Monde (13.10.2023), filozoful francez musulman Abdennour Bidar scria: „Ca intelectual musulman, condamn fără rezerve, fără echivoc, fără şovăială masacrele şi luările de ostatici comise de Hamas. Le denunţ ca acte de sălbăticie cu neputinţă de justificat. Adaug îndată expresia compasiunii mele faţă de toţi israelienii şi faţă de victimele de toate naţionalităţile, surori şi fraţi ai mei întru umanitate... Sînt totodată extrem de alarmat să constat că, de parte musulmană, se lasă aşteptat un cuvînt cerut de gravitatea faptelor... Acest cuvînt e indispensabil, se impune, e crucial; tăcerea ar fi de neiertat”. Ce e drept, Abdennour Bidar e un intelectual adept al islamului liberal, specialist în tradiţia sufită, preocupat de tematica vieţii laolaltă a diferitelor comunităţi religioase şi de convingeri. A avut curajul judecăţii şi generozitatea compasiunii. 

Însă alt cuvînt de judecată nu s-a făcut auzit nici în ziua masacrului, nici, cu atît mai puţin, din momentul cînd armata israeliană a pătruns în Gaza şi populaţia civilă, folosită de Hamas drept scut de luptă, a îndurat chinurile războiului. Dimpotrivă, lumea – din ţările musulmane şi pînă în Occident – s-a umplut de mari demonstraţii de protest împotriva intervenţiei israeliene în Gaza, de vociferări împotriva statului Israel, iar extremiştii sugerează distrugerea lui. Ţările musulmane îşi retrag una după alta ambasadorii din Israel. Cu toţii, oficiali şi demonstranţi, ignoră crimele Hamas, nu iau în seamă trauma provocată israelienilor. Nici urmă de atenţie faţă de cealaltă victimă, nici urmă de discernămînt, nici o legătură stabilită între cauză şi efect. E ca şi cum tragedia populaţiei din Gaza, războiul care s-a prăvălit peste ea s-ar fi ivit din senin. Ar fi doar vina statului Israel. Hamas nu e pomenit ca adevăratul autor al tragediei. Tăcerea cu care e acoperit Hamas riscă să umbrească faţa lumii musulmane. Riscă să producă amalgam între portretul socio-religios al acestei lumi şi terorism. A rămîne pasiv ori indiferent faţă de ideologia şi bestialitatea teroristă poate ajunge să însemne toleranţă faţă de ele. Ce e drept, Iranul ayatollahilor şi Turcia lui Erdogan n-au fost pasive, n-au rămas indiferente. Au elogiat Hamas, l-au numit „mişcare de eliberare”. Eliberare de ce? De umanitate? 

Înainte de 7 octombrie, existau state musulmane care calificau Hamas drept organizaţie teroristă. Declaraţii ale unor oficiali şi oameni publici din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Egipt, Bahrain, Kuweit sînt explicite în această privinţă (The Washington Institute for Near East Policy, 30.10.2023). Ce se întîmplă astăzi? Hamas nu mai poate fi numit, nu mai poate fi criticat? A-i condamna actele şi războiul pe care l-a stîrnit ar însemna trădare a poporului palestinian? 

Dar în ce măsură îi pasă organizaţiei Hamas de soarta oamenilor din Gaza? Declaraţiile pomenite mai sus afirmau că organizaţia exploateză populaţia civilă pentru ca să-şi alimenteze maşina de război. Nu foloseşte acum Hamas civilii ca să se ascundă după ei? De altfel, Hamas e prima care susţine că nu are în vedere bunăstarea populaţiei, că unicul ei scop e să întreţină în jurul Israelului o stare acută de război. „Va trebui să plătim preţul pentru asta? Sîntem gata să o facem”, a declarat după 7 octombrie, pentru New York Times, Khalil Al-Hayya, unul dintre şefii Hamas. „Se spune că sîntem o naţiune de martiri; sîntem mîndri să jertfim martiri” (Times of Israel, 8.11.2023). Religios vorbind, Hamas îşi permite aşadar să producă mase uriaşe de martiri fără voie. Povoacă morţi nenumărate de civili palestinieni care nu împărtăşesc soluţia violenţei fără limită. Dar astfel de „martiri fără voie” Dumnezeu nu concepe şi nu acceptă. Aşa că e vorba nu despre „jertfiri”, ci despre crime asupra propriului popor. Cît despre Dumnezeu, încăput pe mîinile Hamas, el devine un ucigaş indiferent faţă de conştiinţa şi libertatea omului.

Ideologia teroristă s-a infiltrat în Gaza şi aiurea, unde poate apărea unora drept apărătoare a cauzei musulmane. E un amalgan respins de Mosab Hassan Yousef, fiul unuia dintre fondatorii Hamas, renegat de tatăl său fiindcă s-a revoltat împotriva organizaţiei. Rezident acum în Occident, el a fost intervievat de jurnalistul britanic Piers Morgan. „Palestinienii vor fi uşuraţi dacă, în urma intervenţiei Israelului, opresiunea Hamas va înceta... Sînt un reprezentant legitim al copiilor palestinieni. Nu e nevoie ca cineva din altă parte să-mi spună care e lupta lor. Societatea palestiniană a fost deviată de criminali şi oricine le ia partea participă la crima lor” (Times of Israel, 29 octombrie 2023). 

Deocamdată, creşte de parte palestiniană şi de parte israeliană trauma războiului, creşte numărul victimelor şi al tragediilor. Iar, în lipsa discernămîntului, riscă să explodeze extremismul, ura. Actele antisemite s-au înmulţit în Occident în aşa măsură că parlamentari francezi cheamă la un marş împotriva antisemitismului (scriu pe 10.11.2023). În Cisiordania se înmulţesc violenţele şi distrugerile comise de colonişti evrei radicali asupra palestinienilor. 

Evreii care susţin vecinătatea cu palestinienii în două state respectuoase unul faţă de celălalt se simt descumpăniţi, descurajaţi. Rabinul Arik Ascherman e un vechi militant împotriva implantărilor israeliene în Cisiordania. De ani buni străbate colinele din sudul Hebronului ca să-i apere pe păstorii palestinieni de agresivitatea coloniştilor evrei. De multe ori a încasat lovituri în locul lor. Tinerii care, pînă de curînd, îl ajutau în această slujire a umanităţii nu-i mai stau alături. „Au fost mobilizaţi în armată, au de plîns rude şi prieteni. Unii dintre ei sînt dezorientaţi, aşa cum e întregul Israel: aceeaşi furie îi macină” (Louis Imbert, Le Monde, 2.11.2023). Rabinul Arik Ascherman a rămas singur. „Cîteodată mă întreb dacă fanaticii celor două tabere nu se adună noaptea ca să afle, împreună, mijloace să prelungească acest conflict”, spune el cu tristeţe. Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.