„Spiritul Crăciunului“

21 decembrie 2016   DIN POLUL PLUS

Acum cîţiva ani, în decembrie, am petrecut o săptămînă într-un spital de ortopedie. La un moment dat a fost adusă în rezervă o doamnă care trebuia să suporte o operaţie urgentă la genunchi. Nu foarte gravă, de vreme ce a rămas internată doar două-trei zile. Dar ele au fost prea de ajuns ca să-şi exprime temperamentul, personalitatea. Venise însoţită de două prietene şi două telefoane mobile. Unul sobru, de afaceri (avea o firmă de producţie şi comercializare de murături), celălalt roz metalizat, presărat cu floricele şi abţibilduri, rezervat familiei şi apropiaţilor. Doamna era amabilă, dar foarte vocală. Avea două registre. Către prietene sau prin telefonul roz se jeluia pe tonuri absolute. „Am să mor!“, „Nu mai pot suporta!“ „N am să mai fiu în stare să merg niciodată!“ „Nu ştie mama cînd o să vă mai vadă, fiţi cuminţi, copii!“ Surorile medicale şi prietenele încercau în zadar să-i calmeze panica, în al cărei vîrtej se cufundase. Eram impresionată. Dar în mijlocul zbaterilor sale, doamna a dat şi un telefon pe mobilul sobru. Către o angajată care trebuia să-i decoreze casa de sărbători. Glasul era, de astă dată, metalic, imperios. „Cînd vin înapoi vreau să văd peste tot spiritul Crăciunului! Nu părăsiţi locuinţa pînă nu mi-l asiguraţi!“ Compasiunii mele i s-a adăugat amuzamentul. Şi admiraţia. Pradă unui afect scăpat spre extrem, doamna îşi putea păstra totodată rigoarea clientului hiperexigent. Avea aceeaşi energie în expresia spaimei şi a clişeului festiv.

Trăia cu fervoare şi trauma, şi cultura şablonului care comandă din ce în ce mai larg mentalul şi comportamentul sărbătorii. Asigurate prin spectacole şi povestiri duioase, prin filme, reclame, prin apariţiile figurilor din showbiz şi ale oamenilor politici, prin Internet, resursele acestei „culturi“ sînt cantitativ uriaşe, ca şi inventivitatea ei repetitivă. Cînd cauţi pe Google sintagma respectivă, e de ajuns să parcurgi o pagină sau două ca să dai peste distractive gogomănii. Proferate de firme comerciale, de industria spectacolului, de ziare ori pe blog-uri… De pildă, „Test: ai spiritul Crăciunului?“ în zece întrebări. Materialul interogativ e încadrat de două reclame (cu poze) : una de „Ghete ortopedice medicale“ (iarăşi!), alta pentru „Dedurizator Aquasana“. Sau, pe 10 decembrie 2014: „Vedete cuprinse de spiritul Crăciunului (galerie foto)“ pe www.ziare.com, ca şi cum personajele ar fi contractat o febră. Ni se anunţă de asemenea că „15 decembrie [?] e ziua în care în mod oficial începem să simţim spiritul Crăciunului, cel puţin aşa reiese dintr-un studiu. Află explicaţia!“ (www.kanald.ro). Şi încă „Spiritul Crăciunului trebuie să respire prin toţi porii casei… 10 idei simple şi de efect să aduci Spiritul Crăciunului în casa ta“ (pe www.casadex.ro). Pare că „spiritul“ respectiv ar fi un fel de produs gazos care poate fi achiziţionat prin mijloace „simple şi de efect“ sau care se răspîndeşte de la sine în aer de la o anumită dată. O sănătoasă concepţie despre spiritual.

Cînd colega mea de rezervă s-a mai calmat un pic a început să povestească abundent. A vorbit despre copii, despre soţul ei turc. Aşadar, „spiritul Crăciunului“ era cerut cu impetuozitate într-o familie mixtă religios. Asta mi-a stîrnit curiozitatea pentru modul de „întîlnire a religiilor“ într-un spaţiu atît de intim cum e cel al unei familii. N-am apucat să întreb ce apartenenţă religioasă aveau copiii. Dar reieşea că, din punct de vedere cultural, erau învăţaţi cu ambele tradiţii. „Vreau ca copiii mei să cunoască amîndouă religiile“, a spus ea. Dumnezeu ne cheamă pe diferite căi şi ele nu se bat cap în cap. Asta nu mai avea deloc de-a face cu conformismul. Vădea o neaşteptată deschidere religioasă, un ecumenism de zi cu zi. Am încercat să întreb mai multe… Dar doamna vorbea tare şi se făcuse unu noaptea. O soră a intrat în rezervă şi ne-a cerut să încetăm cu zgomotul care deranja somnul celorlalţi pacienţi. Peste uimirea mea s-a făcut linişte.

Supunerea la clişee şi mode de consum se poate combina, aşadar, în materie de religie, cu originalitatea. Atracţia faţă de reţeta uniformizantă cu atitudinea care iese din rînd. Recuzita conformistă a sărbătorii cu libertatea faţă de graniţele bine apărate între religii. Cazul de care aflasem nu decurgea din relativism ori din înclinaţia către sincretism religios. Exprima o aşezată, domestică învoială ecumenică, trăită cotidian. Era o aplicaţie discretă, privată a sensibilităţii pentru universalul lui Dumnezeu.

***

În fond, fiecare dintre noi sîntem un amestec între tipare, condiţionări, mode impuse socio-cultural şi libertate, îndrăzneală, alegere care ne aparţine numai nouă. Combinăm confortul regulii cu irepetabila tăietură personală, respectul faţă de datul comun cu sentimentul propriei unicităţi.

Întrupîndu-se, Christos a adoptat şi el condiţia specifică unui anumit moment istoric şi unui spaţiu religios. A făcut-o tocmai pentru a retrezi în om acel element adînc, unanim, de prospeţime, de curaj, de libertate spirituală. Luînd chip într un context precis, cu tradiţiile, regulile, convenţiile lui, El rosteşte lecţia vie a universalului spiritual. E Universalul întrupat, e calea către el. Respectînd normele venerabile ale unei religii, El face prezentă noutatea trans-temporală a Duhului. Ne pune în faţa creativităţii ei fără graniţe. Şi cheamă fiecare persoană către propria creativitate.

În primele veacuri creştine, tema noutăţii revelaţiei christice are tonuri exaltante. În Pedagogul, Clement Alexandrinul (secolele II-III) vorbeşte despre „tinerii“, néoi, care sînt creştinii. Ei constituie un popor nou, participant în Christos la un veşnic anotimp primăvăratic, care dăinuie înnoindu-se, fără a îmbătrîni nicicînd. În prefaţa la text, Henri-Irénée Marrou arată în ce măsură tema noutăţii se însoţeşte aici cu tema universalului divin. Clement nu poate crede, spune el, că iubirea de oameni a lui Dumnezeu e supusă timpului, istoriei, geografiei, că ea a fost absentă pentru umanitatea precreştină. „Homer profetizează fără să o ştie“, susţine Clement; „Platon se exprimă ca discipol al Logosului“. „Poezia este şi ea inspirată.“

Timpul şi convenţiile pe care epocile lui le prefiră nu pot scădea nimic din noutatea christică. Sîntem, astăzi ca şi altădată, un amestec de supunere la datul socio-cultural şi de latentă prospeţime spirituală. Coborînd într-un context religios specific, Christos trezeşte în om această prospeţime, această universală noutate. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Mai multe