Sinodul Panortodox (XVI)

Mesajul Marelui și Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe continuă radiografia preocupărilor societății care sînt (sau pot deveni) și ale teologiei, impulsionînd-o pe aceasta din urmă să aibă un simț etic mai treaz.

Apelului la dialog, inclusiv între marile religii, și la respectarea persoanei umane, indiferent de ce credință are sau nu, îi urmează o – din păcate – foarte scurtă reflecție, în comparație cu importanța ei, pe tema secularizării contemporane care „urmărește autonomizarea omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe care o identifică arbitrar cu conservatorismul. Civilizația occidentală poartă, însă, pecetea de neșters a contribuției diacronice a creștinismului. În plus, Biserica subliniază semnificația mîntuitoare a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, și a Trupului Său, ca fiind locul și modul de viețuire în libertate.“ Aici opțiunea este clară pentru semnificația exclusiv negativă a secularizării ca proces de distingere între puterea politică și autoritatea religioasă.

Secularizarea, ca element central și distinctiv al modernității, ar fi meritat o punere în pagină mai nuanțată. Măcar prin amintirea faptului că ea vine la capătul unui faliment de proporții al creștinismului occidental, secătuit după secole de conflicte confesionale și de acte de cruzime pe care, azi, le vedem și la alții, în alte părți ale lumii. Apoi, din conflictul cu modernitatea avea să se nască o parțială revenire la misiunea creștină genuină, cea încredințată de Hristos apostolilor săi. Poate nu ar fi fost greșit dacă Mesajul ar fi încurajat o abordare sistematică a modernității de către teologia ortodoxă pe modelul Sfinților Părinți din primele secole, atenți la dinamica epocii lor și mărturisitori în cunoștință de cauză, transformînd contextul în pretext pentru textul revelat.

Documentul continuă, cu titlu de exemplificare a efectelor secularizării, cu precizarea că, în viziunea Bisericii, căsătoria nu poate fi decît între un bărbat și o femeie. La fel, asceza sau cumpătarea nu sînt excluse din cuplu – trimiterea este, bănuim, la numărul mare de avorturi –, știut fiind faptul că „etosul ascetic este caracteristic vieții bisericești în toate manifestările ei“. Apoi, Mesajul face precizarea că Sinodul Panortodox, pe lîngă temele specifice asupra cărora a luat decizii, s-a aplecat și asupra altor probleme contemporane: relația dintre credință și știință, criza ecologică, respectul pentru caracteristicile/identitatea unei persoane sau a popoarelor, raportul dintre Biserica Ortodoxă și politică, dialogul cu tinerii și responsabilitatea nemijlocită.

În ceea ce privește relația dintre credință și știință, „Biserica Ortodoxă evită plasarea investigațiilor științifice sub tutelaj și nu adoptă o poziție cu privire la fiecare problemă științifică“. Păstorii sufletești văd însă ambivalența progreselor științifice și tehnice, a „beneficiilor importante precum facilitarea vieții cotidiene, tratarea unor afecțiuni grave, o comunicare mai facilă, explorarea spațiului etc. Cu toate acestea, sînt și multe consecințe negative precum manipularea libertății, pierderea graduală a tradițiilor prețioase, distrugerea mediului natural, negarea valorilor morale. Cunoașterea științifică, oricît de repede ar avansa, nu motivează voința omului, nici nu oferă răspuns la problemele importante de ordin moral și existențial sau la căutarea sensului vieții și al lumii.“

„Aceste aspecte necesită o abordare duhovnicească, pe care Biserica Ortodoxă încearcă să o ofere prin bioetică, știință fundamentată pe morala creștină și învățătura patristică. Pe lîngă respectul ei pentru libertatea cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază demnitatea umană și destinul divin al omului.“ Invocarea bioeticii pune indirect în discuție urgența articulării în școlile noastre de teologie a metodei dialogului real cu științele naturii. Doar așa putem fi avocații convingători ai darului vieții, iar nu doar depozitarii privilegiați ai unor convingeri inflexibile, capabili așadar să oferim căi alternative la crize profunde, urgente și aflîndu-se frecvent la limita dintre viață și moarte. 

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.