Sinodul panortodox (XI)

În ciuda criticilor, care scapă de multe ori de sub controlul emoțional și/sau teologic, transformîndu-se astfel în caricaturi ale îngrijorării, Sfîntul și Marele Sinod Panortodox mai poate fi reparat, adică ajutat să aibă o recepție pe măsură.

Înainte de toate, fără a apela la artificii, dar prin comparație cu alte momente asemănătoare – dar nu identice! – din istoria Bisericii lui Hristos din primul mileniu, Sinodul din Creta poate fi considerat drept prima sesiune, teoretic-principială, a Sinodului Panortodox. Adică episodul cretan este începutul, continuarea putîndu-se desfășura în alte locuri și în cadre de timp diferite. Concret, nu văd ce ne împiedică să avem a doua sesiune în spațiul slav sau chiar în România, cu o agendă cuprinzînd subiecte controversate, însă imposibil de ignorat sau amînat. La fel, o altă sesiune ar putea avea loc într-o țară netradițional ortodoxă, în Occidentul european sau chiar în Statele Unite, lansînd astfel semnalul importanței diasporei organizate, în sfîrșit, canonic.

O asemenea abordare ar avea meritul că ar oferi tuturor celor în cauză răgazul suficient pentru a se exprima (și vota!). Dacă un eveniment teologic și logistic de anvergura Conciliului Vatican II, organizat de catolicismul cunoscut prin centralismul său absolut, a avut nevoie de patru ani, cu atît mai evident apare că ortodoxia, formată din ortodoxii locale, nu poate să își rezolve problemele în două săptămîni. Acumulările istorice, modificările succesive suferite de harta eclezială, experiențele totalitare (în Europa de Est), de persecuție (în Orientul Apropiat) sau de confruntare cu modernitatea seculară (în Apusul nord-atlantic) nu pot fi uniformizate. Dimpotrivă. Diversitatea experiențelor istorice ale ortodoxiei reprezintă un foarte bun punct de pornire.

Apoi, dincolo de temele disputate, adică acelea care au fost evitate la reuniunea din Creta, ar fi cazul să reluăm și discuții mai vechi din ortodoxie. Una dintre acestea, cu implicații nemijlocite și azi, ar privi rînduiala canonică a Bisericii de Răsărit, disciplina ei. Pentru că majoritatea animozităților dintre Bisericile locale au ca fundament încălcarea regulilor, ieșirea din rînduială, voit sau nu. Pe lîngă o eventuală sinteză a canoanelor și instituirea unei interpretări coerente, ar fi de așteptat ca păstorii noștri să considere așezarea canonică nu drept un corset rigid, dar nici drept o simplă moștenire din trecut, mai mult sau mai puțin irelevantă astăzi. Pe scurt, avem nevoie de o contextualizare inspirată, pusă în slujba Bisericii lui Hristos din secolul XXI.

Tot de o contextualizare inspirată ține și luarea la cunoștință a mutațiilor produse între timp. Doar în acest fel se vor soluționa situații pe care nu mă feresc să le numesc rușinoase. În timp ce alte confesiuni istorice se luptă cu scăderea numărului de membri și au lăcașurile de cult goale duminica, ortodoxia își permite luxul de a nu ajuta intrarea în ordine a unor Biserici locale cu tradiție multiseculară. Statutul Macedoniei, dar și al Moldovei, Estoniei, Ucrainei sau al diasporei în ansamblu nu mai pot face obiectul acelei păguboase geopolitici bisericești pe care am practicat-o cu toții pînă acum. Așa cum infatuarea și naționalismul nu pot fi principii ecleziologice, nici separarea și izolarea nu pot fi soluții pastorale.

În fine, pe măsură ce se vor succeda sesiunile Sfîntului și Marelui Sinod Panortodox și se vor clarifica aspectele care ne cauționează misiunea în lume, poate vom reuși să readucem în centrul sinodalității noastre adevăratele întrebări care preocupă pe credinciosul de astăzi. În afară de canonicitate, viața Bisericii trebuie măsurată după cît de mult răspund slujitorii acesteia angoaselor și dilemelor omului. După modelul lui Hristos, ar fi bine să reconsiderăm rolul vindecător și sfințitor al Bisericii. Sinodul Panortodox, deschis în iunie 2016, are menirea ca după perioadele de clarificare doctrinară (hristologică, mariologică, pneumatologică și ecleziologică) să deschidă era antropologică. În lumina acesteia, toate certurile recente vor părea secundare. Adică precum și sînt. 

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.