Sinodul panortodox (X)

Sfîntul și Marele Sinod Panortodox, pregătit timp de mai bine de o jumătate de secol, s-a derulat însoțit de contestații dintre cele mai diferite: de la aspecte organizatorice la implicații presupus dogmatice. Cum am sugerat și în textul trecut, pregătirea ca atare a avut cîteva lacune imposibil de ignorat. Gîndit ca moment al celebrării unității ortodoxe, Sinodul trebuia să se asigure, prin cei care i-au făcut agenda, că nu există nici un motiv obiectiv pentru a fi pusă în discuție însăși legitimitatea întrunirii ierarhilor. Or, tocmai asta s-a întîmplat. Sub pretexte diverse – de la ambiția Moscovei la disputa canonică dintre Antiohia și Ierusalim și de la izolaționismul georgian la solidaritatea slavă a bulgarilor –, patru biserici locale nu au participat. Faptul în sine reprezintă, fără îndoială, o cauționare serioasă a rezultatelor Sinodului, fie și bune, dar cu atît mai mult dacă acestea suportă corecturi. Ce a început prost, nu are cum să se termine altminteri.

Se putea evita această situație care pune în lumină faliile din interiorul Ortodoxiei de azi? Cred că da. Comisia pregătitoare trebuia să facă o listă completă a tuturor temelor disputate și a tuturor crizelor, mai vechi sau mai noi, de natură strict teologică, dar și a celor numite nonteologice, însă nu mai puțin importante. Sinodul fie le punea pe programul său propriu, arătînd că este spațiul predilect al discutării nemulțumirilor din marea familie ortodoxă, fie încerca să le soluționeze înainte. Patriarhia Ecumenică, organizatorul principal, ar fi avut ocazia să producă proba unui centru eclezial istoric pus în slujba păstrării și intensificării unității. Cel care este primul între egali are și o responsabilitate pe măsură.

Prestigiul bisericesc al Constantinopolului ar fi ieșit întărit dacă în toți acești ani de pregătiri, mai ales după 2000 încoace, ar fi susținut o comunicare permanentă, dacă ar fi renunțat la abordarea excesiv centralist-etnică, dacă ar fi dat curs sensibilităților culturale legitime ale altor biserici locale, dacă ar fi lucrat asiduu la recunoașterea realității ecleziale născute în afara cadrului canonic, dar care reclamă o aducere în matca rînduielii – de la diaspora la ortodoxiile „noi“, precum cea din Macedonia –, dacă ar fi avut mai mult tact și mai multă empatie. Cu alte cuvinte, Sinodul Panortodox nu trebuia să imite condițiile, inexistente azi, ale unui Sinod Ecumenic, ci să își asume paradigma actuală în care trăim ca ortodocși. Realismul este celălalt nume al responsabilității.

Un alt pas necesar înaintea desfășurării ca atare a Sinodului ar mai fi fost cel al recuperărilor. O primă recuperare: a laicatului, format din bărbați și femei, fără o relevanță reală la Sinod. Fie doar și prezența liturgică nemijlocită a unor grupuri de credincioși din Bisericile reprezentate la vîrf ar fi fost un gest coerent ecleziologic. În plus, ar fi fost mai mult decît binevenită implicarea tinerilor, viitorul parohiilor noastre, mărturia vie a credinței în Hristos. O a doua recuperare: a celor care contestă din interior autoritatea ortodoxiei canonice, de la stiliști la schismaticii de toate spețele. Oricît de benefică ar fi prezența observatorilor heterodocși, lipsa de grijă față de propriii frați rătăciți dă un semnal descurajant.

Ar mai fi, în final, o a treia recuperare: a teologiei ortodoxe în ansamblul ei. Cu rare excepții, cu titlu personal, absența școlilor teologice din procesul pregătitor și din cel sinodal indică o birocratizare profană a deciziei. Dacă vedem la un loc ignorarea activă a laicatului și a teologilor deopotrivă, realizăm cît de fragilă este baza unui eveniment care ar fi trebuit să exprime credința pleromei bisericești. Tocmai acest grad scăzut de reprezentativitate va hrăni, după cum observăm, discursul antisinodal. Au apărut deja cei care pretind că apără Biserica de propriii ei păstori, care se declară în posesia adevărului nesmintit și care, pe culmile smereniei fiind, îndeamnă la răzmeriță. Iarăși, cred că toate acestea puteau fi evitate, așa cum cred că ele mai pot fi reparate. 

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.