Şi ceva bun

Cifre neoficiale, dar plauzibile, arată că un milion de români s-au aşezat numai în Italia. Un milion de Badea Cîrţani? Nu. Un milion de "suflete" gonite de sărăcie şi îmbiate de libertate... Tot atîtea istorii, deci. Poveşti nepovestite, cu excepţia franjurilor infracţionali prinşi cu capse în tabloidele din ţară. Nu ştiu cine şi dacă va face vreodată cronica sociologică a numeroşilor noştri compatrioţi desţăraţi de "tranziţie". M-am referit dintru început doar la românii din Italia pentru că ei s-au ales, recent, cu un episcop: fostul vicar Siluan, ajuns acum eparhiot al Peninsulei. Evidenţa că BOR a început să se mişte mai prompt în afara graniţelor se cere salutată. Biserica Ortodoxă e prima instituţie care gestionează realist noua diasporă economică din vechile state membre ale UE. Avem doi mitropoliţi, unul la Paris şi altul la Berlin. S-a creat treptat - cu sprijinul catolicilor şi al autorităţilor locale - o reţea de parohii care numără deja peste 60 de "unităţi" în Italia, peste 30 în Spania, cam tot atîtea în Franţa etc. Pe urmele Bisericii majoritare au păşit apoi, cu felurite măsuri de "încadrare", statul român (Departamentul Românilor de Pretutindeni) şi partidele, care şi-au deschis "birouri" în marile aglomeraţii româneşti. Dintre toate, Biserica face treaba cea mai concretă. Pentru că românul paraşutat în Occident (fără să prea ştie limbi străine, fără bani şi acoperiş, dar mai ales fără mijloace juridice de apărare) îşi găseşte primul refugiu la parohia românească din proximitatea locului unde s-a nimerit să ajungă. Însă meritul BOR la acest capitol nu e doar reflexul faptului că oamenii vin spre ea ca spre cel mai apropiat liman. El se măsoară printr-o mulţime de iniţiative de susţinere a inserţiei profesionale sau de proiecte comunitare menite să le restituie oamenilor "busola" pierdută. Şi mai e de semnalat un factor: cele două mitropolii din Europa sînt populate cu o preoţime de calitate. Cum se face? Simplu. Pe de o parte, episcopii aleşi sînt tineri fără "cocoaşe" ori "schelete în dulap". Pe de altă parte, preoţii de mir care slujesc "noile comunităţi" sînt oameni cu solide studii apusene şi obişnuiţi cu exigenţele democraţiilor avansate. Ştiu să vorbească, ştiu să scrie bine, ştiu să facă o petiţie, să cucerească pentru cauza lor un primar sau un prefect. În privinţa Italiei, alegerea episcopului Siluan e cu siguranţă o veste bună. El a păstorit o vreme la Marsilia, fiind apoi selecţionat de către ÎPS Iosif Pop, mitropolitul nostru pentru Europa Occidentală şi Meridională. ÎPS Iosif Pop, a cărui reşedinţă se află la Limours, lîngă Paris, e lumina tuturor celor care-l cunosc: maramureşean fin, citit, deştept şi curat. Deşi tînăr, el are firescul charismei, gestul umil, dar deloc fariseic, şi privirea limpede a celui care ştie să vorbească despre Dumnezeu cu discreţie mistică, în şoapta chemată să mîngîie. PS Siluan e ucenicul ÎPS Iosif. Amîndoi au fost, înainte de călugărie, tineri "normali", care joacă fotbal sau volei, ascultă rock, se instruiesc, speră, comit erori graţioase, cresc împreună şi caută să privească în sus. Amîndoi au slujirea (supra)naturală: se risipesc fără marketing, îşi servesc aproapele fără morgă, dăruiesc fără să ceară înapoi. Cei doi alcătuiesc nu doar o ierarhie, ci şi o echipă. Se vede după calitatea a tot ce întreprind, de la "Foaia Ioan Cassian", pînă la cele 50 de şcoli parohiale din Mitropolie, de la nivelul pastoralelor de Paşti şi de Crăciun, pînă la miile de kilometri parcurşi anual, din loc în loc, pentru a-i ţine pe români în priza lui Hristos. N-am defel complexul că, insistînd pe împlinirile unor semeni, devin plicticos sau demodat. Mă bucur să pot elogia, în deplină gratuitate, reapariţia unor români vrednici şi felul lor de a recupera normalitatea sistematic desfigurată pe vremea comunismului. Oricît mi-ar lipsi "audienţa", susţin pur şi simplu că viaţa diasporei nu se limitează la crimele lui Mailat, eroul favorit al presei româneşti.