Rugăciunea pentru evrei

21 iunie 2023   DIN POLUL PLUS

La momentul unei frumoase aniversări, ne face plăcere să reamintim cititorilor noștri un text al doamnei Francisca Băltăceanu, publicat în numărul 263/2009 al revistei noastre. L-am ales anume pentru că textul îmbină erudiția profundă și rafinată a intelectualului cu sufletul bun și spiritul înțelept al creștinului, fiind într-o mare măsură elocvent pentru modul în care dna Băltăceanu înțelege raportul dintre prezentul și tradiția relației creștinismului cu iudaismul. Este vorba despre așa-zisa controversă iscată în 2007 de posibilitatea acordată de Papa Benedict al XVI-lea credincioșilor tradiționaliști de a utiliza o mai veche formulă din Liturghierul 1962, suspectă de antisemitism pentru unii. (S. V.)

***

Felicitări pentru curajul de a aborda în Dilema veche problema „fierbinte“ a Liturghierului din 1962, încadrînd-o echilibrat în ansamblul relaţiilor între Bisericile apusene şi evrei; e păcat să se încingă atmosfera degeaba! O singură clarificare poate că ar fi necesară, apropo de textul liturgic. Acceptarea (la începutul lui 2008) a folosirii de către unii a Liturghierului din 1962, deci de dinaintea Conciliului Vatican II, este o concesie făcută paseiştilor, care oricum nu sînt prea mulţi: ideea e că grupul retro mai bine să folosească Missalul vechi (cu ilustraţiile lui de epocă cu tot), decît să nu se mai ducă la biserică sau să-şi facă una clandestină! Nu se spune nicăieri în el că evreii ar fi „deicizi“, niciodată nu s-ar fi admis aşa ceva astăzi. Rugăciunea „incriminată“ nu face parte din textul Liturghiei, deci nu riscă să fie auzită toată ziua de credincioşii „nostalgici“. Este vorba de textul vechi (remaniat totuşi, faţă de ediţia din… 1570, pentru că s-au scos expresii care puteau suna prea de tot, există un tabel comparativ în http://veritatis.free.fr/Documents/) al unei rugăciuni care se spune o singură dată pe an, anume în Vinerea Mare. Atunci se face, tradiţional, o rugăciune universală, pentru toţi şi toate (cler, popor, conducători, credincioşi, necredincioşi etc., un fel de ectenie amplificată). În ea, a 8-a invocaţie are ca titlu Pro conversione Iudaeorum, iar textul din 1962, zis/cîntat numai de preot, sună aşa: Oremus et pro Iudaeis: ut Deus et Dominus noster auferat velamen de cordibus eorum; ut et ipsi agnoscant Iesum Christum Dominum nostrum. Oremus „Flectamus genua" Levate! Omnipotens sempiterne Deus, qui Iudaeos etiam a tua misericordia non repellis: exaudi preces nostras, quas pro illius populi obcaecatione deferimus; ut agnita veritatis tuae luce, quae Christus est, a suis tenebris eruantur. Per eundem Dominum... Amen. Adică: „Să ne rugăm şi pentru iudei: ca Domnul şi Dumnezeul nostru să îndepărteze vălul de pe inimile lor, ca şi ei să-l recunoască pe Isus Cristos, Domnul nostru.“ „Să ne rugăm. Să ne plecăm genunchii“ (aici lumea îngenunchează)“ „Ridicaţi-vă!“ (lumea se ridică: gestul e la fel la toate rugăciunile din serie). „Atotputernice, veşnice Dumnezeule, care nu-i îndepărtezi nici pe iudei de la îndurarea ta: ascultă-ne rugăciunile pe care le aducem pentru orbirea acelui popor, ca, recunoscînd lumina adevărului tău, care este Cristos, să fie scoşi din întunericul lor. Prin acelaşi Domn Isus Cristos... (finalul obişnuit al rugăciunilor). Amin.“ Evident, nu e foarte politicoasă, reflectă nişte mentalităţi depăşite, dar expresiile de tip „întunericul necredinţei“, „orbirea...“ apăreau frecvent în rugăciunile pentru păcătoşi/necredincioşi/cei care credeau altfel etc. Unii rabini s-au supărat (ex. conferinţa rabinică italiană), alţii nu (iar unii evrei au zis că „între prieteni, criticile sînt permise“!). În Osservatore Romano din 10 aprilie 2008, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Comisiei pentru relaţiile religioase cu ebraismul, a scris un articol în care a explicat că rugăciunea are un caracter total eshatologic şi nu e nicidecum un apel la o misiune concretă către evrei, ci o încredinţare în mîinile lui Dumnezeu. La 14 mai 2008, Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, a trimis o scrisoare către Marele Rabinat al Israelului, în care aprofundează această poziţie. La 17 aprilie 2008, la vizita în SUA, Papa Benedict s-a întîlnit cu reprezentanţii evrei, a vizitat o sinagogă, cu mare respect, la fel la vizitele în Australia, în Franţa. S-a opus din nou oricărei forme de antisemitism (Osservatore Romano, 14 septembrie 2008) etc. (am o listă întreagă de evenimente). Ceva cu totul deosebit a fost faptul că, la Sinodul episcopilor din 2008, care avea ca temă Biblia, după deschiderea oficială (6 octombrie 2008), Rabinul-şef de Haifa a fost invitat să le vorbească episcopilor despre semnificaţia Bibliei în viaţa religioasă ebraică (e o premieră absolută!) etc. etc. Toate astea le-am luat din Osservatore Romano din 17 ianuarie 2009 (http://www.vatican.va/news_services/or/or_qo/commenti/2008/ – dar se intră mai greu direct, eu nu reuşesc decît cerînd pas cu pas de la www.vatican.va, ediţia italiană). Toate concesiile acestea cu Missalul vechi şi cu ridicarea excomunicărilor vor să atenueze o tensiune pornită de mult, în Occident, între retrograzi (puţini) şi Biserica mare, primii şocaţi cîndva şi de unii „inovatori“ care au sărit peste cal, aşa cum se întîmplă la orice reformă. Ideea cu ridicarea excomunicărilor a fost cam ca la şcoală: decît să exmatriculezi elevii de nesuportat, riscînd să-i împingi în găşti, mai bine îi ţii la marginea şcolii, cu notă mică la purtare, dar înăuntru, sperînd să-i mai educi… Normal, majoritatea mare din Biserică se roagă în Vinerea Mare şi pentru evrei, cu respect şi afecţiune, după Liturghierul curent: VI. Pro Iudaeis Orémus et pro Iudaeis, ut, ad quos prius locatus est Dominus Deus noster, eis tribuit in sui nominis amore et in sui foderis fidelitate profacere. Oratio in silentio. Deinde sacerdos: Omniapotens sempitérne Deus, qui promissiones tuas Abrahae eiasque sémini contuati, Ecclésiae tuae preces cleménter exaudi, ut populus acquisitionis prioris ad redemptionis mereatur plenitudinem pervenire. Per Christum Dominum nostrum. R. Amen. VI. Pentru iudei: „Să ne rugăm şi pentru evrei, pentru ca Domnul, Dumnezeul nostru, care le-a vorbit lor mai întîi, să le dea harul să crească în iubirea faţă de numele său şi în fidelitate faţă de legămîntul său.“ Rugăciune în tăcere (aşa cum e în Liturghierul actual la toate invocaţiile din serie). Apoi, preotul: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai dăruit făgăduinţele tale lui Abraham şi urmaşilor lui, ascultă cu bunătate rugăciunile Bisericii tale, pentru ca poporul pe care ţi l-ai dobîndit la început să se învrednicească a ajunge la plinătatea răscumpărării. Prin Cristos Domnul nostru. Amin“. N-am îndrăznit să scriu direct Dilemei vechi. Dar ar fi bine ca lumea să afle cumva despre ce e vorba exact. Ar fi păcat să se redeschidă răni vechi, care şi aşa se închid greu…

Cu drag şi cu cele mai bune urări,

Francisca Băltăceanu

(apărut înDilema veche, nr. 263, 2 martie 2009)

Mai multe