Religiile şi mesianismul religios

În pofida timpului ce ne desparte de mesianismul lui Șabbatai Țevi (a trăit între 1626 și 1676), armoniile și dizarmoniile pe criterii religioase ocupă un loc aparte în istoria culturilor și societăților europene și orientale. Mişcarea mesianică a lui Șabbatai Țevi (Zewi/Zwi), născută la Smirna, a avut un puternic ecou în regiunile Imperiului Otoman, dar și în multe altele din Europa secolului al XVII-lea. A fost timpul în care evreii – alungați de regii Spaniei catolice – se așezaseră în Balcani, în Țările de Jos, în Anglia și în nordul Africii. În 1617, la iniţiativa lui Jehuda Lerma, la Thessaloniki s-a deschis o Yeshiva, mai tîrziu transformîndu-se într-un faimos centru al învăţăturii iudaice. La Thessaloniki fuseseră elaborate cîteva dintre tratatele excepționale ale învățaților evrei-sefarzi, opere literare, filozofice, istorice semnificative nu doar pentru istoria culturală din Imperiul Otoman, ci, adesea, definitorii pentru un autentic centru cosmopolit al Europei premoderne și moderne.

Studiul Zoharului şi ştiinţa mistică a Kabbalei – misticism organizat în şcoala lui Safed prin veneraţia faţă de creatorul ei, rabinul Isaac Lurie, însoţit de un dor faţă de Mesia a cărui sosire era aşteptată în fiecare zi – au fost răspîndite prin intermediul limbii ladino (limba vorbită de evreii sefarzi/spanioli). Așa se explică faptul că, între 1650 şi 1666, mişcarea mistică a lui Șabbatai Țevi va fi bine primită de o parte importantă a evreilor din sudul și nordul Europei, din Asia Mică și din nordul Africii. Fusese un moment de maximă încordare, însoțit de evenimente nemaiîntîlnite. Șabbatai a fost recunoscut ca Mesia datorită „ucenicului“ său, Nathan din Gaza, cel ce avea să organizeze teologia mişcării și răspîndirea ei. Vestea sosirii lui Șabbatai e aceea care provoacă entuziasmul poporului evreu. Glorificarea „Răscumpărătorului apostat“ a fost posibilă din cauza condițiilor materiale, a instabilităţii vieții sociale și culturale, a contextului în care trăiau evreii. În mijlocul altor comunități lingvistice și religioase, ei intraseră în dialog cu acestea, accep­tînd nu numai reciprocitatea serviciilor, ci și interferențele ori includerea setului de valori spirituale și culturale ale oamenilor și comunităților pe care le-au întîlnit în cale. Denunţul mișcării mesianice de către kabbalistul Nehemia Kohen a grăbit dispariția lui Șabbatai. Ecoul mişcării a fost însă unul incredibil.  

Unul dintre urmaşii lui Șabbatai Țevi, Nehemya Hayim ben Moshe, s-a născut la Sarajevo, în jurul anului 1650. Acuzat de cercurile rabinice ca misionar ascuns al șabbataismului, el a umblat din loc în loc. Învăţat, la rîndul său, în literatura rabinică şi în doctrina mistică a Zoharului şi a Kabbalei, el a dat continuitate speranţelor mesianice ale evreilor. În 1683 s-a mutat de la Thessaloniki la Belgrad, pentru ca în 1687 să fie capturat de germani la Valona. După eliberare, se întoarce la Thessaloniki. Din 1698 şi pînă în 1702 locuieşte la Nablus, Ierusalim şi Sidon. Din Ierusalim este exilat, rabinii proclamînd herem faţă de el. Unul dintre planurile lui Nehemya Hayim era de a‑i instala pe discipolii lui Șabbatai în Tiberias. Cu tot ataşamentul faţă de iudaism şi de Tora lui Israel, el şi-a continuat aventura spirituală în căutarea unui Dumnnezeu universal. 

Dedicat ideilor și credințelor religioase, convergențelor și convertirilor, relațiilor evreo-musulmane în Imperiul Otoman și evreo-creștine în Europa, romanul lui Andrei Cornea Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia (Humanitas, 2015) re-construiește un fragment fabulos din istoria evreilor, respectiv din istoria mesianismului iudaic. El are în vedere lumea multi- și interculturală a Imperiului Otoman, dar și aceea din arealul bizantino-balcanic ori central-nord european. Autorul – filozof, eseist, traducător și jurnalist – a studiat temeinic acest episod fascinant din trecutului iudaismului, repovestind într-un mod inteligent și credibil aventura lui Șabbatai Țevi. Bazîn­du‑se pe rezultatele unor cercetări savante, Andrei Cornea reface traseul misticului Șabbatai Țevi, creionîndu-i portretul în funcție de realitățile, faptele, evenimentele cu care s-au confruntat evreimea și comunitățile ei în secolele de tranziție de la medieval la modern. Narațiunea este seducătoare, autorul imaginînd Thessaloniki, Adrianopole, Smirna, Constantinopolul și alte locuri ale lumii mediteraneene pentru a da viață mediilor care au făcut posibilă mișcarea mesianică șabbataistă.

Fără a se îndepărta de adevărul istoric – chiar și disciplină de studiu fiind, istoria continuă să fie la limita dintre ficțiune și știință –, romanul lui Andrei Cornea include o amplă dezbatere, în care orientarea teologico-mistică a lui Șabbatai e prezentată în relație cu iudaismul, creștinismul și islamul. Reacțiile neașteptate ale liderilor Imperiului Otoman dezvăluie nu doar controversele de dogmă, cît mai ales modalitățile în care evreii au supraviețuit preț de mii de ani în diaspora. În gura multora dintre personajele cărții descoperim preocuparea pentru amploarea și misterul ereziei șabbateene. Teribila veste a apostaziei lui Mesia este un șoc, greu de identificat în alte vremuri. „Se întîmplase ceva aproape imposibil de conceput… Părea că Mesia își renegase propria religie.“  În fapt, acest gen de mesianism are în vedere chestiunea identității evreiești, a oricărei identități comunitar-religioase sau, mai tîrziu, naționale, în care, periodic, se inventează și se reinventează noi valori, noi trăsături. Fenomenul se întîmplă ori de cîte ori indivizii sau colectivitatea traversează o criză de conștiință. 

Andrei Cornea arată o preocupare pentru tema identităților multiple – apropierea lui Șabbatai Țevi de lumea musulmană, amalgamarea legilor a două sau mai multe credințe religioase, geneza comunității dönmeh, a credincioșilor ascunși sub turbanul musulman –, toate reprezintă o mare provocare pentru cititor. În fapt, autorul arată, prin scene reale sau fictive, în ce anume constă misticismul de orice fel, ce a însemnat și ce înseamnă incluziunile și excluziunile, fanatismele religioase sau politice. De pildă, atunci cînd invocă oamenii ce poartă mai multe nume, ce își schimbă numele și care se întîmplă să aparțină mai multor religii pe rînd sau în același timp – mozaică, musulmană, creștină –, Andrei Cornea stăruie asupra adaptabilității individului la contextul social-politic, la culturi ori stări de spirit diverse. Soția lui Șabbatai a fost inițial Marie, mai tîrziu Sara, pentru ca ulterior să poarte numele de Fatima. Traseul e sugestiv: e născută evreică poloneză, e botezată catolică de cei ce au înfiat-o, iar apoi, mulțumită lui Șabbatai, își redescoperă și își cultivă propriile-i rădăcini iudaice, pentru ca în final să adere la islam. Fiul lui Șabbatai, Ismail sau Ișmael, primește și numele evreiesc de Israel, combinînd iudaismul cu islamul, ori recunoscînd apartenența la ambele culte religioase în același timp.

Trebuie observat că evreul – al cărui destin e omniprezent în reflecțiile literar-filozofice și istorico-istoriografice din cartea lui Andrei Cornea – nu uită niciunde şi nicicînd să se raporteze la sine. „Cunoaşte-te pe tine însuţi“ e suprema deviză a civilizaţiei sale. Mereu se îndreaptă spre istoria, spre destinul lui. E destinul diasporei sale, afirma Fernand Braudel. Neliniştea îl împinge spre sondarea ego-ului. E conştient de rămă­şiţele sufleteşti ale strămoșilor, pe care le poartă în adîncuri, de acel suflet „alcătuit din mai multe euri“. Cît despre mișcările mistice, în cazul lor e vorba de o dialectică a transparenţei şi a obstaco­lului, a purului şi a impurului, realizată prin acest mariaj de neocolit între lumini şi tenebre, ceea ce ne permite să accedem la puterea de a pătrunde într-o altă lume. În toate mișcările mesianice evreiești, fie că invocăm șabbataismul, fie Golemul, fie hasidismul, cele două tendinţe, mistica şi magia, atît de mult manifeste în diaspora iudaică, „se reapropie şi coexistă ca la început“. 

Problema identității este una fundamentală în cartea lui Andrei Cornea. Povestea lui Șabbatai Țevi este una reală, e istoria maranilor, a evreilor spanioli convertiți și refugiați din Spania în Imperiul Otoman sau în Olanda. E una cu adevărat uimitoare, una pe care cititorul nostru n-a avut ocazia s-o descopere și s‑o înțeleagă de vreme ce istoria și cultura evreilor nu au beneficiat de suficient interes în mediile socio-culturale din România. Șabbatai a fost un personaj real, face parte nu doar din istoria evreilor și a iudaismului, dar, deopotrivă, din istoria Imperiului Otoman. O istorie pe care va fi de dorit s-o cunoaștem mai bine, spre a înțelege evoluția comunităților balcano-bizantine în epocile premodernă și modernă. Astfel, vom fi încă o dată impresionați de diversitatea moștenirilor culturale nu doar în cazul evreilor, ci și în acela al românilor, sîrbilor, bulgarilor, grecilor, turcilor etc. Vom ști mai exact de ce unii dintre conaționalii acestora poartă diverse nume, au mai multe religii sau au fost obligați de regimurile politice să treacă de la una la alta. În pofida limbii, istoriei și valorilor religioase comune, Europa a fost mereu influențată de valorile venite din afara ei, și-a schimbat mereu identitatea, în fapt aceasta fiind una plurală nu doar prin limbi, națiuni și administrații statale, ci și prin istoriile plurale ce stau la baza identității sale. Inițial, așa a fost înțeles proiectul cultural-civilizațional al Europei moderne: un set de valori de proveniență diversă ce se vor asambla mulțumită fuziunii orizonturilor. Doar că, prin noile mesianisme – laice de astă dată –, cultivate în secolul naționalităților și în acela al naționalismelor, amintita proiecție iluministă a fost întreruptă.      

Genezei și lungii istorii a amalgamului religios iudeo-creștin și iudeo-musulman, posibil de identificat și prin maranii și dönmeh-ii trăind și evoluînd de-o parte și de alta a Mediteranei, Andrei Cornea le dă viață într‑un chip memorabil. Probabil, acesta a fost și motivul pentru care a preferat să scrie un roman și nu o exegeză istorică. Interesul pentru ideile și gîndirea politice nu i-a scăpat din vedere. Dincolo de înțelesul dat faptelor trecute, de meritele literare, cred că toată construcția romanescă servește impecabil asumării istoriei recente, precum și mai bunei înțelegeri a prezentului. Alternînd istoriile, dezvăluind meandrele iudaismului, comparînd tragediile evreimii din secolul al XVII-lea cu acelea petrecute la începutul și la mijlocul secolului al XX-lea, așezînd din cînd în cînd în fundalul poveștii Thessaloniki – unul dintre cele mai cosmopolite și mai frumoase orașe ale Europei premoderne și moderne –, Andrei Cornea regîndește lumile paralele, dar și interferente ale Europei de ieri și de astăzi.  Transpusă creativ, pendulînd între istorie și ficțiune, Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia este o autentică ars combinatoria, meri­tînd atenția oricărei categorii de cititori.

Victor Neumann este profesor de istorie la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.