Presa, încotro?

După Nietzsche, fiecare cuvînt e o prejudecată (scuze, dar un aforism atît de inteligent se cuvenea atribuit, în pofida efectului pedant). Dacă autorul Ştiinţei vesele are dreptate, gîndirea însăşi e o superstiţie, iar ghicirea viitorului " o aventură circulară. Situat ca atare, subiectul meu de azi " moartea presei scrise " nu are semnificaţia unui necrolog, ci mai curînd pe cea, mai puţin solemnă, a ipotezei de lucru. Tema e inspirată de ultimul număr al săptămînalului Courrier International. Sub titlul "Presa, încontro?", publicaţia franceză reuneşte analize focalizate pe mutaţia presei clasice în era IT. Principala schimbare priveşte explozia presei gratuite, în reţea, un serios concurent al presei pe hîrtie, mai ales de cînd ultima s-a tabloidizat, din raţiuni comerciale. Publicitatea a migrat pe web, magnetizată de site-uri, al căror conţinut "scandalos" generează trafic, şi de numeroasele titluri click-accesibile. În afara unui public de nişă, capabil şi dispus să plătească pentru conţinut informaţional de calitate, ziarele generaliste, concurate digital, vor sucomba lent: reducere a tirajului, redimensionare a standardelor, discrete restructurări interne, soldate cu evacuarea celor mai slabi sau măcar a corespondenţilor din străinătate... Se va întîmpla şi la noi aşa, deşi producţia de pseudo-jurnalişti, licenţiaţi ai pletoricelor facultaţi de profil, creşte direct proporţional cu prostia, trivialitatea şi incompetenţa finalmente victorioase. Patronii autohtoni se vor adapta la nouă eră mediatică. Probabil că peste cinci ani (hai 10, ca să respectăm ritmul local), chioşcurile vor fi pline cu orice altceva decît cu ziare: săptămînale? Da, ele vor rezista, sub formă de fan-cluburi ambulante. Romane de gară, pline cu floricele, crimuşoare, dormitoare şi intriguţe? Mda, genul alifie are consumatori intratabili. Colecţii de vulgarizare enciclopedică, tip broşurică plus DVD? E loc, dat fiind că mulţi părinţi investesc în cultura generală a odraselor, sperînd că Minunile Lumii Antice (şapte episoade) l-ar putea deturna pe micuţ de la obsedantul World of Warcraft 5. Timbre fiscale? Puţin probabil, în faţa iminentei plăţi a dărilor online. Timbre, pur şi simplu? Nici atît, de vreme ce mail-ul a învins poşta, într-un brownian norişor de sms-uri... Personal, nu sînt deloc îngrozit de respectiva prognoză. În fond, presa modernă se reazămă pe tandemul economic public-publicitate. Dacă publicul se autosatisface cu fast-food subcultural, nu mai putem salva nimic din vechea ordine a cotidianului burghez, citit dimineaţa, cu cafea şi corn, sau seara, cu trabuc şi coniac. Iar dacă publicitatea urmează publicul, nu-i putem reproşa nimic, de vreme ce orice business se orientează, pe toate căile, spre "client". Cînd anticipezi decesul unor monştri sacri " The New York Times, Le Figaro, Frankfurter Algemeine Zeitung sau Corriere della Sera " ai motive de tristeţe: se îngroapă odată cu ele un secol-două de istorie euro-americană, cu tot cu bătăliile, evoluţiile, dramele şi succesele aferente. În schimb, dispariţia celor mai multe ziare româneşti ar fi o binefacere democratică, o soluţie de asanare a unei mlaştini "civice" tot mai fetide. Din păcate, se va schimba doar suportul minciunilor, al manipularilor şi articolelor după ureche, croite din cut & paste. Borhotul mediatic îşi va păstra toxicitatea, pierzînd în schimb autoritatea ziarului clasic. Argumentul lui Trahanache, Farfuridi and Friends ("aşa e domnule, am citit eu la gazetă") se va dizolva în vacarmul egalitar, anarhist, cacofonic şi obiectiv înjositor al netului, unde blogosfera, blenoragia cerebrală şi blegeala revoltei în eprubetă rimează tot mai redundant. În locul "adevărului" (deghizat consensual prin ipocrizia capitaliştilor sau a guvernelor), vom recepţiona, pîna la vomă, spasmodicul iureş al părerilor "personale", care se anihilează reciproc. Dispariţia lentă a ziaristului profesionist e numai unul dintre simptomele decadenţei modelului occidental, prezentată, nefericit, ca triumf al democraţiei.