Praguri inițiatice
Duminica a cincea din postul Paștilor poartă numele Cuvioasei Maria Egipteanca, iar cartea de cult a acestei perioade, Triodul, recomandă citirea hagiografiei dedicate acestei cuvioase, redactată de Sfîntul Sofronie (550-638), patriarh al Ierusalimului între 634-638, în vremea cuceririi islamice a orașului. Textul rămîne în mare parte ermetic pentru cititorul contemporan, căruia îi sînt străine formele de asceză extremă evocate în text, supranaturalul abundent și eventual conexiunea dintre feminitate și sexualitate dereglată. Titularul textului hagiografic, Maria Egipteanca, dar care nu este și personajul principal, după cum vom vedea, este o femeie din Alexandria, care într-o primă etapă a vieții ei a practicat prostituția nu ca profesie, ci ca o pătimășă căutare a plăcerilor trupești, de tradus poate în termeni medicali moderni drept nimfomanie. Miezul narativ este chiar mărturisirea acestei vieți pînă în momentul în care intervine convertirea, adică primii 17 ani de viață activă, cam pînă pe la vîrsta de treizeci de ani. Punctul culminant al narațiunii este atins de convertirea ei în pridvorul exterior al bazilicii Sfîntului Mormînt din Ierusalim, după care urmează 47 de ani viață în pustiul Iordanului pînă la întîlnirea cu avva Zosima. Aici se petrece conexiunea cu narațiunea-cadru care conține intriga propriu-zisă. Viața cuviosului Zosima, mai precis impasul spiritual în care ajunge, introduce și justifică povestirea despre cuvioasa Maria.
Avva Zosima se afla de 53 de ani în mînăstirea sa de metanie, din care nu ieșise niciodată. Trecuse prin toate ascultările și îndeplinise toate ascezele prescrise de duhovnici și se surprinde întrebîndu-se dacă există măsură spirituală mai mare decît a sa. Pe loc, o voce angelică îi cere să părăsească mînăstirea sa și să plece pînă pe malul Iordanului, unde se afla un mic schit în care trebuie să ceară să fie primit ca un străin. Aici se întîlnește cu un program ascetic mai dur ca al mînăstirii sale și cu un obicei al monahilor de a petrece cele 40 de zile ale postului Paștilor în pustia Iordanului cu resursele de hrană care încap într-o traistă, mergînd cît mai adînc cu putință în inima pustiului. Zosima ajunge, după douăsprezece zile de mers, la albia unui rîu secat. Aici îl suprinde o apariție ca o nălucă, un trup gol, ars de soare, care se ascunde printre stînci. Este Maria Egipteanca. La insistențele monahului, îi cere acestuia dulama sa monahală, veche și roasă, pentru a-și acoperi trupul, după care îi permite monahului, pe care îl strigă pe nume ca pe o veche cunoștință, să traverseze albia secată de unde începea deșertul interior. Din cei 47 de ani petrecuți în deșert, primii 17 se hrănise cu cele trei pîini și jumătate cu care plecase din Ierusalim, după care s-a restrîns la rara vegetație din deșert. De asemenea, hainele s-au tocit pînă la dezintegrare. Dar viața ascetico-mistică a cuvioasei redată prin aceste cifre seci rezultă de fapt din ceea ce vede Zosima. După mărturisire, cei doi se așază la rugăciune, iar cuvioasa este văzută de Zosima levitînd și strălucind, cunoscînd pe de rost rugăciunile pravilei și textele Scripturii.
Ieșind din mînăstirea în care se credea desăvîrșit, Zosima trece un prim prag al inițierii parcurgînd drumul spre schitul de pe malul Iordanului. Pe urmă traversează Iordanul pentru a intra în adevăratul pustiu, iar în cele din urmă ajunge la inima pustiului, delimitată de valea seacă. Sînt trei praguri, slujite cel dintîi de o voce interioară, cel de-al doilea de egumenul schitului, cel de-al treilea de Maria Egipteanca. Deloc întîmplător, cele trei îndrumătoare ale sufletului lui Faust spre rai sînt Magna Peccatrix, Mulier Samaritana și Maria Aegyptiaca, în finalul actului V din Faust II.
Parcursul angajat de Zosima prin rugăciunea sa, luciferic ignorantă în mulțumirea de sine, devine anagogic și revelator prin asumarea insuficienței sale spirituale. Universul său duhovnicesc, închis într-o practică ascetică ireproșabilă, dar rațională, se manifestă ca o saturație spirituală și, prin urmare, o piedică în transcenderea dincolo de simbol. Fascinat de întîlnirea cu Maria Egipteanca și căzîndu-i la picioare, Zosima dorește să prelungească contemplarea miracolului, dar aceasta îi prezice că în anul următor îi va fi cu neputință să iasă în deșert și îl cheamă în Joia Mare într-un anumit loc de pe malul Iordanului, unde îi cere să-i aducă împărtășania.
Peste un an, bolnav, Zosima nu poate ieși în deșert și vine doar la locul de întîlnire în Joia Mare, ca să constate că Iordanul nu poate fi traversat și nu e nici o barcă. Apariția Mariei în momentul acela pe malul celălalt naște în el o stare de neliniște. Zosima preotul, cu potirul în mînă, despărțit de pragul-catapeteasmă pe care îl reprezintă Iordanul, nu poate ieși din altar pentru a veni în întîmpinarea penitentei. Atunci, Maria face cruce peste apele Iordanului și-l traversează mergînd pe apă. Cuprins de cutremurare, Zosima dă să se prosterneze văzînd minunea, dar Maria, anticipînd gestul, îi strigă din mijlocul apei să nu nesocotească cinstea preoției, pe care o închipuie îmbrăcat în haine preoțești, închinîndu-se la o făptură păcătoasă. Zosima, care slujise o viață ca preot, trebuie să descopere inconsistența sa spirituală în raport cu simbolul propriei preoții. Răsturnarea este dublă. Pe de o parte, o femeie, analfabetă și sălbăticită de un desfrîu smintit, atinge un nivel de cunoaștere spirituală incomparabil mai înalt decît al său. Pare că ierarhia harului preoțesc este depășită de libertatea Duhului Sfînt de-și alege vasele excepționale. Însă, pe de altă parte, tocmai această confruntare cu inițierea extra-ierarhică este cea care pune lucrurile la loc și dezvăluie faptul că ignorarea raționalistă a puterii harului ierarhic este sursa impasului duhovnicesc.
Punctul culminant al întregii construcții narative este construit pe un prag. Este poarta de intrare în bazilica Sf. Mormînt. Purtată de curiozitate, văzînd că toată lumea se îndreaptă într-acolo, tînăra egipteancă vrea și ea să intre în biserică și nu poate. Toată lumea, puhoaie de oameni, intră în imensa bazilică cu cinci nave, numai ea nu poate intra. O putere nevăzută o respinge. După nenumărate încercări, epuizată fizic de forțele opuse ale mulțimilor ce presează spre intrare și de ciudata forță care o respinge, Maria se refugiază într-un colț din vastele portice și, ridicîndu-și ochii, zărește o icoană a Maicii Domnului, căreia îi promite convertirea, schimbarea sensului vieții, dacă îi îngăduie să intre în biserică, unde tocmai era scos spre închinare Cinstitul Lemn al dătătoarei de viață Cruci. O nouă încercare de a intra în biserică este încununată de succes. Vindecarea sufletească este urmată de un nou dialog cu Maica Domnului, care îi indică drumul spre biserica Sfîntului Ioan Botezătorul de lîngă Iordan, iar de acolo dincolo de Iordan. Toate pragurile s-au activat, ceea ce se cere actorilor este să ia act de activarea pragurilor. Cele două personaje, Zosima și Maria, se oglindesc unul în altul. Maria ia act de închiderea supranaturală a bisericii, așa cum Zosima ia act de închiderea raționalist-ritualică a sufletului său. Maria devine conștientă de tirania trupului său asupra sufletului. Zosima descoperă materialismul spiritualității sale. Amîndoi inițiază ieșirea din impasul duhovnicesc și se lasă apoi conduși din prag în prag pînă la inițierea supremă. Prima traversare a Iordanului de către Maria a avut nevoie de luntre, așa cum prima ieșire în deșert a lui Zosima are nevoie de forma ritualică a ieșirii prepascale în deșert din rînduiala micului schit.
Trecerea ultimului prag, de fapt însușirea ultimului prag, apele abundente ale Iordanului primăvară, prin dubla traversare realizată cu naturalețe de cuvioasa, coincide cu împărtășania. Miracolul și ritualul sînt reunite ca sens în explozia de uimire a monahului Zosima: „Cu adevărat, Dumnezeu este nemincinos, Cel care a făgăduit că va face asemenea Lui pe aceia care se curăţesc pe ei după puterea lor.“ La Meteore, în bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare și Petru Rareș și în multe alte locuri, intrarea în naos este străjuită de reprezentarea împărtășirii Cuvioasei Maria Egipteanca de către avva Zosima. Cei vechi chiar știau să citească!
Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.
Foto: Sf. Maria Egipteanca și Zosima