Politica violenţei: un rău cu care nu trebuie să te obişnuieşti
„Dacă-i alegeţi pe ăştia trei [Marine Le Pen, Emmanuel Macron, François Fillon], o să scuipaţi sînge“, a tunat, în preajma alegerilor, Jean-Luc Mélenchon către tinerii „Franţei nesupuse“. „Voi chema rezerviştii să apere frontierele Franţei de imigranţi“, a lansat, de partea ei, Marine Le Pen înaintea primului tur. „Scufundarea sub migraţie la care sîntem supuşi nu e o fantasmă, e o realitate“, a declarat ea.
Limbajul violenţei şi al urii, un limbaj de bătăuşi şi de insurecţie ieftină, a invadat spaţiul electoral şi spaţiul public francez. Un limbaj brut care mizează pe trezirea unor spaime viscerale, care vrea să paralizeze reflexivitatea, care isterizează dificultăţile prezentului socio-politic, zugrăvindu-le drept catastrofe apocaliptice. Dinspre dreapta şi dinspre stînga, republicana Franţă e ademenită către extremism. Şi nu rezistă tocmai bine de vreme ce, la primul tur, J.-L. Mélenchon a primit 19,58% din voturi, iar Marine Le Pen a obţinut 21,3%.
Scriu acest text înainte de turul doi al alegerilor. Sper, ca mai toţi adepţii democraţiei liberale şi ai europenităţii, ca Emmanuel Macron să aibă nu numai victoria, ci şi un bun avans faţă de Marine Le Pen. Macron nu e un erou înalt al democraţiei liberale şi al europenităţii. E doar candidatul proeuropean rămas în cursă, care, în Franţa anului 2017, se opune extremismului şi nu mizează pe apropierea de Putin. Unele puncte ale programului său, prea economic liberale sau prea politic corecte, pot stîrni rezerve în diferite zone ale electoratului. Dar cei care văd cu teribilă îngrijorare cum în Franţa se degustă tot mai mult demagogiile violenţei declară că, în ciuda acestor reticenţe, îl preferă. Va avea el un bun avans faţă de contracandidata sa, de un brutal naţionalism?
Analiştii, media, publicul caută opinii ale unor personalităţi politice, civice, intelectuale. Sau spirituale. În fond, criza europeană pe care o traversăm e mai mult decît o poticneală socio-economică. E o criză a valorilor europene. Democraţie liberală vs autoritarism violent? Europenism chibzuit vs naţionalism agresiv? Ospitalitate controlată pentru migranţi vs izolaţionism? Credinţa – care apără demnitatea şi libertatea persoanei, alături de fraternitate – are şi ea a şi spune cuvîntul faţă de cutremurul valorilor occidentale.
Intervievat înainte de turul doi al alegerilor din Franţa, Papa Francisc a dat însă un răspuns vag, contradictoriu. Se întorcea din vizita în Egipt, unde menţionase la Universitatea Al-Azhar „riscurile populismelor demagogice“. Avînd grijă să sublinieze că nu cunoaşte datele politicii franceze, el a calificat-o totuşi pe Marine Le Pen drept reprezentînd o dreaptă „dură“, iar despre Emmanuel Macron a spus că „nu ştie cine e, nu ştie de unde vine“. Papa Francisc, care cheamă Occidentul să-i primească pe migranţi, să nu ştie oare nimic despre „chemarea rezerviştilor la hotarele Franţei“? Şi nu e straniu – dacă nu periculos – să amestece extremismul de dreapta cu o dreaptă care, „dură“ fiind, acceptă mecanismul democratic? Nu ştie oare că, în ochii opiniei publice, autoritatea lui spirituală covîrşeşte nepriceperea lui politică? Şi că aşa stînd lucrurile, riscă să dea legitimitate populismului împotriva căruia tocmai avertiza? Probabil că poziţia lui Macron – liberalism economic fără accent pe fragili şi marginali, progresism în problemele de gen – contrariază teme dominante din discursul Papei. Dar la votul din 7 mai nu se mai înfruntă programe, teme. Dincolo de candidaţi, se joacă opoziţia democraţie liberală şi europenitate vs extremism.
Episcopatul francez, curajos, realist, reflexiv în genere în problemele de societate, s-a mărginit şi el să indice „elemente de discernămînt pentru conştiinţa fiecărui alegător“. A reafirmat principiile care să conducă proiectul de societate francez şi european, deja expuse în diferite documente: participare activă la democraţie, căutarea binelui comun, grijă pentru cei vulnerabili, atenţie faţă de demnitatea fiinţei umane nereduse la „un element al procesului economic sau tehnologic“, considerarea religiilor ca actori sociali deplini, respectul pentru familie şi filiaţie naturală, ecologie, ospitalitate pentru migranţi. „Statul“, se afirma în document, „trebuie să gestioneze în mod pozitiv tensiunea între un liberalism necontrolat şi salvgardarea mecanismelor de protecţie socială.“ Desigur, ar fi foarte bine, toţi ne-am dori asta… Dar formularea unei ideale poziţii de centru nu „ajută discernămîntul“ electoral în periculoasa situaţie din teren. Un singur punct în declaraţia Episcopatului trimitea mai limpede la imediat: avertismentul împotriva riscului ca democraţia actuală să se transforme într-o societate a violenţei.
Anumiţi episcopi au avut însă poziţii mai tranşante. În declaraţiile lor personale, publicate pe reţelele de socializare, principiile religiei ajungeau să devină expresive în mod concret. Monseniorul Marc Stenger, episcop de Troyes: „În 7 mai, care buletin de vot? Nu cel al fricii, al urii, al respingerii, al minciunii, al excluziunii, al închiderii, care sînt opusul Evangheliei“. Monseniorul Pascal Wintzer, arhiepiscop de Poitiers: „Ce e populismul? E pretenţia de a rezolva prin soluţii simple probleme complexe. E simplificarea realităţii pentru ca ea să corespundă soluţiilor propuse… Nu voi vota Marine Le Pen“ (La Croix, 26 aprilie 2017). Monseniorul Pierre d’Ornellas, arhiepiscop de Rennes, Dol şi Saint-Malo, într-un comunicat de presă: „Ura sau violenţa, de oriunde ar veni, verbală şi fizică, nu e tolerabilă; dezbinînd, ea face întotdeauna rău. Noi, catolicii, vrem să lucrăm împreună cu alţii pentru binele comun.“
În 2002, cînd Jean-Marie Le Pen a intrat, alături de Jacques Chirac, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, opinia publică franceză s-a cutremurat. Dar s-a şi mobilizat împotriva extremismului politic. La al doilea tur, într-un foarte popular cartier din Seine-Saint-Denis, cu vederi de stînga, candidatul dreptei a primit mai mult de 87% din voturi (Faustine Vincent, în Le Monde, 27 aprilie 2017).
Acum, publicul francez s-a obişnuit cu scorurile ridicate ale Frontului Naţional. Dificultăţile Uniunii Europene, neîncrederea în clasa politică, descumpănirea au produs o anestezie periculoasă. Ea îi face pe mulţi francezi şi europeni prea puţin sensibili la atacurile împotriva democraţiei liberale, la scandalul extremismelor. Indecenţa limbajului şi a demagogiei populiste nu-i va trezi oare la realitate? Vocile cîtorva responsabili religioşi au rostit limpede, alături de atîtea altele, pericolul… Ele susţin că simplismul iresponsabil al urii, că politica violenţei sînt un rău cu care nu trebuie să te obişnuieşti.
Alegerea Franţei decide, în bună parte, ceea ce se va alege de întregul proiect european. Acum, cînd în America a învins Trump, se pare totuşi că Franţa şi Europa rezistă mai bine populismului, că aleg în continuare democraţia liberală. Să sperăm, aşadar…
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.
Foto: Carmen Popescu