Pietre de scandal...

22 martie 2006   DIN POLUL PLUS

Actualitatea religioasă e oarecum artificial dominată de "chestiunea" Gojdu. Daţi-mi voie să vă reamintesc datele: Emanuel Gojdu, un aromân îmbogăţit şi înnobilat în secolul al XIX-lea, a fost o eminentă figură politică a statului dualist austro-ungar, dar şi un mecena patriot care, prin testament, a creat o Fundaţie destinată finanţării unor burse la îndemîna tinerilor transilvăneni de confesiune ortodoxă. Fundaţia omonimă urma să aibă un "board" format din ierarhii ardeleni plus trei mireni chemaţi să-i selecţioneze pe cei mai buni candidaţi. De burse Gojdu au profitat mulţi viitori stîlpi ai românismului, printre care Goga şi Stăniloae. După anii '40, istoria agitată a relaţiilor noastre cu fîrtaţii de peste Tisa a împiedicat executarea dispoziţiilor testamentare, aşa încît Curţile Gojdu, aflate la Budapesta, au rămas pînă la urmă în proprietatea statului maghiar. Ele s-au ruinat sub comunismul-gulaş şi au fost revendicate abia după 1989, cînd BOR şi Guvernul de la Bucureşti au sondat posibilităţile juridice de a recupera amintitul patrimoniu. Căile de rezolvare a doleanţei păreau să fie numai două: un acord interguvernamental sau o acţiune în justiţie, cu o casă de avocaţi internaţionali şi eventualul arbitraj al Tribunalului de la Haga. Întrucît Fundaţia Gojdu, reînfiinţată la Sibiu, prin 1996, nu a găsit fonduri pentru onorariile unor avocaţi internaţionali, Bucureştiul s-a orientat spre soluţia politică. Au avut loc succesive întîlniri de experţi. Guvernul român a pledat pentru o formulă "europeană", constînd din restaurarea şi folosirea în comun a complexului, care urma să includă spaţii culturale şi comerciale, precum şi sediul unui Institut româno-maghiar sortit să adăpostească, după modelul franco-german, marea misă a reconcilierii întru UE dintre cei doi "duşmani ereditari". S-a convenit astfel un proiect de acord, iniţiat prin 2002-2003 şi semnat sub noua guvernare din 2005. Iată însă că, atunci cînd Acordul ajunge în Parlament, spre a fi ratificat,izbucneşte, din partea ierarhilor ardeleni, o virulentă opoziţie cu desuet parfum naţionalist-ecleziastic: după acest cor antic, faptul că Guvernul a optat pentru rezolvarea politică (la care Sf. Sinod n-a ştiut să găsească vreo alternativă, deşi a avut la dispoziţie 15 ani), echivalează cu trădarea interesului naţional. Proteste publice, petiţii depuse la Cotroceni, Victoria şi cele două Camere, interviuri în presă, vacarm omiletic! Deputaţii noştri, speriaţi de furtună, resping textul Acordului. Toată lumea face, timorată, un pas înapoi... Acum, e cazul ca intelectualitatea laică, abonată la Dilema veche, să ştie clar ce ne aşteaptă. Unu: ne facem de ruşine în faţa partenerului european care e Ungaria. Bucureştiul o să apară într-o lumină neserioasă, care îi va dezamăgi pe moderaţi şi îi va inflama pe extremişti. Doi: Fundaţia sibiană Gojdu va trebui să găsească sute de mii de euro pentru a deschide procesul internaţional şi să aibă, vreo 5-10 ani, răbdarea necesară pentru ca acesta să ajungă la un verdict (potenţial nefavorabil). Trei: absenţa unei soluţii va întuneca perspectiva Curţilor Gojdu de a servi realmente, graţie unui calendar de evenimente culturale majore, la substanţa împăcării dintre România (viitor stat membru al UE) şi Ungaria, vecinul care ne-a ajutat cel mai mult pe calea integrării europene. Patru: relaţia dintre BOR şi Guvernul actual va primi o lovitură care o va îmbolnăvi, spre detrimentul ambelor părţi, de suspiciune şi resentiment. În acest fel, Curţile Gojdu vor găzdui o nouă vrajbă româno-română şi româno-maghiară. Valoarea lor imobiliară (supraestimată legendar), nu va mai servi drept bază psihanalitică pentru dorinţa noastră de a ne manifesta în plină Budapestă... Eu v-am descris situaţia în linii generale. Cred că e potrivit să avem reacţii din partea societăţii civile, pentru a limita daunele acestei afaceri şi pentru a drena lichidele politicianiste care-i străbat, din păcate, corpul simbolic. Nu rămîneţi pasivi!

Mai multe