Peter Brown și Antichitatea Tîrzie
„Mi-ar fi plăcut să fiu unul dintre cei Șapte Adormiți din Efes”: așa începe cea mai recentă traducere în românește din opera istoricului Peter Brown*. Trebuie să recunoaștem că și pentru cineva care nu este în mod special interesat de perioada sau de temele tratate, o carte care se deschide astfel are toate șansele să atragă. Peter Brown știe nu doar să-și capteze cititorul, ci și să-l captiveze pe parcurs, punînd în lumină detaliul ca pe un microcosmos revelator. Este un excelent povestitor, în stilul vechii erudiții, care stăpînea arta de a topi și de a structura imensa cantitate de documente într-o narațiune zveltă, elegantă și, doar cît era necesar, provocatoare. Geneza Antichității Tîrzii, avînd privilegiul de a fi tradusă de un excelent filolog ca Ștefan Colceriu, poartă amprenta acestei erudiții bine temperate. Cartea se adaugă celorlalte titluri apărute cu mai multă vreme în urmă: Cultul sfinților. Apariția și rolul său în creștinismul latin (Amarcord, 1995), Trupul și societatea (RAO, 1999), Întemeierea creștinismului occidental: triumf și diversitate, 200-1000 d.Hr. (Polirom, 2002). Readucerea în atenție a lui Peter Brown este în mod cert un act editorial foarte util pentru cei care doresc să-și formeze sau să-și rafineze cunoașterea unei epoci istorice de o excepțională fecunditate. Ar fi cu totul binevenite o reluare a Cultului sfinților – temă perenă și expusă la varii confuzii ignare – și o traducere a primei sale mari lucrări, Augustine of Hippo: A Biography (1967; ediție adăugită, 2000).
Dincolo de faptul că reprezintă de multă vreme o referință inconturnabilă pentru studiul Antichității Tîrzii (150-750 d.Hr.) – la a cărei definire a contribuit esențial –, Geneza e o carte care își propunea, la momentul apariției sale, în 1978, să răstoarne prejudecăți bine sedimentate despre „decăderea” ultimei perioade romane, care se suprapune cu apariția și răspîndirea creștinismului. Considerată a fi un „timp al anxietății”, o epocă a incertitudinii și a disoluției, Antichitatea Tîrzie apare în paginile lui Peter Brown în toată vigoarea și paradoxala ei coerență. E cu siguranță lumea unor schimbări radicale, dar și a continuităților pe care un ochi prea polemic sau prea apologetic le trece prea ușor cu vederea. Fără a face istorie a teologiei și chiar ferindu-se de ea, după cum i se „reproșase” colegial în cazul monografiei despre Augustin, Peter Brown practică un dozaj savant de empatie și detașare, uneori ironică. Principala sa miză este înțelegerea fenomenelor istorice, dar nu în cauzalitatea lor evenimențială, ci în dinamica lor interioară. Cititorul se va întîlni în paginile acestei cărți și cu partea de psihoistorie din cercetările autorului, dar și cu cea de istorie culturală și socială. Studiile asupra rolului „omului sfînt” în Antichitatea Tîrzie – care l-au impus în lumea academică – se regăsesc aici, mai ales în capitolul despre Antonie și Pahomie, cele două mari figuri fondatoare ale monahismului egiptean, capitol care se cere a fi completat cu perspectiva din Cultul sfinților (1981).
Dar de ce să citim o carte despre Antichitatea Tîrzie? Pentru că atunci s-a petrecut marea schimbare care a marcat nu doar civilizația europeană, ci a avut un impact global: apariția creștinismului și adoptarea sa treptată în cadrul Imperiului Roman. Trecerea de la marginalitate la centralitate, de la prigoană la protecție, pătrunderea în toate structurile sociale, de la săraci la elitele militare și senatoriale, afirmarea unei identități religioase noi și în același timp cu vocație universală, de unde și tensiunea dintre radicalism și asimilare, crearea unei noi aristocrații spirituale, toate aceste fenomene definitorii pentru creștinism în dezvoltarea sa istorică au avut loc în acele ultime secole ale Antichității și prime secole ale unui nou ev. Cei șapte tineri din Efes care, potrivit tradiției, prezente și astăzi în Biserica Ortodoxă (4 august și 22 octombrie) și în cea Catolică, au adormit miraculos într-o peșteră, în timpul persecuțiilor lui Deciu, și s-au trezit apoi în vremea împăratului creștin Teodosie al II-lea ilustrează ca o parabolă mutațiile dintre secolele al III-lea și al V-lea. Dincolo de certitudinea propriei experiențe, uimirea primei lor priviri asupra lumii noi, care purta semnele credinței altădată prigonite, ar putea fi și a noastră.
* Peter Brown, Geneza Antichității Tîrzii, traducere de Ștefan Colceriu, Humanitas, 2022.
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).