Persistenţă

20 august 2009   DIN POLUL PLUS

Mîndria de a persista e specifică românilor. Persistăm în propriul spaţiu, slab statalizat. În mitologia pe care i-am asociat-o. În erorile trecutului, pe care le idealizăm şi le repetăm impenitent, seduşi de puterile magice ale "continuităţii". Scopurile istorice nu există pentru noi. În genetica noastră funcţionează doar programul de supravieţuire. Interesant e că supravieţuirea " ca unică miză a interacţiunii colective " poate contrazice vieţuirea însăşi. Vrem să rămînem aici, oricum. Ne preocupă continuitatea, dar nu şi calitatea sau direcţia ei. Am moştenit doar tenacitatea de a orbecăi instinctual prin geografie: dar divin, noroc chior, accident inexplicabil. Poate că în trecutul nostru distant n-am avut de ales altă soluţie menită să atenueze faimoasa "teroare a istoriei". Nu şi acum, în secolul XXI, la peste 150 de ani de construcţie "naţională" şi pretinsă modernizare. Generaţia lui Eliade, care a consacrat această nefericită expresie, poartă vina de a fi propus, astfel, cea mai perfidă schemă de autosabotare. Nu există vreo scuză mai laşă pentru neîmplinirile unui popor decît această stupidă "teroare a istoriei". Ea răsfaţă toate viciile, ambalează indulgent toate eşecurile, caută, iresponsabil, să justifice retroactiv toate nemerniciile. Cantitatea de teroare istorică este matematic egală pentru toate grupurile umane constituite sau nu în stat. Nu se află pe faţa pămîntului vreo etnie scutită de invazii, ocupaţii durabile, anexări, dezmembrări teritoriale, umilinţe, înfrîngeri militare, spolieri economice, molime, catastrofe naturale, revoluţii sau conflicte civile. Trebuie să fii oligofren, adică mai mult decît ignorant, pentru a crede, sincer, că numai "ai tăi" au suferit, şi să mai faci din acest privilegiu negativ o formă de elecţiune cu aere mesianice. Numai cineva aflat pe altă lume, făcută din închipuiri, poate asimila o asemenea farsă explicativă. Multe seminţii caută ţapi ispăşitori printre vecini, mai ales dacă merg la război. Nici una nu progresează însă dacă se mulţumeşte, ca noi, să "persiste". Ruşii şi-au camuflat complexul de inferioritate într-unul de superioritate. Noi ne deghizăm sentimentul inferiorităţii într-un complex de persecuţie. N-am nevoie de rapoarte academice pentru a constata cît de jalnic răspîndită este această mentalitate de milog şmecher, care deturnează atenţia celorlalţi, dinspre neghiobia personală spre trista lui soartă de victimă calificată. Prin meseria mea, întîlnesc zilnic mulţi români. Mai toţi poartă acelaşi mesaj injectat în creier prin şcoală, familie, prin propagandă, presă şi prin obişnuinţă. Sîntem nedreptăţiţi, discriminaţi, defavorizaţi, uitaţi, trecuţi cu vederea, ameninţaţi, dispreţuiţi, expulzaţi, închişi sau persecutaţi pentru că sîntem români. Nu pentru că sîntem nesimţiţi, neciopliţi, obraznici, mincinoşi, hoţi, leneşi, prost pregătiţi şi grei de cap. Doamne fereşte de aşa ceva! Nu, orice belea ni se trage din identificarea noastră şovină cu o specie aprioric detestată, nedrept cazată în Orientul de care nu vrem s-auzim, hăituită cu şarje xenofobe, marginalizată rasist " şi unde? În inima acestui "Occident" care se declară "civilizat"! De ce vă mai miraţi că " după cum judicios observa chiar şeful statului " brandul României este ţiganul violator Mailat sau infractorul Crulic, prefăcut în erou al pătimirii noastre pe linia Slavici-Coşbuc-Goga? Atitudinea noastră de cerşetori în tinda lui Dumnezeu " numai El, drăguţul, ne înţelege şi ne ajută! " e deja cunoscută, odioasă şi jenantă la intersecţiile oricărei capitale din UE. Un preot român din Italia, intervievat de cotidianul Avvenire pe tema contra-exodului românesc din peninsulă (şomerii se întorc acasă), comitea un lapus linguae plin de semnificaţie. "Nu uitaţi " le spunea el reporterilor " că sîntem o insulă creştină într-o mare slavă"... Se vede treaba că am rămas singurii care persistă în creştinism, salvarea umanităţii, restul lui Israel...

Mai multe