Ortodoxia "virtuală"

ambiguitatea şi limitele unui fenomen "Este filmul un obiect indezirabil pentru istoric?" Cu această întrebare debuta acum mai bine de treizeci de ani studiul lui Marc Ferro referitor la relaţia dintre film şi societate, filmul ca obiect de cercetare istorică (Marc Ferro, "Le film - une contre-analyse de la société", în Faire de l'histoire, nouveaux objets, Gallimard, 1974). Între timp, întrebarea istoricului francez a primit nenumărate răspunsuri, s-au scris cărţi, filmul ca sursă şi obiect istoric nu mai miră pe nimeni. "Site-urile Internet cu tematică ortodoxă (SITO) constituie un obiect indezirabil pentru studiul faptului religios-contemporan din România?" - o parafrază a vechii întrebări, căreia vom încerca să-i schiţăm o tentativă de răspuns în rîndurile următoare. Medium is the message (mijlocul reprezintă mesajul), exclama victorios în optimismul general al anilor '60 canadianul Marshall McLuhan, autorul celebrei Galaxii Gutenberg. În ce măsură oare mediul virtual îşi pune amprenta asupra ortodoxiei? Obstacole şi dificultăţi Prima dificultate întîmpinată în cursul studiului SITO: abundenţa şi diversitatea acestora. Aşa cum arată istoricul italian Ronaldo Minuti, pionier în studierea relaţiilor dintre ştiinţele sociale şi Internet, creşterea cantitativă a numărului de adrese disponibile, departe de a fi un avantaj, ridică probleme serioase atunci cînd este vorba de a găsi un răspuns precis (Ronaldo Minuti, Internet et le métier d'historien, PUF, 2002). Am reuşit să identific 58 de astfel de pagini, dar, fără îndoială, numărul lor este cu mult mai mare. Există o mare varietate de SITO: de la foarte oficialul site al Patriarhiei Române la site-uri bricolate de către preoţi de parohie pasionaţi de informatică, trecînd prin pagini care abordează practica isihastă, dar şi binefacerile auto-terapiei zilnice cu zeamă de ridiche rasă. O categorie aparte o constituie "forumurile" de discuţii cu tematică religios-ortodoxă, dintre care unele cum ar fi de exemplu forumul "Sihastru" - se disting prin violenţa mesajului anti-ecumenic şi respingerea modernităţii, beneficiind, paradoxal, tocmai de mijloacele de expresie puse la dispoziţie de către aceasta. O altă dificultate majoră rezidă în caracterul eterogen al SITO. Mai toate conţin o culegere de texte "spirituale", muzică religioasă, informaţii despre mănăstiri, dialoguri înregistrate cu tele-duhovnici mediatici (o reminiscenţă a curentul ASCOR al anilor '90), colecţii virtuale de icoane etc. Unele dintre ele au în spate edituri sau publicaţii specializate în domeniul spiritual, fiind integrate în acest ultim caz în nebuloasa new-age, care îşi găseşte un mijloc de exprimare teribil de eficient pe Internet, mediu care răspunde prin excelenţă aderării prin neimplicare, preceptul fundamental care stă la baza acesteia. În fine, fără a relansa dezbaterea asupra noţiunii de "prezenţă virtuală", precizez doar că orice SITO este un "obiect" fragil, ce poate dispărea din spaţiul ecranului de la o zi la alta, fără a lăsa urme, din varii motive. Nu dispare însă doar o simplă adresă www, ci o formă unică de expresie religioasă. Problema autorităţii SITO, precum şi alte forme "derivate" de prezenţă virtuală ale faptului religios contemporan, ar trebui să suscite un minimum de reflecţie din partea capetelor care gîndesc (post)modernitatea din BOR. Publicistica religioasă a anilor '30 din secolul trecut abundă în articole şi luări de poziţie cu privire la relaţia dintre religie şi provocarea tehnologică reprezentată în acea vreme de radio şi capacitatea sa nebănuită de a transmite la distanţă mesajul religios. Mulţi se întrebau atunci cum "lucrează" Sfînta Tradiţie în cazul slujbelor de duminică transmise la radio... Astăzi, nu ne putem împiedica să lansăm aceeaşi interogaţie, dar multiplicată la infinit din cauza puterii tehnologice a Reţelei. Internetul constituie un "amplificator de posibilităţi" formidabil pentru toate grupurile minoritare religioase, care oricum erau dificil de "controlat" canonic şi înainte. Toată marea literatură teologică ortodoxă arată un singur lucru: autorul teolog, indiferent de nivelul şi ştiinţa sa de carte, se plasează sub autoritatea supremă a Părinţilor, a Tradiţiei, cea atît de greu de explicat în cuvinte, dar atît de uşor de remarcat. Internetul însă, ca orice produs al postmodernităţii, pe de o parte fragilizează rolul autorului şi îngăduie fragmentarea mesajului, iar pe de altă parte permite o libertate extraordinară sub masca anonimatului. "Călugăr67DAC" poate fi un pseudonim noaptea, în faţa ecranului, dar şi un respectabil funcţionar patriarhal în timpul zilei. Problema autorităţii se complică şi mai mult dacă luăm în calcul şi faptul că multe din persoanele care scriu virulent pe unele forumuri de discuţii "ortodoxe" fac parte din cler, iar unii călugări tineri au primit ca "ascultare" sarcina de a construi şi întreţine un SITO. Orice muncă intelectuală ar trebui să procure călugărului o stare de linişte şi calm necesară îmbogăţirii spirituale - iar a avea acces nelimitat la jungla Net-ului semnifică în marea majoritate a cazurilor o invitaţie în chilie a tentaţiilor de tot soiul. Acest aspect pînă acum nebănuit al vieţii monahale ridică astfel întrebări cu privire la problema transmiterii autorităţii şi în acest mediu, adevărat rezervor al memoriei ortodoxe, pus la grea încercare de aceste noi practici virtuale, ducînd la dezvoltarea unor noi forme de individualism, înscris în curentul mai larg al condiţiei postmoderne. Aşa cum o arată Anthony Giddens, tocmai dezvoltarea nemăsurată a individualismului a făcut ca individul din societăţile contemporane să nu mai accepte identitatea care îi era atribuită la naştere, inclusiv în formele cele mai simple: rasă, religie, aspect fizic etc. Căutarea disperată a unei formule pentru a fi "el însuşi" îl împinge să construiască în mod continuu, să-şi găsească o identitate pierdută de fapt pentru totdeauna (Anthony Giddens, Les conséquences de la modernité, L'Harmattan, 1994). În cadrul binomului religie-spaţiu virtual, lipsa autorităţii duce la construirea unor identităţi care vor să pară tradiţionale, avînd însă ca rezultat doar palide substitute supuse manipulărilor de tot soiul. Adaptare sau secularizare? Pentru Max Weber, tradiţia este o modalitate de a "simţi, de a se comporta şi de a reacţiona în faţa unei noi situaţii". Marcel Mauss ne spune că "tradiţia este ceea ce se transmite", orice proces de transmitere implicînd însă o adaptare a mesajului. Sociologul francez Maurice Halbwachs pune şi el accentul pe adaptabilitatea memoriei creştine, adesea asociată tradiţiei, exigenţelor lumii contemporane. Reprezintă SITO o formă de răspuns a ortodoxiei la modernitatea în care trăim sau este vorba de o formă de secularizare extrem de sofisticată? Nu am pretenţia de a furniza un răspuns complet, ci doar cîteva observaţii rezultate dintr-o analiza rapidă. Este extrem de dificil de trasat profilul vizitatorului-tip al SITO, dar mai important este efortul de a recunoaşte drept valabil modul special în care el trăieşte religia în universul virtual şi încearcă să-i dea un sens. Teologii, nu numai cei ortodocşi, ar trebui să se aplece mai mult asupra ideii că transmiterea credinţei, transplantarea ei de la o regiune la alta, de la un mediu la altul, aduce mereu în discuţie problema continuităţii cunoaşterii. "Am fost surprinşi să constatăm raportul direct ce există între instabilitatea procesului tradiţiei şi rezultatele ambigue (s.n.) care se observă după transplantarea creştinismului într-un alt mediu", conchide raportul final din 1963 al comisiei "Tradiţie şi tradiţii" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Patru decenii mai tîrziu, această afirmaţie pare mai adevărată ca oricînd. Nu putem oare vorbi de rezultate ambigue şi în cazul expresiei religioase ortodoxe pe Internet, un mediu virtual, ce-i drept, dar un nou mediu de expresie al acesteia? Cum am putea explica altfel tentaţia coabitării virtuale cu new-age-ul ortodox, expresie religioasă fără profunzime, dar şi link-urile existente pe siturile legionare ce conduc direct la pagini ortodoxe, ca şi cum relaţia sinuoasă dintre Biserică şi Garda de Fier din perioada interbelică s-ar fi prelungit în mediul virtual? Şi încă: anii ce vor veni vor aduce cu ei o amplificare a migraţiei româneşti. Migraţia şi globalizarea aduc cu sine noi forme de căutare şi de expresie a identităţii, care au tendinţa de a se cristaliza în jurul referinţelor tradiţionale prin punerea în scenă a alterităţii în spaţiul global (a se vedea Jonathan Friedman, Cultural Identity and Global Process, Editura Sage, 1994). Cel mai scurt drum spre casă trece de multe ori prin click-ul pe un site de genul celor prezentate mai sus. Marea majoritate a SITO îndeplinesc şi o funcţiune memorială, graţie marelui număr de imagini, literatură ortodoxă, înregistrări video etc., putînd răspunde astfel unei nevoi spirituale de moment ale unei persoane migrante. Poate oare fi vorba de trăire religioasă în acest caz? Sau este vorba de o simplă satisfacere a unei curiozităţi de moment, de întreţinerea unei legături simple, neimplicante, cu matricea spirituală originară? Proliferarea în viitor a unor astfel de site-uri, indiferent de "categoria" lor, nu va duce oare la un amalgam de stiluri şi expresii, care dincolo de informare şi prezentare a unei anumite viziuni a ortodoxiei, riscă să altereze grav mesajul iniţial al acestei confesiuni? În loc de concluzie SITO reprezintă fără îndoială o formă de expresie a faptului religios contemporan; în schimb, ele par complet scăpate de sub controlul canonic al BOR, chiar dacă fiecare îşi afişează apartenenţa la Ortodoxie. Aceasta se întîmplă din cauza ambiguităţii raportului întreţinut cu Tradiţia, care în acest caz nu mai este un mod de relaţionare eficace cu corpul cel viu al Bisericii, ci mai degrabă un mod de revendicare a unei identităţi ortodoxe - de unde şi impresia persistentă că unele SITO, dar şi forumuri de discuţie, sînt veritabile centre conservatoare şi retrograde (fără a mai vorbi de derapajele politice şi atitudinile violent anti-ecumenice), în răspăr cu mesajul "oficial" al centrului de la Bucureşti. Din cauza dezvoltării sentimentului de apartenenţă fără angajament, ele constituie o sursă importantă în generarea unui sentiment special de "new-age ortodox", unul dintre principalele pericole la adresa ortodoxiei din zilele noastre. În acest ultim caz, oricît de generoase ar fi intenţiile celor care le-au conceput, SITO nu sînt altceva decît un pas în plus în direcţia secularizării crescînde, a superficializării mesajului creştin, ce se manifestă şi în ortodoxie, cu întîrzierea istorică de rigoare datorată pălăriei de plumb protectoare a comunismului. Nota autorului: La baza scrierii acestui articol, parte dintr-o cercetare mai amplă, derulată în cadru academic, au stat următoarele site-uri şi forumuri de discuţie, selectate din marele număr de SITO disponibile: www.chiazna.com, www.miscarea.com, www.ortodoxie-catolicism.com, www.ortodoxie.as.ro, www.sfaturiortodoxe.ro, www.patriarhia.ro, şi forumurile: Iulian Nistea (închis în august 2005) şi Forumul "Sihastru", http//arhiva-ortodoxa.com.