Ortodoxia şi comunismul

Printr-o decizie inspirată a Sfîntului Sinod, la propunerea Patriarhului Daniel, anul acesta este dedicat și celor care au depus mărturia lor de credință în temnițele comuniste.

Gestul este curajos. Înainte de toate, este pentru prima dată de la căderea comunismului politic de la noi, în decembrie 1989, cînd o organizație non-guvernamentală de importanța și dimensiunile Bisericii Ortodoxe majoritare își pune tematica totalitarismului în mod voluntar pe agendă. Pasul este mai mult decît sugestiv măcar și prin precedentul pe care îl creează. Practic, se începe trecerea, amînată pînă acum de mai multe ori, de la cultivarea memoriei recente în termeni privați, gen inițiativele admirabile de la Sighet sau Pitești, la abordarea ei la nivel instituțional. Schimbarea de paradigmă este cu atît mai urgentă cu cît martorii nemijlociți ai epocii de teroare se împuținează pe zi ce trece și ignoranța tinerilor crește direct proporțional.

Apoi, abordarea acestui capitol dramatic de istorie presupune nu o simplă elogiere a celor care s-au remarcat prin tăria lor de caracter și mărturisirea credinței în Hristos. Ar fi un simplu exercițiu de imagine, ceea ce, la final, nu aduce nici un cîștig de substanță comunității civice și de credință deopotrivă. Așadar, ocolind o asemenea capcană, punerea pe agenda Patriarhiei a temei comunismului trebuie să declanșeze mecanisme mai complexe. Unul este la îndemînă și deseori invocat de istorici: arhivele bisericești. Or, acestea ar merita să fie puse în rînduială și studiate temeinic. În ele se păstrează o memorie administrativă și teologică în același timp din care se pot vedea nu doar compromisurile, dar mai ales formele multiple de rezistență.

Un alt mecanism lămuritor ar fi cel legat de filtrarea atentă și cu discernămînt a biografiilor celor care și-au cîștigat în ochii și conștiințele contemporanilor statutul de sfințenie. Aici trebuie să aibă loc o circumscriere exactă a faptului istoric, dincolo de vorbele, impresiile, paginile de vulgarizare, exagerările și metaforele care, la un loc, au creat o perdea densă prin care nu mai putem distinge realitatea. Cele aproape trei decenii care au trecut deja au încurajat, în absența unei opinii normative a Bisericii, o literatură consistentă și o practică evlavioasă cuprinzînd elemente dintre cele mai discutabile. De la traficul absolut inacceptabil cu osemintele „sfinților de la Aiud“ la noi tipologii iconografice, haosul emoțional și teologic are nevoie de rînduială, de taxis.

Abordările istorice și aghiografice au nevoie, într-adevăr, de o capacitate aparte prin care să se poată citi pedagogia lui Dumnezeu în viețile unor înaintași care au stat decenii întregi și au murit în pușcării, care s-au prăpădit în lagăre de muncă, pe drumurile deportărilor, în mijloc de Bărăgan sau în imensitatea tundrei rusești. În numeroase cazuri sîntem confruntați cu uimitoare și chiar neverosimile exemple de convertire. Sînt istorii de care trebuie să ne apropiem cu maximă atenție, deschiși la surprize, iar nu încrîncenați ideologic, refuzînd din start vieții acea dinamică interioară care o face fascinantă. Fără a justifica opțiunile inițiale ale unora sau altora, nu putem nici să nu recunoaștem amploarea transformărilor ulterioare.

Abia la capătul acestui efort de cunoaștere și de limpezire duhovnicească, de la caz la caz, se poate trece la ancorarea liturgică a prigoanei comuniste în calendarul bisericesc. Repet: insistarea asupra biografiilor exemplare nu trebuie să se transforme într-un alibi pe formula că avem și noi e­roii noștri, nu doar alții. Dimpotrivă. Scoaterea în evidență a celor care s-au opus, inclusiv cu prețul vieții, tăvălugului ateismului de partid și de stat ne ajută să învățăm, post factum, ce am avea de făcut de acum înainte în asemenea situații. Această lecție este esențială în postcomunism și reprezintă un mesaj vital către generațiile tinere: libertatea noastră a fost plătită foarte scump, inclusiv de către mulți oameni, majoritatea necunoscuți, care au crezut în Hristos. 

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.