Ortodoxia cosmopolită

Un tînăr chinez, care a copilărit în Brazilia, s-a convertit la creștinism și urmează acum studii doctorale în România, a surprins recent agora virtuală prin postări articulate, dovedind o serioasă cultură generală și un stimulator talent speculativ: se numește Kenan Wang. Am surîs observînd odată că un confrate autohton de credință ortodoxă i s-a adresat cu familiarul apelativ „frate Chenane”, de parcă dialogul pe Facebook s-ar fi desfășurat într-o lavră nemțeană… Povestea de viață a junelui chinez – care se ferește de geopolitică, asumă deschiderea ecumenică spre catolici și vădește o gîndire proaspătă, plină de optimism – îmi amintește (tocmai cînd era să uit) că privirea străinului oferă oglinda ideală, întrucît îți arată cu mai multă acuratețe ce ești (și nu mai știi), dar mai ales ce ai putea să fii (și nu înveți să vrei). Omul are priză în dezbaterea digitală întrucît încarnează punctual vocația intensiv universală a Ortodoxiei. 

Din motive ce țin de „viclenia istoriei”, tradiția creștinismului răsăritean e perpetuată mai cu seamă în Europa de Est, chiar dacă s-a răsfirat (cumva artizanal) într-o diaspora globală. Cu excepția Bizanțului, în procesul de creștinare a slavilor, și apoi a imperiului țarist, care a trimis misionari în Extremul Orient, Biserica Ortodoxă „modernă” a căzut în capcana filetismului centrifugal, uitînd că mesajul Evangheliei se adresează întregii omeniri și are vocația de a se adapta oricărui context cultural sau lingvistic. În vreme ce catolicii și protestanții au împînzit lumea – cucerind cu secole în urmă nenumărate teritorii și națiuni –, ortodocșii au 80% din „efective” pe solul bătrînului continent acum secularizat, mai cu seamă în partea lui apuseană. 

Urmarea pomenitului imobilism geografic se traduce printr-un anumit provincialism sectar, adică prin constituirea unui ghetou spiritual, asortat cu psihologia colectivă a cetății asediate. Dacă Rusia n-ar fi căzut în delirul ideologic asasin și sinucigaș al bolșevismului ateu, impactul misionar al Ortodoxiei ar fi fost mult mai vizibil, reușind să contribuie la vitalitatea globală a creștinismului. Cum Rusia post-comunistă a reluat teologia politică a celei de-a treia Rome, adică a redevenit ortodoxistă, trădînd astfel libertatea evanghelică, echilibrul moștenirii patristice și filonul mistic al predaniei filocalice, ea n-a reușit decît să accentueze naționalismul defensiv al suratelor sale și să compromită atractivitatea supranațională a creștinismului de matrice răsăriteană. 

Pînă a se instala în țara noastră (unde va fi pesemne hirotonit), dl Kenan Wang a cunoscut și alte Biserici Ortodoxe, așa că știe ce spune cînd afirmă că la noi a descoperit clerul cel mai instruit și bine educat. Ne plîngem de parțiala înstrăinare dintre ierarhie și laicat, acuzăm rutina academică din facultățile de Teologie, ridiculizăm numerele de conspiraționism ale unor călugări smintiți (care zăbovesc mai mult pe Internet decît la pravila lor), dar iată că expatriatul asiatic ne spune, din proprie experiență, că alții stau cu mult mai rău... Măcar din această comparație (de altfel mioritică) am putea fi mai senini, mai încrezători în greutatea BOR la nivel panortodox și mai dornici ca Patriarhia Română să corecteze, prin contraexemplul ei bine promovat, jalnicele derive ale lumii pravoslavnice. Cu patru milioane de credincioși în Europa occidentală, BOR chiar face misiune, așa cum dl Jourdain, burghezul gentilom, făcea proză. Văd pe rețelele sociale că episcopii români din diaspora botează relativ frecvent adulți din țările-gazdă, care descoperă frumusețea și profunzimea Ortodoxiei (și pentru că, în prealabil, fuseseră dezamăgiți de ultrasecularizarea propriei confesiuni). Însă „cazul Wang” mi se pare cel mai fructuos la nivelul alterității care trezește o nouă conștiință identitară. Una menită să ne scoată din „cercul nostru strîmt” de ontologie românească bazată pe fantasme protocroniste și să ne împingă spre o mai lucidă civilitate creștină, acasă și în străinătate. Domnule Wang, vă așteptăm nerăbdători contribuțiile la o teologie românească deopotrivă doctă, realistă și pe deplin europeană...