"Orientul zeilor"
LâOrient des dieux: aşa se cheamă una dintre revistele Facultăţii de Ştiinţe Religioase de la Universitatea catolică (iezuită) Saint-Joseph din Beirut, revistă al cărei redactor-şef, profesorul Jad Hatem*, a ţinut acum cîteva luni o conferinţă la New Europe College. Saint-Joseph e universitatea unde André Scrima a predat aproape două decenii; despre importanta lui etapă libaneză aveam doar informaţii indirecte (texte şi corespondenţă). Profesorul Hatem şi decanul Facultăţii, părintele Louis Boisset, au avut bunăvoinţa să mă invite să îi descopăr urmele "pe teren". Poate că Libanul este un ţinut ceva mai apropiat de orientul zeilor decît Europa (cu toate avantajele şi riscurile aferente unei atari situări). Mie, oricum, aşa mi s-a părut; ospitalitatea, generozitatea celor întîlniţi acolo m-au uluit. Şi am întîlnit multă lume, căci gazdele, deşi responsabili ai unei Facultăţi foarte vii (centre de cercetare, colocvii internaţionale, visiting professors), au găsit timpul să îmi pregătească un program care, în numai o săptămînă, mi-a deschis aproape toate (de fapt toate) pistele Scrima. Pe o stradă cu creste de grădini (întrecute totuşi de revărsările de bougainvillées, leandri şi palmieri de pe umbroasa rue Sursok care înşiră vile ale înaltei burghezii, alături de palate ecleziastice şi diplomatice), la Résidence des P