Orient Express
Am trăit o copilărie de cititor clasic: cărți și, dincolo de ele, figura acelor domni extraordinari, scriitorii. Savuram, bunăoară, colecția romanelor lui Jules Verne, grație căreia regăseam fiorul foiletonului, plăcerea secvențialității, emoția scrînciobului. Abia terminam un roman și pe piață apărea deja următorul, de parcă francezul acela îndrăgit de toți adolescenții planetei ar fi fost în viață, producînd la nesfîrșit operele sale de ficțiune. El era scriitorul, noi – cititorii. Fiecare își făcea treaba cum se poate mai bine. Nu oboseam să citim, așa cum el – aflat aproape și totuși greu de reperat – nu contenea să scrie și să tipărească, pentru ca noi să plecăm, împreună cu eroii săi, în mereu insolite isprăvi. Jules Verne semăna negreșit cu tipii reprezentați în gravurile acelea de secol XIX care-i ilustrau literatura. Era puțin grăsuț, se îmbrăca în costume cadrilate, avea lavalieră, mustață, monoclu, pantofi cu nasturi, baston, mînuțe pufoase, ochi sarcastici și parcă mirosea a levănțică, tutun și rom tropical. Un tip mereu în mișcare, care se întîlnește cu savanți și editori, cu avocați și negustori de mărfuri exotice: cînd mai avea de fapt timp să scrie? Cu siguranță, deținea puteri un pic necurate, care-i permiteau să fie peste tot, să revină, să povestească, muindu-și tocul metalic în călimări de argint, să trimită șpalturi, să primească periodic, chiar acasă, exemplarele calde, scoase din tipografie, precum cornurile din cuptorul brutarului. Poate că reușea să nu doarmă grație cafelei și opiumului, poate că făcea sport într-o sală special amenajată a locuinței sale spațioase, cu tavane înalte și scări din lemn, care scîrțîie în lumina electrică a nopții. Căci scopul lui nu era acela de a se bucura de prieteni, la o cină bine pregătită, nici acela de a-și crește copiii sau de a-și amuza tînăra consoartă, nu: un scriitor e un diavol de om, care înnegrește și 50 de pagini pe zi, țesîndu-și narațiunea precum o arahnidă pînza de borangic, cineva care a scăpat de obligația somnului și trăiește lucid, cu ochii arzînd de o patimă obscură. Nu știi cum a reușit să scoată din nimic o lume cu nume, fapte și întîmplări minunate, care te ține cu sufletul la gură, devenind mai reală decît mobila din camera ta de copil, mai reală decît tine însuți. Cum a reușit acest demiurg să stabilească atît de precis locul și momentul acțiunii, numele atîtor personaje, descrierea aievea a atîtor interioare și peisaje, de unde a găsit energia și fantezia de a transforma albul paginii virgine într-un leagăn epic pentru tumultul atîtor sentimente și decizii grandioase?
Mitul scriitorului trăiește. Cînd te cufunzi într-un roman de Ian McEwan, simți că tipul ăsta, dat naibii, e într-adevăr peste condiția umană obișnuită. Înțelegi că, dincolo de maniera care l-a consacrat și independent de tehnicile narative menite să curbeze timpul, el rămîne magicianul capabil să te reînvețe emoția originară a limbajului și strania demnitate a oricărei povestiri omenești. Chiar nu-ți pasă de proza vieții lui reale, de cum a devenit scriitor profesionist, de cît îl chinuie reumatismele sau îl stimulează alcoolul: îl resimți ca pe un guru, un profet al tribului, un vraci, un șaman, un strămoș totemic, o prezență charismatică, aproape extatică. Îți dai seama că timpul lecturii, cînd te afli captiv în labirintul său din cuvinte, se măsoară cu altă unitate. Te simți la fel de inteligent precum naratorul, care te invită la bordul navei, făcîndu-te părtaș al călătoriei pe toate mările interioare. Ești mai mult decît un martor indiscret: prin citire, rescrii spontan textul, devenind parte gramaticală dintr-un efort de creație care-ți aparține, căci – dacă închizi cartea – totul dispare. Pînă la urmă, intuiești că orice roman propune variațiuni pe tema călătoriei spre centrul pămîntului (ca lume speculară, inversă, abisală). Homer, Apuleius, Boccaccio, Chaucer, Maupassant, Cehov, Virginia Woolf, Philip Roth, Bellow, Houellebecq: toți ne-au străpuns cu pumnalul lor, într-un Orient Express care a uitat să mai oprească.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.