Oamenii din Quebec şi problema lor de identitate
"Voi, hasizii, mergeţi la heider şi nu învăţaţi decît Talmud Tora! - zic canadienii, chiorîş. Nu ştiţi nimic de civilizaţia modernă, nu ne învăţaţi limba, habar n-aveţi pe ce lume trăiţi". "Copiii noştri sînt binecrescuţi. Copiii noştri rămîn să citească Ghemara şi Melochos şi Şulhan Aruh, pînă noaptea tîrziu. Ieşivele noastre sînt liniştite. După ce isprăvesc ieşiva, le rămîne isteciune destulă să devină responsabili cu securitatea Internet pentru firme de comerţ electronic" - răspund hasizii. "Ieşivele voastre contravin Legii educaţiei din Québec" - le spun canadienii. "Copiii noştri nu fumează nici marijuana, nici crack. În şcolile voastre publice, copii de treişpe ani sar în picioare pe mese, bătînd cu pumnii în zid şi urlînd, sub ochii profesorilor neputincioşi. Copiii voştri studiază loisirs et sport la colegiu, fiindcă n-au avut note bune ca să intre la secţia Ťbucătărie». Cînd îi bateţi, fug de-acasă." "Sînteţi prea bogaţi!" - răbufnesc francofonii din Québec. "Noi - răspund hasizii - nu trăim pe datorie, nu ne înglodăm în rate şi n-avem trei cărţi de credit, ca voi. Nu ne aruncăm în stradă, de două ori pe an, mobila, celularele, televizoarele şi hainele, fiindcă s-au demodat." "Sînteţi autosegregaţi, cu mentalitatea ariciului, ghetoizaţi şi mărginiţi" - fac francofonii din Québec. "Voi vorbiţi? Nici engleză nu ştiţi, necum alte limbi străine. Pe francezii din Franţa îi dispreţuiţi. Restul lumii nu-l cunoaşteţi. Nu ascultaţi decît muzică din Québec. Voi aveţi mentalitate obsidională." "Sînteţi rasişti. Vă credeţi poporul ales." "I-aţi exterminat pe indieni prin împuşcare. Şi încă îi discriminaţi cum puteţi." "Vă creşteţi copiii într-un acvariu, separaţi de lume. Ar trebui să vă fie luaţi şi să fie crescuţi de stat." "Adolescenţii voştri au cea mai înaltă rată a sinuciderii. Din lume." "Sînteţi un popor de nomazi" - aruncă francofonii ultima săgeată. "Voi vă mutaţi anual." "Deţineţi 11% din toate acţiunile cotate la bursa canadiană." "Ba 18%" - răspund hasizii. Nici musulmanii nu prea le plac francofonilor din Québec. "Vă bateţi nevestele ca în Evul Mediu!" - zic francofonii. "Dar ne căsătorim cu ele! - răspund musulmanii. Voi vă mutaţi la prietena voastră, staţi doi, trei ani împreună, ursuzi şi corecţi, îi faceţi un copil şi plecaţi mai departe." "Vă omorîţi nevestele la cea mai mică bănuială de infidelitate!" "E mai scandalos faptul că legea canadiană pedepseşte asta doar cu doi ani de puşcărie." "Şi fiicele vi le ucideţi dacă se împrietenesc cu ne-musulmani." "Fetele voastre îşi aduc prietenii să doarmă acasă şi pe la şapteşpe ani rămîn gravide cu primul venit." "Sînteţi fundamentalişti şi habotnici!" - insistă canadienii. "Voi vă închideţi bisericile, le vindeţi, iar preoţii vi-i băgaţi în puşcărie pentru pedofilie." "Fetele voastre poartă broboada aia ridicolă." "Mamele voastre au purtat batic pînă de curînd." Nici indienii nu le par canadienilor prea grozavi. "Vă căsătoriţi fetele de mici, cu forţa, ca nişte primitivi" - le zic canadienii indienilor. "Voi vă adunaţi fără să vă cunoaşteţi, convieţuiţi fără să vă iubiţi şi muriţi fără să vă plîngeţi. Noi căutăm cei mai aşezaţi gineri pentru fiicele noastre. Fiii noştri sînt scutiţi de nevroza îndrăgostirii, de iubiri neîmpărtăşite. N-au nevoie de chitară ca să aibă succes, să ştie să danseze, să fie sexy. N-au nevoie de ţoale şic, de maşină rapidă. N-au nevoie să fie seducători ca să se însoare. La voi, pe lîngă un june seducător şi de succes, sînt zece frustraţi care au coşuri, învaţă prea bine şi dansează prost, şi care suferă îngrozitor" - răspund indienii. "Vă sărăciţi ca să le daţi fetelor voastre zestre cînd le măritaţi, ca în Evul Mediu." "Le dăm zestre fiindcă nu le lăsăm moştenire. Nu vă ipotecaţi voi oare casele, cînd ajungeţi la pensie, ca să stricaţi banii pe excursii în Mexic şi să nu le lăsaţi copiilor nimic?" Şi cam aşa şi este. Francofonii din Québec sînt posaci. Se căsătoresc rar. Divorţează des. Copiii fac liceul şi apoi îşi caută de lucru. Québecul e destul de bogat, dintr-un salariu de rînd poţi să-ţi cumperi casă şi maşină în rate. Nu moare de foame nimeni. Legătura între generaţii e slabă: părinţii n-au nici o intimitate, nici o complicitate cu copiii; la 18 ani, copiii pleacă de-acasă. Canadienii îşi bagă părinţii bătrîni în aziluri unde fac Alzheimer şi mor. Musulmanii canadieni îi dispreţuiesc sincer. Bunicile lor n-au timp să facă Alzheimer, stau acasă să crească nepoţi. Singura religie care le-a mai rămas este reciclarea deşeurilor, lupta contra poluării şi alimentaţia biologică fără pesticide. E cam puţin. Ideologia canadiană trece printr-o criză. Aşa cum Franţa are narcisismul de a fi ţara Declaraţiei drepturilor omului, a naturii umane universale, Canada are nombrilismul de a fi ţara păcii, a negocierii, a misiunilor umanitare şi a multiculturalismului. Canadienii francofoni din Québec sînt stînjeniţi de minorităţi (comunităţi culturale, cum le numesc ei). Unele sînt absolut invizibile şi integrate, ca armenii, grecii, creştinii libanezi. Altele sînt doar pitoresc vizibile - chinezii. Altele sînt invizibile, dar insolubile în societate - martorii lui Iehova. Cea mai problematică e comunitatea musulmană, vizibilă şi insolubilă. "Acomodarea rezonabilă" este recunoaşterea faptului că legi şi regulamente aparent neutre creează indirect efecte discriminatorii, şi e o măsură corectivă care le permite tuturor accesul egal la viaţa publică. Studenţii musulmani, de pildă, n-ar putea mînca într-o cantină unde se găteşte porc. De la cîteva cazuri răzleţe, problema s-a generalizat. Fetele musulmane nu vor să facă sport în acelaşi timp cu băieţii (ceea ce e cam ridicol din partea musulmanelor). Federaţia canadiană de taekwondo, una din multele arte marţiale, le-a interzis unor fete care practicau acest sport să participe la competiţii, cu batic pe sub casca protectoare. Ridicolul era reciproc: baticul sub cască abia se vedea şi nu reprezenta nici un pericol; federaţia a fost meschină. Pe de altă parte, casca de taekwondo acoperă complet capul şi ţine foarte bine loc de batic; musulmanele au fost absurd de căpoase. Poliţia din Montréal amendează, de o vreme încoace, un taximetrist evreu ortodox care şi-a fixat mezuza (sul cuprinzînd o rugăciune ebraică) pe taximetru. "Taximetrul e un loc public în care afişarea semnelor religioase este interzisă" - spun poliţaii, extinzînd cu cîinoşenie definiţia "locului public", ce se referă de obicei la şcoli, primării şi parlamente. Pe de altă parte, nici taximetristul n-avea dreptate - conform cu halacha, mezuza trebuie prinsă de usciorii casei, şi numai ai casei. Imigranţii veniţi în Canada au sosit aici pentru a se bucura de o libertate pe care în ţările lor n-o avuseseră. Canadienii le-au acordat-o, mai adăugînd de la ei cîteva pogorăminte suplimentare, şi au constatat că cei care le-au primit n-au zis bogdaproste şi au continuat să ceară scutiri, exonerări şi dispense. Aveau oare dreptul la ele, în numele religiei? Francofonii din Québec nu ştiu să răspundă. De trei decenii au renunţat la catolicism. Mănăstirile şi bisericile s-au închis pe rînd. Nou-născuţii nu se mai botează, tinerii nu se mai cunună, morţii nu se mai îngroapă, ci se incinerează. Francofonii, azi lipsiţi de religie, simt că nu au vreun ascendent moral asupra celor care-şi practică religiile. Şi că nu le pot impune limitări în numele legii (omeneşti şi contingente) statului. Problema canadienilor vine de la faptul că ei uită (sau ignoră) două lucruri: legile sînt bazate pe anume presupuneri implicite despre valoarea vieţii umane, despre libertatea individuală - care sînt tacite, presupuse a fi înţelese de toţi, dar care sînt anevoie de pus în cuvinte. În al doilea rînd, legile ţin (involuntar) seama de tradiţii şi datini. Interdicţia de a construi lăcaşe de cult într-o zonă rezidenţială presupune că lăcaşul de cult e o biserică avînd turlă şi clopotniţă zgomotoasă. Atunci cînd un martor al lui Iehova refuză ca fiului său minor, bolnav, să i se facă transfuzii, două valori - libertatea religioasă şi viaţa - intră în conflict. Martorul habotnic poate dispune de viaţa proprie, conform legii. Dar de cea a copilului său? Legea nu e limpede. Canadienii sînt panicaţi de această disonanţă cognitivă - faptul că legile şi obiceiurile lor, aplicate în cazuri reale, pot duce la soluţii contradictorii. Iritarea canadienilor - omeneasca iritare viscerală, dincolo de legi, de tradiţii (canadiene sau străine), de religii sau de drepturile omului - e provocată de simpla contemplare a comunităţilor alogene. Legile canadiene sînt drepte; mentalitatea canadienilor e una corectă şi tolerantă. În schimb, antropologic, familia canadiană e destrămată : musulmanii îşi tratează mai bine părinţii; indienii, chinezii şi evreii hasidici îşi cresc mult mai bine copiii. Italienii din Montréal îşi au mafia lor italiană, bazată pe famiglia, familia ca reper moral ultim, familia paroxistică, idealizată. Canadienii n-au familie, şi-i invidiază pe cei care o au.