''O religie nu este nimic mai mult decît un lucru'' <p>- <i>interviu cu Remi BRAGUE</i> -
Sper că da, însă mi-e teamă că nu. Romanii pe care i-am luat drept simbol al unei atitudini faţă de cultură în general şi faţă de diferite culturi în particular au avut curajul să înveţe de la alţii şi au înţeles repede că, deşi i-au învins pe cîmpul de luptă, şi mai apoi le-au ocupat teritoriile, aceştia le erau superiori din punct de vedere cultural. Cînd văd Europa de azi, mă simt obligat să constat că proiectul construcţiei Uniunii Europene este un succes unic de care trebuie să fim mîndri: reconcilierea "duşmanilor ereditari", asigurarea a şaizeci de ani de pace şi de prosperitate, totul cu o justiţie socială imperfectă, dar totuşi de invidiat - şi invidiată, nu e rău deloc. Totuşi, mă tem că această reuşită ascunde un pericol grav, chiar unul mortal. E vorba de ceea ce Raymond Aron numea "suicidul demografic al Occidentului". Faptul că un continent întreg nu îşi reînnoieşte populaţia şi este deci obligat să importe material uman este totuşi un fenomen interesant. Să ştie toată lumea şi nimeni să nu vorbească despre acest lucru, iată un simptom foarte interesant. E ciudat că noi, filozofii, întotdeauna atît de atenţi să citim "semnele timpului", nu sîntem prea vorbăreţi şi în această privinţă. Pe de altă parte, poate că există şi o consecinţă negativă a construcţiei Uniunii, care, altfel, e atît de pozitivă. Şi anume faptul că europenii percep din ce în ce mai greu mesajele transmise de către restul lumii. Africa, prin sărăcia şi bucuria ei de a trăi, le spune că bogăţia nu aduce bucurie; Japonia de ieri, apoi China de azi le spun că dacă muncim mai puţin, nu ne putem conserva nivelul de trai; Statele Unite le spun că istoria nu s-a încheiat şi că Occidentul încă mai are duşmani. Nu ştiu ce le-ar spune mîine India sau Brazilia. Dar elitele europene îmi dau adesea impresia că sînt prinse într-o autosatisfacţie care le asurzeşte. Astfel, ele fac contrariul a ceea ce romanii au avut curajul să facă. Curiozitatea Europei faţă de celelalte culturi era, de asemenea, dezinteresată, născută doar din dorinţa de a cunoaşte. Credeţi că ne putem imagina o lume fără barbari sau sîntem structuraţi din punct de vedere mental în funcţie de o axă care separă, adeseori stupid şi fără explicaţie, civilizaţia de barbarie? Staţi liniştit, nu vom duce niciodată lipsă de barbari. Oare n-o fi aşa pentru că barbaria face parte din noi? Curajul romanilor e acela de a recunoaşte că barbarii erau ei înşişi, spre deosebire de greci... Nu sînt sigur că tehnologia noastră avansată e suficientă pentru a ne îndepărta de barbarie. Uneori mă întreb dacă, dimpotrivă, nu are o tendinţă de a ne apropia de ea. Uitaţi-vă cum evoluează relaţiile între oameni. E de ajuns să ascultăm înregistrarea unui program de radio sau televiziune de acum nici douăzeci de ani pentru a vedea cît de rudimentar a devenit limbajul şi cît de laxe au devenit regulile de politeţe. Am fost o singură dată în Japonia, invitat de către o fundaţie care trebuie să fi avut mulţi bani pentru că am zburat cu business class. Stăteam lîngă un japonez foarte bine îmbrăcat în manieră occidentală şi care trebuie să fi fost destul de bogat. Nu mi-a răspuns cînd i-am surîs şi l-am salutat (în engleză). În timpul zborului, a jucat un joc electronic foarte complex pe o consolă ce făcea parte din scaunul pe care stătea. Apăsa pe butoane cu o brutalitate care m-a uimit. Acest japonez mi se pare a fi simbolul unei barbarii înarmate cu toate rafinamentele electronicii. Este eurocentrismul o tentaţie specific occidentală sau e inevitabil a considera propria cultură ca fiind cea mai nobilă dintre toate, conform tezei lui Allan Bloom? Am avut deja prilejul de a răspunde la această întrebare într-o conferinţă ce a fost publicată şi tradusă ("Lâeurocentrisme est-il européen?", în La Latinité en question, Paris, Institut des Hautes Etudes de lâAmérique Latine et Union Latine, 2004, p. 249-259; versiune în limba engleză: "Is There Such a Thing as Eurocentrism?", în G. Delanty (éd.), Europe and Asia Beyond East and West, Londra şi New York, Routledge, 2006, p. 257-268. Articolul a fost de asemenea tradus în germană, italiană şi lituaniană). Deci, într-un cuvînt: fiecare grup omenesc şi poate chiar fiecare fiinţă vie vede lumea din propria perspectivă şi astfel din perspectiva propriilor nevoi. Bergson a demonstrat asta într-un mod magnific: percepem numai lucrurile asupra cărora putem acţiona (Bergson, Mati