O fundătură somptuoasă
1991: dispariția URSS, urmată de oscilația Occidentului între euforie („sfîrșitul istoriei“) și panică („șocul civilizațiilor“). Aproape trei decenii în care idealismul și realismul au alternat, căutînd o definiție. Numai că definiția n-a mai venit: nici hegemonia americană globală, bazată pe ipoteticul triumf al economiei de piață și al democrației, nici războiul între Occident și „restul lumii“ n-au căpătat o substanță irevocabilă. Am pus așadar această traziție sub semnul unei prepoziții ambigue: post. Ne-am imaginat traseul istoric occidental suspendat între două regnuri, în post-comunism, în era post-industrială, în post-creștinism și tot așa. Nici una dintre profețiile globale nu s-a realizat. Democratizarea fostei lumi a treia a progresat, dar a cunoscut și reculuri dramatice. Primăvara arabă s-a prefăcut în dictaturi islamiste, regimuri militare sau războaie civile devastatoare. Pe de altă parte, nici nu s-a produs (slavă Domnului!) o ciocnire violentă, generalizată, între lumea occidentală și cea islamică, deși conflictele din Irak sau Afganistan puteau anunța ce-i mai rău: au rămas în coadă de pește.
S-a petrecut însă altceva. Occidentul însuși a devenit scena unui război cultural intern. Dreapta conservatoare și stînga progresistă s-au înstrăinat reciproc, dizolvînd stabilitatea centrului. S-au produs evadări dogmatice în revoluția mentalităților („corectitudinea politică“) sau, dimpotrivă, în resurecția nativismelor: două platforme opuse pentru același populism fără opreliști. Pe care elitele liberale și presa mainstream l-au „condamnat“, fără să-l poată opri la urne. Radicalismul naționalist și cel globalist au schimbat, prin vectori politici de tot mai mare vizibilitate, echilibrul postbelic bazat pe moderație, realism și umanism creștin-democrat. Proasta gestiune politico-diplomatică a zonelor de contact (începînd cu Orientul Mijlociu) a dus, altfel spus, la explozia substratului nihilist pe care s-a construit modernitatea occidentală. O vastă dereglare în psihologia colectivă a spațiului politic euro-american a dus la slăbirea Uniunii Europene (atît prin Brexit și ce-o mai urma, cît și prin diminuarea solidarității statelor fondatoare față de noii membri din Estul postcomunist). Dar și la revoluția conservatoare trumpistă, pe care republicanii americani o vor afirma cu putere în următorii ani. Nu asistăm doar la o revenire a realismului, a protecționismului, ci și la explicita punere în discuție a ordinii liberale, cu tot cu angelismul discriminării pozitive a minorităților și establishment-ul ei corupt. Pentru moment, NATO și UE rămîn pilonii coeziunii euro-atlantice. Ambele organizații trăiesc prin interdependență geopolitică: dacă una se desface, nu are cum să supraviețuiască nici cealaltă. Sînt structuri siameze, practic inseparabile ca dinamică și scop.
Un observator neutru rămîne uluit: Occidentului i s-a urît cu binele! Nu e atacat direct de către competitorii săi globali, deține încă toate avantajele politico-militare, tehnologice și culturale de partea sa, dar preferă să se autosaboteze prin deschiderea unui front ideatic exploziv, trezindu-și demonii adormiți, cărora le deschide noi și noi culoare de acțiune. E o criză de identitate metafizică, un colaps narativ de proporții epice. Lipsa narațiunii exemplare, după două secole de anihilare a referențialului creștin, a devenit sursa unui vid axiologic fără precedent. Căci despre asta e vorba, la urma urmelor: nu mai există „cauze“ bune, nici Bine distinct, nici ideal împărtășit, pentru care omul obișnuit ar fi gata, la limită, să se sacrifice. Plutim în ceața hedonistă a relativismului moral, a ipocriziei strict retorice, a supralicitărilor artificiale, a virtualității spirituale și a consumului inerțial. Calea salutară spre simplitate e barată de complexități pe care nu le mai putem negocia etic și gestiona la nivel social. Sîntem oricînd suficient de inteligenți pentru a diagnostica maladiile civilizației noastre, dar nu și suficient de curajoși pentru a le trata.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.