O figură uitată
Dacă acuzaţi o uşoară greaţă contemporană, faceţi arheologia figurilor uitate din secolul al XIX-lea. Europenii acelei perioade erau lenifiaţi de puritanismul victorian tot aşa cum sîntem noi scîrbiţi de telecraţie. Şi uneori, la fel de rar ca şi astăzi, se revoltau. Un asemenea erou al anti-tendinţei va fi fost Richard Burton, nu soţul recurent al Lizei Taylor, ci aristocratul aventurier care a fugit din Anglia Bătrînei Doamne oriunde, numai să scape de stupidul convenţionalism al Imperiului Britanic din vremea maşinii cu aburi. Am descoperit acest personaj ataşant prin intermediul reacţionarului meu favorit, Ghislain de Diesbach, care i-a consacrat de curînd o biografie, la Presses Universitaires de France. Richard Burton (1821-1890) avea corpul oţelit, o piele întunecată de sicilian şi o frunte de zeu, completată printr-o mandibulă "demonică". Etala darul limbilor (a învăţat vreo 30, printre care araba, persana, hindi sau diverse dialecte africane) şi manifesta cinismul superior al insului care percepe realitatea fără fardul idealismului eurocentric. La Oxford, prefera pugilatul şi îşi corecta profesorii de latină. Muşcat de ţînţarul exotismului, maniac al deghizarii şi campion al unui rasism soft, cu accente profetice, Burton a devenit pionierul globalizării, dar nu ca agent al Occidentului, ci ca spirit spenglerian avant la lettre. Profet, Burton? Da, în sensul că a prevăzut revolta anticolonialistă a popoarelor subjugate de albi, de îndată ce aceştia le vor fi predat îndeajuns Drepturile Omului... Participant la războiul din Crimeea, unde nu i-a scăpat mediocritatea ofiţerilor britanici, a fost primul european ajuns la Mecca şi Medina, travestit în negustor arab. Cînd Levantul i s-a părut excesiv de apropiat, s-a repliat " împreună cu viitorul său rival preferat, Speke " spre o fabuloasă expediţie la gurile Nilului (Burton a descoperit, practic, lacul Tanganyka). A cercetat India, lăsîndu-ne preţioase descrieri antropologice, în pofida dezgustului faţă de mizeria furnicarului uman descoperit la Bombay. Dar unde n-a călcat căpitanul nostru în existenţa sa de nomad impenitent? A căutat aur în Africa de Vest şi Dahomey sau Guineea, pe drumuri jalonate de cranii şi victime ale malariei. A fost oaspetele multor suverani canibali, cu fetele cărora era cît pe ce să se însoare. A străbătut Statele Unite, producînd cel mai echilibrat (şi simpatetic) raport despre poligamia mormonilor din Salt Lake City. Cariera consulară i-a permis afectări sud-americane, din Brazilia pînă în Paraguay, şi numeroase alte numiri, de la Damasc pînă la Trieste, trecînd prin Islanda. Nu era niciodată la post. Îl fixa la ghişeu pe un viceconsul rodat într-ale birocraţiei şi o ştergea în mereu alte expediţii, spre exasperarea bravilor gentlemeni de la Foreign Office... Mulţi "colegi" au încercat să-l demoleze prin rapoarte calomnioase: încă o dovadă a faptului că ura faţă de excepţie e generală şi permanentă. Seducător în continuă alertă şi dezangajare, a fost întrebat de tatăl unei pretendente ce fel de "intenţii" nutreşte. Burton a răspuns: "perfect necinstite, desigur"... Se lăuda că a comis toate păcatele interzise în Decalog şi, chestionat odată, de cutare lord, cu privire la cum s-a simţit după ce a ucis un om, a ţinut să întoarcă amabilitatea: "foarte bine, dar dumneavoastră?". Din atîtea călătorii, Burton a extras nu doar colecţii minerale, de arme sau de animale împăiate, ci şi zeci de cărţi, veritabile truse eclectice de note, citate, comentarii, digresiuni fără legătură cu tema, descrieri etnologice şi răbufniri anti-burgheze. Uneori, publicaţiile acestea uşor fantasmatice i-au sporit notorietatea deja apreciabilă. Însă niciuna dintre pomenitele opere nu a depăşit succesul repurtat graţie traducerilor din 1001 de Nopţi şi Kama Sutra, pe care le-a asezonat cu picante adnotări dedicate moravurilor sexuale ale orientalilor. Nu e de mirare că matusalemica regină Victoria i-a conferit titlul de Sir, anticipînd gestul strănepoatei sale faţă de Beatles...