Numele îngerilor

„Numele îngerilor au venit odată cu cei ce s-au întors din Babilon“: această mărturie a rabinului Simeon ben Laquish din secolul al III-lea î.Hr. atestă individualizarea tîrzie a lumii mesagerilor cerești. E un indiciu intern al impactului pe care l-a avut asupra monoteismului iudaic civilizația proteiformă babiloniană și persană, dar și o constatare pe care învățații moderni au putut-o confirma prin studierea angelologiei iudaice din perioada post-exilică și, mai ales, din literatura apocaliptică. Astăzi, un cititor al textelor cuprinse în canonul ebraic și creștin poate observa cu ușurință că primele apariții ale îngerilor sînt denumite generic „(un) înger al lui Dumnezeu“ sau „un heruvim“ care păzește cu o sabie rotitoare grădina din care sînt alungați Adam și Eva. Treptat însă, pe măsură ce avansăm în textele profetice, îngerilor le sînt atribuite roluri și profiluri distincte.

Astfel, în cartea profetului Daniel îl întîlnim pentru prima dată pe Mihail, „cel dintîi dintre îngerii păzitori“ (Dn. 10, 13). El este, de fapt, evocat de un alt înger, Gabriel, care i se înfățișează profetului, cu strălucire înfricoșătoare, pentru a-i transmite mesajul divin și a i-l explica (Dn. 10, 5-12). Avem, dintr-odată, într-un context vizionar, două ipostaze ale lumii angelice: pe de o parte, îngerul mesager și hermeneut, iar pe de alta, îngerul protector și combatant, atașat poporului ales ca reprezentant al său: marea căpetenie sau „marele voievod care îi ocrotește pe fiii poporului“ lui Dumnezeu (Dn. 12, 1). Gabriel va reapărea în Evanghelia după Luca, o dată pentru a-i anunța preotului Zaharia nașterea fiului său, Ioan, și a doua oară pentru a aduce Vestea cea Bună Fecioarei din Nazaret. În prima apariție, provocînd stupoare și teamă prin prezența sa intensă, își rostește numele pentru a-și întări mesajul în fața lui Zaharia, care, nelămurit și ezitant, va fi pedepsit prin muțenie, dar cînd intră în casa Mariei, strălucirea sa cerească se înveșmîntează în reverență, iar el devine, din mesager solemn, un interlocutor-hermeneut care primește răspunsul așteptat. După cum fusese anunțat în cartea lui Daniel, Mihail revine în contextul marii înfruntări eshatologice descrise în Apocalipsă (12, 7), precum și în Epistola apostolului Iuda (9), într-o scenă care reflectă tradiții iudaice despre soarta trupului lui Moise.

Alături de Gabriel, îngerul vestirilor, și Mihail, cel al războiului nevăzut, apare în Cartea lui Tobit, care ne-a parvenit integral doar în versiunea greacă (Septuaginta, splendid tradusă în românește în vol. 3/2005 al seriei editate de Colegiul „Noua Europă“ și Polirom) și în cele ale Vulgatei și ale Vechilor latine, îngerul Rafael. Trimis de Dumnezeu ca să-i vindece pe Tobit de orbire și pe Sarra, fiica lui Raguel, de demonul Asmodeu, Rafael intră în lumea oamenilor sub chipul lui „Azaria, fiul lui Anania“, însoțindu-l și păzindu-l pe tînărul Tobias în călătoria sa plină de tîlc. El este călăuza prin excelență, care abia la finalul cărții-roman își dezvăluie identitatea cerească: „Eu sînt Rafael, unul dintre cei șapte îngeri care stau și umblă înaintea slavei Domnului“ sau „unul dintre cei șapte îngeri sfinți care poartă rugăciunile sfinților și le duc înaintea slavei Celui sfînt“. Iar mărturisirea numelui său angelic nu poate avea decît efectul unui mysterium tremendum: cei ce o ascultă cad cu fața la pămînt, copleșiți de frică.

În toate aceste apariții ale îngerilor înzestrați cu nume, avem, de fapt, personalizări ale unui triplu rost al lumii făpturilor nevăzute: ocrotirea victorioasă în lupta cu răul, transmiterea unui mesaj cu tot cu cifrul său și călăuzirea tămăduitoare. Epifanii ale puterii divine și chipuri ale solicitudinii, îngerii pe care tradiția creștină îi va cinsti ca pe arhangheli („cei dintîi“ sau „căpetenii“) își declină prin numele lor o identitate în relație cu noi și nu în raport cu ființa lor cerească: „Cine este ca Dumnezeu?“ (Mihail), „Puterea lui Dumnezeu“ (Gabriel), „Tămăduirea lui Dumnezeu“ (Rafael). Numele lor sînt transparențe ale proximității divine care aduce mîngîiere, cunoaștere și biruință. 

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. Cea mai recentă carte publicată este Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).